• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

Petrocub – Sf.Gheorghe, în finala Cupei Federației

29 feb 2020 de Sandu Grecu

Astăzi s-a încheiat faza grupelor Cupei Federației. În urma rezultatelor înregistrate s-a aflat și cea de-a doua finalistă a turneului. Sf.Gheorghe a învins Codru Lozova cu 2-1 într-un meci dramatic, în care surucenenii au marcat golul victoriei în minutul 93 și și-au adjudecat primul loc în grupa B.  

 

Astfel în finala primei ediții a Cupei Federației se vor întâlni Petrocub Hîncești – Sfîntul Gheorghe Suruceni. Meciul este programat pentru sâmbătă, 7 martie, pe terenul sintetic Zimbru din capitală. 

 

Vă prezentăm clasamentele celor 2 grupe, cu mențiunea că decizia cu privire la meciul Zimbru – Sheriff, care nu s-a jucat astăzi din cauză că echipa Zimbru nu a intrat pe teren, va fi luată de FMF luni, 2 martie. În funcție de hotărârea FMF se vor stabili și perechile, care vor juca vineri, 6 martie, pentru stabilirea clasamentului final al competiției. 

 

Fondul de premiere al Cupei Federației este de 600 de mii de lei, care vor fi repartizați conform tabelului de mai jos. 

Locul 1: 200.000 lei 
Locul 2: 100.000 lei 
Locul 3: 60.000 lei 
Locul 4: 40.000 lei 
Locul 5: 40.000 lei 
Locul 6: 40.000 lei 
Locul 7: 40.000 lei 
Locul 8: 30.000 lei 
Locul 9: 30.000 lei 
Locul 10: 20.000 lei

 

Grupa A

LOCECHIPAMVEÎGOLURIPUNCTE
1.FC PETROCUB-HÂNCEȘTI550020-215
2.FC ZIMBRU42118-47
3.FC MILSAMI52036-156
4.FC FLOREȘTI50324-103
5.FC SHERIFF40133-91

 

Grupa B

LOCECHIPAMVEÎGOLURIPUNCTE
1.FC SFÎNTUL GHEORGHE54019-612
2.DACIA BUIUCANI53119-410
3.FC DINAMO-AUTO53029-99
4.CSF SPERANȚA52038-96
5.FC CODRU50052-100