• Support National Team

Masculin (Naționale)

Al doilea gol consecutiv pentru Vitalie Damașcan în România. Vezi reușita atacantului moldovean pentru Voluntari

07 oct 2022 de Victor Daghi

Vitalie Damașcan traversează o perioadă frumoasă a sezonului în tricoul echipei Voluntari, vineri reușind să marcheze în al doilea meci consecutiv al echipei sale, în Superliga românească.

 

VIDEO CU GOLUL LUI DAMAȘCAN!

 

După ce a înscris pe 30 septembrie, în campionat, în remiza cu Universitatea Craiova (1-1), internaționalul moldovean a marcat şi la șapte zile distanţă, în partida de azi cu Mioveni, cu un şut superb din apropiere, profitând de pasa bună a mexicanului Omar Govea Garcia.

 

Titularizat de tehnicianul Liviu Ciobotariu, fotbalistul în vârstă de 23 de ani a înscris în minutul 13 golul prin care Voluntari a deschis scorul. Meciul s-a încheiat cu victoria echipei ilfovene cu 3-1, celelalte goluri fiind marcate de Omar Govea Garcia (min. 45), Cosmin Achim (59), respectiv, Blerim Krasiqi (21). Damașcan a fost schimbat în minutul 90 de Robert Popescu.

 

Acesta este al doilea gol marcat de atacantul moldovean în cele 5 meciuri jucate în actuala stagiune pentru FC Voluntari.

 

Un alt internațional moldovean, Igor Armaș a fost integralist în acest meci, în timp ce mijlocașul Vadim Rață nu joacă, el fiind suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. După acest meci, formația ilfoveană, cu 16 puncte, a urcat pe locul 8 în clasamentul Superligii.

 

Vă reamintim, Vitalie Damașcan s-a transferat pe 2 septembrie la FC Voluntari pentru un împrumut de un an de la Sepsi OSK.

 

Anterior atacantul de 23 de ani născut la Soroca a mai jucat la Zimbru, Sheriff, Torino FC, Italia, Fortuna Sittard și RKC Waalwijk, ambele din Țările de Jos. Cu formația din Tiraspol a câștigat două titluri de campion al Moldovei, o Cupă și a devenit golgheterul ediției 2017, cu 13 reușite. Iar cu Sepsi a devenit deținătorul Cupei și Supercupei României.

 

Pentru Naționala Moldovei Vitalie Damașcan a jucat 22 de meciuri și a marcat 2 goluri.

 

Foto: FC Voluntari