• Support National Team

Feminin(Competiții)

Natalia Munteanu, desemnată cel mai bun portar al anului în Belarus

10 dec 2020 de Maria Teeşanu

Căpitanul naționalei feminine a Moldovei, Natalia Munteanu și-a trecut în palmares un nou trofeu individual. Ea a fost desemnată cel mai bun portar al campionatului din Belarus, datorită evoluției excelente la echipa Dinamo-BGUFK Minsk.

 

„Acest premiu a fost unul neașteptat pentru mine. Sunt foarte mulțumită că l-am primit, iar după astfel de premii îmi doresc să muncesc mai mult pentru a-mi îmbunătăți calitățile!”

a declarat Natalia pentru fmf.md

 

Natalia a avut o prestație excelentă în acest an pentru echipa sa, care a realizat obiectivele stabilite - titlul de campioană și Cupa Belarusului. În 13 meciuri jucate în campionat, Natalia a primit doar 3 goluri, reușind în același timp să marcheze și un gol din pentalty. În celelalte 10 partide, ea și-a păstrat poarta intactă. În sezonul următor, Dinamo-BGUFK Minsk va juca în Liga Campionilor la fotbal feminin.

 

„Sezonul a fost unul bun, obiectivele stabilite pentru sezon au fost îndeplinite și acesta este un lucru excelent, iar în continuare vor fi mult mai multe victorii”

a mai spus Natalia.

 

Natalia Munteanu (27 ani) evoluează la a treia echipă din Belarus, după ce anterior a mai activat 5 ani la Dnepr Mogilev și Neman Grodno. Cu Dnepr ea a câștigat de două ori medaliile de bronz a campionatului din Belarus. La sfârșitul anului 2019, Natalia a fost desemnată cea mai bună jucătoare din Moldova.