• Fii alături de Echipa Țării

Marin Livădaru, la 50 de ani!

26 oct 2021 de Andrei Prodan

Marin Livădaru, fost jucător la Nistru Chișinău și Zarea Bălți, unul din fondatorii echipei Dacia Chișinău, serbează astăzi vârstă de 50 de ani!

 

Cu ocazia jubileului, Federația Moldovenească de Fotbal, din numele întregii societăți fotbalistice, îi transmite omagiatului sincere urări de sănătate şi viață lungă alături de cei dragi.

 

La Mulți Ani!

 

Marin Livădaru s-a născut pe 26 octombrie 1971, la Rădenii Vechi, raionul Ungheni.

A început să practice fotbalul la școala sportivă Nistru din Chișinău (antrenor – N. Sergheev), după care, în 1985-1986, a urmat Internatul sportiv republican (antrenor – E. Piunovschi) și Centrul rezervelor olimpice.

 

Evoluând pe post de fundaș, Marin Livădaru este unul din puținii discipoli ai școlii moldovenești de fotbal care a evoluat în componența selecționatei de juniori a Uniunii Sovietice. În anul 1988, jucând pentru naționala U-17 a URSS (antrenor – G. Kostîlev) el a disputat 5 meciuri oficiale, trei dintre care la ediția a ХХI-a a turneului internațional „Prietenia” din Polonia. Coechipieri i-au fost viitorii cunoscuți fotbaliști Alexandr Pomazun, Serghei Mamciur, Alexei Gușcin, Evgheni Bușmanov, Serghei Șcerbakov.

 

În prima jumătate a anului 1989, Marin Livădaru a evoluat la Nistru Chișinău, pentru care a disputat 2 meciuri în Liga întâi a campionatului URSS. Cea de-a doua parte a sezonului a petrecut-o la Zarea Bălți (12 partide în Liga a doua a campionatului Uniunii Sovietice).

 

În 1990 face parte din componența echipei de mini-fotbal Agros-Intex Chișinău, formație care alături de Valeologia Chișinău a reprezentat Moldova în campionatul și Cupa URSS.

 

În 1991, Marin Livădaru devine unul dintre primii stranieri moldoveni, jucând în Germania la formația SC Gatow Berlin, care evolua în Oberliga Nordost. În 1993 se transferă la Füchse Reinickendorf Berlin. Și-a încheiat prematur cariera fotbalistică din cauza unei accidentări.

 

În lumea fotbalului Marin Livădaru este cunoscut și ca unul din fondatorii echipei Dacia Chișinău (1999) şi finanţator al formației Iskra-Stal Râbniţa.