• Support National Team

Feminin (Naționale)

Fotbal feminin. Naționala Moldovei și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului Mondial 2023

30 apr 2021 de Maria Teeşanu

Astăzi, la Nyon (Elveția) a avut loc tragerea la sorți a grupelor din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial la fotbal feminin 2023. 

 

Naționala Moldovei va juca în grupa G alături de Italia, Elveția, România, Croația și Lituania.

 

În etapa preliminară a zonei europene participă un număr record de țări (51), care au fost împărțite în 9 grupe, 6 a câte 6 echipe și 3 a câte 5 echipe. Meciurile vor fi dispute după următorul program: 

 

Etapa grupelor:
13-21 septembrie 2021
18-21 octombrie 2021
4-14 aprilie 2022
29 august – 6 septembrie 2022

 

Faza play-off
3 – 11 octombrie 2022

 

Câștigătoarele celor nouă grupe preliminare se vor califica direct la turneul final. Echipele clasate pe locul secund vor participa în faza play-off. Europa va avea 11 sau 12 reprezentante la cea de-a 9-a ediție a Cupei Mondiale la fotbal feminin, competiția fiind găzduită în comun de Australia și Noua Zeelandă în lunile iulie și august 2023.

Foto: UEFA