• Поддержи национальную сборную

CNESP: noi decizii pentru a preveni răspândirea COVID-19

10 sep 2021 de Reporter FMF

În contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu COVID-19, membrii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) au decis astăzi declararea stării de urgență în sănătate publică la nivel național, începând cu 10 septembrie 2021 și până la 30 octombrie 2021.

 

CNESP a stabilit noi măsuri de sănătate publică pentru limitarea răspândirii infecției COVID-19 în cadrul evenimentelor publice desfășurate în aer liber, dar și a celor în spații închise. Astfel, persoanele cu vârsta de peste 18 ani vor fi admise la spectacole, concerte, festivaluri, în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concert, a cluburilor de noapte, ringurilor de dans etc., la prezentarea unuia din documentele:

-certificatul de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital), valabil după o perioadă de 14 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;

-rezultatul negativ al testului RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore;

-concluzia medicală ce confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni);

-act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.

 

Comisia a mai dispus ca autoritățile din domeniul ordinii publice și apărării naționale să intensifice acțiunile de monitorizare a respectării măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19, atât de către persoanele fizice, cât și juridice.

De asemenea, Agenția Națională de Transport Auto, de comun cu Ministerul Afacerilor Interne, vor spori controalele efectuate în transportul local, municipal/raional/interraional și internațional, în vederea supravegherii respectării măsurilor de sănătate publică.

În același timp, Agenția Națională pentru Sănătate Publică va fi responsabilă de elaborarea/reactualizarea în decurs de 5 zile a instrucțiunilor pentru activitatea în condiții de pandemie COVID-19 a unităților economice și sociale.

Hotărârea intră în vigoare la momentul emiterii și va putea fi accesată pe pagina Guvernului Republicii Moldova www.gov.md.

 

Sursa: Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

DOCUMENTE ANEXATE

Comunicat informativ