Feminin (Naționale)

Continuăm seria articolelor despre evoluția selecționatei feminine a Moldovei și participarea ei la meciuri amicale, turnee internaționel, preliminariile Campionatelor Mondiale, Europene și Ligii Națiunilor. Despre debutul din 1990 puteți afla - AICI (clic)

În 1990 și 1991 formația Codru Chișinău, care constituia nucleul naționalei feminine a Moldovei, a evoluat în Liga superioară a campionatului Uniunii Sovietice. După destrămarea URSS la sfârșitul anului 1991 echipa n-a dispărut. În paralel cu campionatul Moldovei ea a participat și în acel al Ucrainei sub denumirea Olimp Kiev.

În aceste condiții la 30 iunie 1992 a fost organizat un meci amical dintre reprezentativele Ucrainei și Moldovei. Pentru gazde această partidă a constituit debutul pe arena internațională.

„Ucrainencele erau adversare foarte puternice” își amintește Lilia Popovici-Grizo. În campionatul URSS evoluau mai mult de zece echipe din Ucraina, de la noi una singură. La primul campionat al Ucrainei independente au evoluat circa 20 de formații împărțite în două divizii valorice. În Moldova s-a disputat un campionat-fulger la care au luat parte doar câteva echipe de amatori, iar Codru în prima jumătate a anului a evoluat în campionatul Ucrainei după care în a doua jumătate în campionatul României.

Pe lângă asta ucrainencele erau mai experimentate, noi am început destul de târziu să practicăm fotbalul, la vârsta de 17-18 ani (cineva chiar de la 28 de ani) reprofilându-ne din alte sporturi. Plus la toate ne lipseau câțiva jucători de bază: Natașa Bunduchi, Lena Cara și Lena Țurcan care în acea perioadă evoluau în Rusia la Spartak-Interros din Moscova, Lilia Șilova de la Spartak-Preobrajenie Moscova, Liuda Șvețova de la SKIF Malahovka. Lotul nostru era alcătuit din componentele echipei Codru/Olimp. În drum spre stadion eram cu gândul să nu pierdem la scor. În același timp știam că vom face tot posibilul ca să obținem un rezultat pozitiv. 

Partida s-a disputat pe cea mai mare arenă a Ucrainei, stadionul Republican (în prezent, NSK Olimpiiskii) din Kiev cu o capacitate de circa 100.000 de locuri. Spectatori au fost puțini, dar și noi am avut un suporter în persoana viitorul meu soț Serghei Grizo. Cu zece zile mai devreme, pe 20 iunie când am împlinit 20 de ani, el m-a cerut în căsătorie. Înaintea meciului ne încuraja zicând „Ce-i cu dispoziția asta pesimistă? Voi n-o să pierdeți fiindcă eu am să fiu microbistul vostru personal”. După care glumea spunând că dacă cedăm n-o să ne primească acasă la Chișinău.

A fost un meci greu. Eu jucam fundaș dreapta. Țin minte ucrainencele tare se enervau. Practic tot meciul ne-am apărat. Nu le permiteam să treacă și să șuteze plasat spre poartă. Adversarele greșeau, șutau pe lângă. Foarte bine a jucat și portarul nostru Sveta Cudrițcaia. Astfel, am reușit să rezistăm și să încheiem partida nedecis, 0-0” .

La sfârșitul anului urma să aibă loc meciul de răspuns. În ziarul „Fotbal hebdo” (Nr. 11-12 din octombrie 1992) a apărut următoarea știre: „LUAȚI AMINTE!!! Pe data de 3 noiembrie, pe stadionul Republican din Chișinău se va disputa partida internațională amicală de răspuns între selecționatele feminine ale MOLDOVEI și UCRAINEI. Vă reamintim că la 30 iunie curent acestea s-au întîlnit la Kiev și au sfîrșit nedecis – 0:0”. 

În același număr al ziarului a apărut și un interviu cu antrenorul Evgheni Pusicov în care acesta a spus: „Naționala [de fotbal feminin a Moldovei] trebuie să existe și nu e departe acel moment cînd va avea loc și primul meci oficial. Dispunem de un contingent de jucătoare talentate care simt necesitatea de afirmare în plan internațional și deci reprezentativa Moldovei ar constitui un bun prilej în această ordine de idei. Echipa națională de fotbal feminin a Moldovei, pentru care eventual este formată și componența, dispune de reale posibilități de afirmare...”.

Din păcate, partida dintre Moldova și Ucraina programată pentru 3 noiembrie 1992 nu s-a disputat. Următoarea întâlnire dintre aceste adversare a avut loc peste 5 ani tot la Kiev.