• Support National Team

Comitetele FMF

Deciziile Comitetului de Competiții al FMF

05 aug 2022 de Ion Buga

La ședința sa, Comitetul de Competiții al FMF a examinat abaterile disciplinare constatate și înregistrate conform rapoartelor de joc la meciurile «Campionatului R. Moldova la fotbal, Super Liga, ediția 2022/23»,

 

1. Examinând raportul de joc al meciului FC ZIMBRU – FC SHERIFF, din data de 30.07.2022 (Super Liga, etapa a I-a, Ediția 2022/23), s-a constatat că până la fluierul de start al meciului, ora 19:56, fanii FC ZIMBRU au aprins în sectorul unde erau amplasați 8 fumigene și 2 torțe. De asemenea fanii FC ZIMBRU, în minutul ’20 al meciului au amplasat în tribuna unde se aflau un banner cu mesaj extremist politic, ceea ce contravine  Statutului FMF, Codului Disciplinar, precum și regulamentelor FMF. De menționat că toată durata meciului fanii echipei FC ZIMBRU, au manifestat un comportament indecent și au scandat mesaje cu conținut necenzurat. Mesajele cu conținut necenzurat și ofensator au fost adresate pe parcursul meciului atât echipei vizitatoare, cât și oficialilor meciului. Un astfel de comportament încalcă regulile de conduită a competiției, standardele morale și etice ale comunității de fotbal și/sau societății. De asemenea fanii au făcut video-uri și poze care au fost ulterior postate pe diferite rețele de socializare, astfel încălcările respective au fost răspândite în întregul mediu virtual, fapt care a incitat la ură și un număr mai mare de oameni. În legătură cu faptul că comportamentul respectiv contravine normelor de conduită generală al spectatorilor, și având în vedere faptul că atât administrația FC ZIMBRU cât și fanii FC ZIMBRU, au fost avertizați despre gravitatea penalităților care vor fi aplicate ca urmare a săvârșirii repetate a incidentelor din cadrul meciurilor din sezoanele precedente, în temeiul art.2, art.32, art. 62.2 și art. 63, art.65, art.66, «Cod Disciplinar» și prevederilor «Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2021/22», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

1.1. A aplica sancțiune sub formă de amendă FC ZIMBRU, în mărime de 20 000,00 (douăzeci mii lei, 00 bani) lei (MDL), pentru nerespectarea prevederilor art.2, art.32, art. 62.2 și art. 63, art.65, art.66 al Codului Disciplinar FMF.

 

2. Examinând raportul de joc al meciului FC PETROCUB – FC SFÎNTUL GHEORGHE, din data de 31.07.2022, (Campionatul R. Moldova la Fotbal, Ediția 2022/23, Super Liga, etapa a I-a) s-a constatat că pe toată durata meciului Antrenorul Secund al clubului FC PETROCUB, Dl. Alexei SAVINOV și Antrenorul Secund al clubului FC SFÎNTUL GHEORGHE, Dl. Stanislav LUCA, aflându-se pe banca tehnică, pe tot parcursul meciului a dat indicații jucătorilor cluburilor sale. Menționăm că antrenorul principal al clubului FC PETROCUB, Dl. Ivan TABANOV, și antrenorul principal al clubului FC SFÎNTUL GHEORGHE, Dl. Nicolai MANDRICENCO au fost prezenți pe banca tehnică pe tot  parcursul meciului. Menționăm că, conform prevederilor art. 69.4 al Codului Disciplinar, precum și conform prevederilor art.8.10, art. 8.11, al Regulamentului R. Moldova la Fotbal, pot da instrucțiuni în timpul meciului doar Antrenorul Principal al echipei. În cazul absenţei Antrenorului Principal, pot da instrucţiuni în timpul meciului doar Antrenorul Secund al echipei, în temeiul art. 69.4 «Cod Disciplinar» și prevederilor art. 8.11 al «Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2022/23», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

2.1. A avertiza Antrenorul Secund al clubului FC PETROCUB, Dl. Alexei SAVINOV și Antrenorul Secund al clubului FC SFÎNTUL GHEORGHE, Dl. Stanislav LUCA, că în cazul în care încălcarea prevăzută la art. 69.4 al Codului Disciplinar, precum si la art. 8.10 și 8.11 al Regulamentului R. Moldova la Fotbal, se va repeta, Comitetul de Competiții al FMF, va stabili o perioada de suspendare, pentru încălcarea respectivă, conform prevederilor

Codului Disciplinar. 

 

3.1. Conform rapoartelor de joc de la meciurile «Campionatului R. Moldova la Fotbal, Super Liga, Ediția 2022/23»,

1. FC PETROCUB – FC SFÎNTUL GHEORGHE (31.07.2022) – Super Liga,

2. DACIA BUIUCANI – CSF BĂLȚI (30.07.2022) – Super Liga,

jucătorii echipei:

 

1. FC SFÎNTUL GHEORGHE a acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;

2. CSF BĂLȚI a acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;

Astfel, luând în considerație cele expuse mai sus, în conformitate cu art. 17, art.49.1.a, art. 74, art. 75, art. 76 «Cod Disciplinar», «Regulamentul Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2021/22», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

3.1.1. A sancționa FC SFÎNTUL GHEORGHE, cu amendă în mărime de 2 000,00 (două mii) lei (MDL).

3.1.2. A sancționa CSF BĂLȚI, cu amendă în mărime de 2 000,00 (două mii) lei (MDL).

 

Atenție: Neexecutarea Deciziilor Comitetului de Competiții constituie o încălcare a regulamentelor FMF și reprezintă temei pentru aplicarea sancțiunilor suplimentare.