• Fii alături de Echipa Țării

Comitetele FMF

Comitetul de Antrenori. Selecționatele de tineret și juniori și-au stabilit cantonamentele și meciurile amicale

14 ian 2021 de Dumitru Ciolacu
GALERIE

Selecționatele de tineret și juniori ale Moldovei și-au stabilit primele cantonamente de pregătire și meciuri amicale în anul 2021. 

 

Astfel, Naționalele U-21 și U-19 își vor începe cantonamentul la Centrul de pregătire al selecționatelor Moldovei din Vadul lui Vodă pe 25 ianuarie. Deja pe 27 ianuarie, echipele vor pleca în Turcia. Acolo, Naționala de tineret va disputa două partide amicale cu reprezentativa similară a Bulgariei, pe 31 ianuarie și 3 februarie. Selecționata de juniori U-19 a Moldovei va juca și ea două amicale, cu Naționala U-19 a Bulgariei, pe 30 ianuarie și 2 februarie. 

 

Selecționata de juniori U-17 a Moldovei își va începe cantonamentul la CPSM Vadul lui Vodă pe 26 ianuarie, iar peste 3 zile va pleca în Belarus, unde va participa la turneul internațional Cupa Federației de Fotbal din Belarus (30 ianuarie - 7 februarie). 

 

Despre cantonamentele de pregătire ale selecționatelor Moldovei s-a discutat la ședința de astăzi a Comitetului de Antrenori al FMF, desfășurată la Casa Fotbalului. La ședința condusă de președintele comitetului Ion Caras au participat: Serghei Cleșcenco (antrenor interimar al Naționalei U-21 pe perioada cantonamentului), Sergiu Secu (antrenorul secund al Naționalei Moldovei U-19), Valeriu Andronic (antrenorul Naționalei Moldovei U16),  Alexandru Golban (secretarul comitetului), Anatol Teslev, Ilia Vieri, Marian Ciobanu, Valentin Cojuhari (toți - membri ai comitetului) și Dragoș Hîncu (vicepreședintele FMF). 

 

Tot astăzi, Comitetul de Antrenori al FMF a propus modificarea Regulamentului cu privire la modul de calcul și de plată a premiilor anuale profesorilor-antrenori de copii și juniori pentru pregătirea jucătorilor din loturile naționale ale Republicii Moldova (U-17, U-19, U-21 și Echipa Națională), inclusiv cele feminine. Mai exact, s-a propus modificarea punctului 3 al Regulamentului: textul „de la vârsta de 10 ani până la 16 ani” se substituie cu textul „de la vârsta de 10 ani până la 19 ani”. Propunerea va fi înaintată spre aprobare Comitetului Executiv al FMF.