Categorii
- Naționale
- Competiții
- FMF
-
Proiecte FMF
- Open Fun Football Schools
- Fotbal în școli
- Prin fotbal să creștem sănătoși
- Proiectul NOI
- Grassroots
- We play strong
- UEFA Playmakers
- Turnee pentru copii
- Şcoala Voluntarului – PRO Fotbal
- Fotbal sigur pentru copiii din Moldova
- Fotbalul ne Unește
- La firul ierbii
- Community Development Officer
- Istoria fotbalului
- Turneul Viitorul
- Fotbal în grădinițe
- Istoria Fotbalului
- EDITORIAL
- UEFA
- FIFA
- Academia FMF
- Wesport
Căutare
Calendarul Noutăților
Două echipe de juniori ale clubului de fotbal Zagarancea au câștigat un turneu din România.

Pe 1 august, în comuna Mircești, județul Iași (satul natal al scriitorului clasic Vasile Alecsandri) s-a desfășurat turneul internațional de fotbal pentru juniori Cupa Înfrățirii. La competiție au participat 11 echipe dintre care 2 din Republica Moldova, ambele reprezentante ale FC Zagarancea, raionul Ungheni, localitate înfrățită cu Mircești.
Astfel, la categoria de vârstă 2006-2008, FC Zagarancea a obținut 3 victorii și s-a clasat pe prima treaptă a podiumului.
Zagarancea – Iugani 3-0 (Ion Velinciuc – 2, Nuri Karakofe)
Zagarancea – Mircești 5-1 (Ion Velinciuc - 5)
Zagarancea – Hălăucești 3-0 (Nuri Karakofe, Ion Velinciuc, Maxim Velinciuc)
Maxim Velinciuc a fost desemnat cel mai bun fundaș, iar fratele său, Ion Velinciuc (în vârstă de 14 ani) – cel mai bun jucător al turneului.
În competiția copiilor născuți în anii 2009-2010, la fel s-a impus echipa din raionul Ungheni, după 1-1 cu Iugani (marcator Vlad Rusu), 7-0 cu Hălăucești 7-0 (Vlad Rusu, Dumitru Mamaischi, Dragoș Turcu, Marin Granciuc – 2) și în finală, 2-0 cu Săbăuani 2-0 (Vlad Rusu - 2).
Nichita Găleată – cel mai bun portar
Vlad Rusu – cel mai bun jucător
La ceremonia de premiere, primarul de Mircești, Leon Bălteanu, a remarcat buna pregătire tactică și fizică a echipelor din Moldova. A mulțumit copiilor pentru joc și a spus că pentru echipele românești aceasta a fost o lecție de fotbal.
Gazdele l-au felicitat pe Sebastian Andriuță, președintele și antrenorul FC Zagarancea, cu ziua de naștere. Apoi participanții au făcut o excursie la casa-muzeu a uneia dintre cele mai de vază personalități publice din secolul 19, Vasile Alecsandri - prozator, poet, dramaturg, om politic și diplomat.
În viitorul apropiat, cei de la FC Zagarancea pregătesc o deplasare la Academia Gheorghe Hagi din Constanța, unde joacă discipolul școlii de fotbal din Zagarancea, Alexandru Goncear.

EN
RO
RU
Juniorii de la FC Zagarancea, câștigători ai turneului internațional Cupa Înfrățirii