• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Naționala U21. Reguli de acces pentru spectatori la meciurile selecționatei Moldovei cu Țara Galilor și Gibraltar

05 oct 2021 de Ion Buga

Naționala de tineret a Moldovei va disputa în luna octombrie următoarele două meciuri din preliminariile Campionatului European 2023. 

 

Pe 8 octombrie, ora 18:00, stadionul din Orhei va găzdui partida cu Țara Galilor. Intrarea pentru spectatori va fi gratuită. 

 

Totodată, pe 12 octombrie, ora 19:00, pe stadionul Zimbru se va disputa partida dintre selecționata noastră și selecționata Gibraltarului.

Biletele vor putea fi procurate doar online pe site-ul BILETE.FMF.MD. Prețul este de 30 și 60 lei.

 

ÎN ATENȚIA SUPORTERILOR!

Accesul pe stadioane va fi posibil doar respectând toate cerințele Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP). Astfel, suporterii care au atins vârsta de 18 ani vor fi nevoiți să prezinte unul din documentele:

- certificatul de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital), valabil după o perioadă de 14 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;
- rezultatul negativ al testului RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore;
- concluzia medicală ce confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni);
- act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.