• Fii alături de Echipa Țării

Dacia Winter Cup și-a desemnat ultimele câștigătoare

20 dec 2021 de Ion Buga
GALERIE

LPS Vaslui (România) și Lokomotiv Kiev (Ucraina) sunt ultimele câștigătoare ale turneului internațional pentru copii - Dacia Winter Cup.


În finala competiției pentru echipele alcătuite cu jucători născuți în 2010, LPS Vaslui a trecut de Dacia Buiucani Chișinău, scor 1-0. Pe locul 3 s-a clasat Triumfator Odesa (Ucraina), care a dispus în finala mică, scor general 2-0, de Petrocub Hîncești.


Cel mai bun portar a fost ales Robert Tătaru (LPS Vaslui), cel mai bun golgheter a devenit Aleksandr Radzikovskiy (Triumfator), iar cel mai bun jucător - Alexandru Craevschi (Dacia Buiucani). De asemenea, cu un premiu special pentru "Cel mai pozitiv jucător" - tricoul lui Krzysztof Piatek, fost jucător la AC Milan - s-a ales Cătălin Grițuc (Petrocub).

 

La 2015, cea mai mică vârstă, Lokomotiv Kiev s-a impus în meciul decisiv cu Mold Progres Chișinău, scor 9-4.
Pe treapta a treia a podiumului de premiere a urcat Atletic Strășeni, după victoria cu Dacia Buiucani Chișinău, scor 3-0. La final au fost premiați cei mai buni jucători din fiecare echipă.


Cel mai tare turneu internațional pentru copii "Dacia Winter Cup" s-a desfășurat în perioada 3-19 decembrie la 6 categorii de vârstă. Vă prezentăm toate câștigătoarele: 2010 - LPS Vaslui (România), 2011 - Sportul 1 Chișinău, 2012 - FC Cahul, 2013 - Didi Junior Iași (România), 2014 - Academia Viitorul Chișinău și 2015 - Lokomotiv Kiev (Ucraina).

 

Competiția a fost organizată de Dacia Buiucani și Tudor Bejan, în parteneriat cu Federația Moldovenească de Fotbal. Au participat circa 1500 de copii de la 96 de echipe din 3 țări, Moldova, România și Ucraina, iar în total au fost jucate 240 de meciuri.

Foto: www.facebook.com/MayCupMoldova