• Fii alături de Echipa Țării

Open Fun Football Schools

Memorandum de colaborare între Federația Moldovenească de Fotbal și Ministerul Muncii și Protecției Sociale

18 mai 2022 de Reporter FMF

Federația Moldovenească de Fotbal a semnat un Memorandum de colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu scopul consolidării eforturilor de promovare și protecție a drepturilor copiilor (inclusiv cei cu cerințe educaționale speciale), în vederea popularizării și dezvoltării fotbalului în Republica Moldova, propagarea modului sănătos de viață, antrenarea copiilor în practicarea sistematică a exercițiilor fizice și a fotbalului pentru fortificarea sănătății, stimularea activităților extrașcolare din instituțiile de învățământ preșcolar și preuniversitar din Republica Moldova, respectării drepturilor fundamentale ale copiilor și asigurării supremației legii.

 

Părțile vor contribui la promovarea relațiilor intercomunitare și a inițiativelor ascendente ale societății civile, care asigură coexistența pașnică, incluziunea socială, egalitatea de gen, protecția copilului, buna guvernare, valorile democratice și drepturile omului, prin colaborare intersectorială.

 

Obiectul prezentului memorandum îl constituie organizarea și implementarea unui program complex de consolidare a capacităților profesionale, în scopul implicării copiilor și juniorilor în activități sportive, inclusiv și promovarea unui mod de viață activ și sănătos printre tineri și copii. Acest obiectiv se regăsește și în noul Program Național pentru Protecția Copilului pe anii 2022 – 2026. Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia este ancorat în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și va constitui o continuare firească a activităților demarate anterior, fiind abordate provocările enumerate mai sus și nu doar, precum și va servi drept instrument important pentru redresarea problemelor cu care se confruntă copiii din Republica Moldova. Astfel, vom contribui la consolidarea sistemului actual de protecție a copilului.

 

Începând cu ediția 2021 a proiectului FMF Open Fun Football Schools + SSP a fost introdus conceptul de “lider social”, ce presupune implicarea asistenților sociali comunitari în activitatea OFFS + SSP. Acest lucru a făcut posibilă participarea a 205 copii aflați în dificultate la proiect. Colaborarea cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale va asigura o implicare mai eficientă a liderilor sociali și totodată va facilita procesul de promovare a drepturilor copilului în sport.

 

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în țară noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca şi Federația Moldovenească de Fotbal din anul 2006. Începând cu anul 2009, CCPA / OFFS este susținut de Agenția Internaționala Suedeză de Cooperare pentru Dezvoltare (SIDA), reprezentată de Ambasada Suediei la Chișinău. De-a lungul anilor, în proiectul OFFS au participat peste 90.000 de copii și 2.500 de antrenori din toate regiunile de pe ambele maluri ale Nistrului.