• Поддержи национальную сборную

Vizită oficială a lui Nick Pietrowicz la Centrul FMF de Pregătire a Selecționatelor din Vadul lui Vodă

03 dec 2025 de Serghei Cipilencu
GALERIE

Pe fondul entuziasmului tot mai mare pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2026, care va fi găzduit de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, Centrul FMF de Pregătire a Selecționatelor din Vadul lui Vodă a primit vizita domnului Nick Pietrowicz, Chargé d’Affaires al Statelor Unite în Republica Moldova.

 

Oficialul american a efectuat un tur al facilităților sportive și s-a întâlnit cu reprezentanții conducerii Federației Moldovenești de Fotbal: președintele Leonid Oleinicenco, secretarul general Serghei Butelschi și directorul selecționatelor specializate Alexandru Golban. În cadrul discuțiilor au fost analizate perspectivele de colaborare pentru implementarea unor proiecte comune dedicate dezvoltării fotbalului de masă, promovării unui stil de viață activ în rândul tinerilor și consolidării relațiilor bilaterale prin intermediul sportului.

 

Vizita s-a încheiat într-o notă sportivă, cu câteva execuții la poartă, simbolizând angajamentul comun pentru susținerea fotbalului și a valorilor sale.

 

Tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial FIFA 2026 va avea loc vineri, 5 decembrie, la Washington, fiind un eveniment așteptat cu nerăbdare de fanii fotbalului din întreaga lume.