• Support National Team

Fotbal în școli

FMF, contribuție esențială la reconstrucția sălii polivalente din Cahul

07 apr 2022 de Sandu Grecu
GALERIE

La Cahul a avut loc astăzi festivitatea de deschidere a sălii sportive polivalente din incinta Colegiului de medicină din localitate. Edificiul a fost reconstruit cu un suport însemnat din partea Federației Moldovenești de Fotbal. La manifestație a participat și președintele FMF, Leonid Oleinicenco.

 

Federația a acceptat investiția în cea mai mare sală sportivă din Cahul cu condiția ca elevii claselor de fotbal din localitate să aibă acces gratuit pentru antrenamente și efectuarea lecțiilor de fotbal. Aceste clase urmează să-și înceapă activitatea de la începutul anului școlar 2022/23. Acțiunea face parte din cadrul proiectului ”Fotbal în școli”, care săptămâna aceasta a fost desemnat de UEFA drept Cea mai bună inițiativă de participare social-sportivă din Europa!

 

În septembrie 2021 și-au început activitatea 10 Clase specializate de fotbal în diferite localități ale țării. Pe parcursul anului la proiect au aderat alte 50 de instituții de învățământ și au trecut cursul de formare în jur de 100 de cadre didactice. În total, în 2021 FMF a instruit gratuit peste 400 de profesori de la 230 de școli din Republica Moldova în cadrul proiectului “Fotbal în școli”.

Cu suportul FMF au fost finisate construcțiile a 6 terenuri de fotbal (4 terenuri cu dimensiunile 56x36m și 2 terenuri de dimensiuni standard) din incinta instituțiilor de învățământ liceal din municipiul Chișinău. La finalul anului 2021 în Republica Moldova erau înregistrați peste 16.000 de copii, care practică fotbalul în cadrul proiectului “Fotbal în Școli”.