• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Activități de presă pentru meciul Moldova - Danemarca

06 oct 2021 de Ion Buga

Federația Moldovenească de Fotbal informează reprezentanții mass-media acreditați despre evenimentele programate cu ocazia meciului cu Danemarca din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial 2022 (9 octombrie, ora 21:45, Stadionul Zimbru din Chișinău).

 

Programul de presă include:

Vineri, 8 octombrie
10:00-10:30 - conferința de presă cu participarea selecționerului Roberto Bordin și a unui jucător / Stadionul Zimbru
16:30-16:45 - antrenamentul deschis al Naționalei Moldovei / CPSM din Vadul lui Vodă


17:30-18:00 - conferința de presă a echipei din Danemarca (antrenorul + un jucător) / Stadionul Zimbru
18:30-18:45 - antrenamentul deschis al selecționatei Danemarcei / Stadionul Zimbru

 

Important: Accesul la evenimente se va face în baza acreditării care va fi remisă înaintea conferinței de presă de vineri, 8 octombrie, în baza confirmării remise pe poșta electronică. De asemenea, accesul va fi posibil doar respectând toate cerințele Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), cu prezentarea unuia din documentele:

- certificatul de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital), valabil după o perioadă de 14 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;
 

- rezultatul negativ al testului RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore;
 

- concluzia medicală ce confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni);
 

- act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.

 

Persoanele implicate în organizarea jocului la stadion (inclusiv reprezentanții mass-media) vor trece printr-un filtru de securitate în sănătate publică (chestionar, termometrizare) înainte de intrarea pe teritoriul arenei ''Zimbru''.