• Поддержи национальную сборную

Cantonamentul arbitrilor din Divizia Națională

18 iun 2021 de Ion Buga
GALERIE

În perspectiva startului noului sezon fotbalistic, arbitrii Diviziei Naționale au efectuat timp de o săptămână un cantonament de pregătire la Vadul lui Vodă.

 

Sesiunea a fost organizată de Comitetul de Arbitri al FMF, conducătorii căruia au avut misiunea să examineze pregătirea fizică și teoretică a arbitrilor înaintea campionatului. 

 

La începutul cantonamentului, președintele FMF, Leonid Oleinicenco l-a prezentat pe noul președinte al Comitetului de Arbitri, Victor Stână.


Sub îndrumarea instructorilor, cei 49 de arbitri au participat zilnic la antrenamente practice și specifice. De notat și faptul că arbitrii cu ecuson FIFA au susținut testul Yo-Yo, care constă în sprinturi de 20 de metri dus-întors, cu pauză între ele. Și asistenții FIFA au susținut testul ARIET, ture alternative în față și lateral pe distanțele de 20 de metri și 12,5 metri, într-un interval de timp. 

 

O atenție deosebită a fost acordată lecțiilor teoretice cu privire la Legile jocului, în special a ultimelor modificări care au intrat în vigoare în sezonul precedent. Ca material analitic au servit meciurile Campionatului European de fotbal.

 

Buna desfășurare a evenimentului a fost asigurată de către Victor Stână, preşedintele Comitetului de Arbitri al FMF, Vladimir Antonov, vicepreşedintele Comitetului de Arbitri al FMF, Vladislav Ivancenco, Tudor Zaharii, membri, Anatolie Cojocari, instructor de pregătire fizică, Ghenadie Crasnoșan, instructor.