• Fii alături de Echipa Țării

Vladimir Crasilveschi: "Toate lucrurile bune trebuie continuate"

14 ian 2021 de Ion Buga

 

Vladimir Crasilveschi și-a dedicat toată viața sportului, în special fotbalului. În activitatea sa profesională, de peste 50 de ani, susține dezvoltarea sportului rege în țara noastră, participând activ la organizarea diferitor evenimente de masă și competiții locale și republicane pentru copii și juniori. 

 

Lucrător emerit în domeniul sportului, Vladimir Crasilevschi a apreciat înalt eforturile echipei FMF de implementare a proiectului Fotbal în școli și a altor inițiative de dezvoltare, chiar dacă anul trecut a fost afectat de pandemia coronavirus.

 

Proiectul Fotbal în școli este unul de lungă durată și va avea doar un impact pozitiv asupra fotbalului. Echipa FMF, alcătuită din specialiști tineri și experimentați, a identificat soluții pentru a pune pe roate acest proiect social-sportiv. Este îmbucurător că sunt implicate mai multe instituții de învățământ, iar în perspectivă vor fi create tot mai multe clase specializate. Trebuie să prețuim fiecare copil care practică fotbalul. Pe timpuri, astfel de școli funcționau în toate regiunile țării, iar antrenorii erau de o valoare înaltă. Este o direcție de dezvoltare foarte corectă. Am început acest proiect și trebuie să-l ducem până la capăt și abia apoi vom vedea rezultatele muncii comune. Apropo, multe proiecte FMF sunt apreciate și de specialiști din alte țări. Anul trecut, la inițiativa FMF am participat la un seminar comun cu colegii din Belarus. În urma discuțiilor, am constatat că la unele capitole suntem poate chiar în fața belarușilor, cum ar fi fotbalul de mase, copii și juniori, iar aici un rol important îl au și asociațiile locale de profil.


- Anul 2020 a fost unul afectat de pandemie. Cum s-a descurcat Federația?

- S-a făcut un volum foarte mare de lucru. În pofida pandemiei, s-au continuat proiectele și sarcinile stabilite, iar echipa FMF, condusă de Leonid Oleinicenco și-a demonstrat capacitățile organizatorice. S-au continuat și proiectele ce țin de dezvoltarea infrastructurii, în special construcția stadionului de fotbal pe plajă, pentru că FMF are grijă de dezvoltarea tuturor ramurilor fotbalului în țara noastră. Din păcate, pandemia a afectat desfășurarea turneelor republicane pentru copii Cupa Guvernului și Guguță, la organizarea cărora FMF era activ implicată.

 

- În ultimii 20 de ani, FMF a investit masiv în dezvoltarea infrastructurii sportive. Pe lângă aceasta, Federația a ajută toate cluburile în reamenajarea gazoanelor, contribuind cu echipament tehnic de ultima generație și experți în domeniu...

- FMF a demonstrat că se poate de construit și obiecte fotbalistice mari. Futsal Arena FMF sau stadionul de Fotbal pe plajă, sunt exemple elocvente. O atenție deosebită merită și proiectul "Toți împreună", care continuă de ani de zile. Totodată, federația, în colaborare cu autoritățile statului și cele locale, depune eforturi pentru reabilitarea stadioanelor de la multe instituții de învățământ. Fiecare pas în această direcție este doar în beneficiul fotbalului, societății în general. 

 

- Federația a prezentat Strategia de dezvoltare a fotbalului pe perioada 2020-24. Sunt indicate 4 direcții de dezvoltare: fotbalul de mase (inclusiv cel pentru copii și juniori), echipele naționale, campionatul intern și fotbalul feminin. Cât de bună este această politică?

- FMF știe exact care sunt direcțiile de dezvoltare. Este o politică corectă. Despre asta s-a vorbit și la ultimul congres. Strategia este foarte necesară. Din experiența mea de 50 ani ca lucrător în domeniul sportului, pot spune că nici o federație de la noi nu are așa ceva. Din contra, FMF ajută și alte foruri sportive. Faptul că există un plan concret de acțiuni pe termen lung este o chestie extraordinară.

 

- Tot recent, FMF împreună cu UEFA, au prezentat Parlamentului și opiniei publice Modelul SROI, studiul potrivit căruia banii investiți în fotbal aduc beneficii statului prin economie, societate și sănătate...

- Este un model care arată pas cu pas ce beneficii poate aduce fotbalul într-o societate, iar fiecare pas este important, mai ales dacă este în direcția cuvenită. Este salutabil și efortul FMF de a conlucra cu autoritățile statului, mai ales la nivel legislativ. Toate lucrurile bune trebuie continuate.