Masculin (Naționale)

La doar 16 ani, Ștefan Colța a semnat primul său contract profesionist cu Olympiacos, unul dintre cele mai importante cluburi din Grecia. Născut în satul Cărpineni, raionul Hîncești, și crescut de la vârsta de șase ani în Grecia, tânărul fundaș își construiește cu ambiție drumul în fotbalul de performanță. Într-un interviu pentru fmf.md, Ștefan vorbește despre copilăria petrecută alături de bunică și frați, sacrificiile părinților, anii de formare la academia lui Olympiacos, experiența la naționalele Moldovei și visurile pe care speră să le transforme în realitate.

- Ștefan, te-ai născut în satul Cărpineni, raionul Hîncești. Ce îți amintești din copilăria petrecută acolo și ce înseamnă pentru tine locul în care te-ai născut?

- Copilăria petrecută la Cărpineni înseamnă pentru mine o perioadă plină de întâmplări și amintiri frumoase, alături de fratele și sora mea mai mare și de bunica. Am crescut până la vârsta de șase ani împreună cu bunica și frații mei, în timp ce părinții se aflau în Grecia, la muncă, asemenea multor alți părinți din Moldova. Acei ani fac parte din povestea mea și îmi amintesc mereu de locul în care am făcut primii pași în viață.

- La vârsta de șase ani ai plecat împreună cu familia în Grecia. Cum ai trăit această schimbare atât de importantă pentru un copil?

- Pentru mine și fratele meu, care avea atunci nouă ani, a fost o schimbare totală față de viața pe care o aveam în Moldova. L-am văzut pe tata pentru prima dată în cinci ani. Vorbeam cu el la telefon, dar întâlnirea cu el mi-a provocat niște emoții pe care nu le mai trăisem până atunci.

A urmat o perioadă dificilă de acomodare, atât pentru mine, cât și pentru fratele meu, deoarece trebuia să învățăm limba greacă și să ne obișnuim cu un mediu nou. Totuși, faptul că eram din nou alături de părinți ne-a oferit multe momente frumoase și ne-a ajutat să depășim greutățile

- Când ai început să te apropii de fotbal? Îți amintești de momentul în care ai simțit că acest sport poate deveni mai mult decât o simplă pasiune?

- Fratele meu a fost cel care m-a apropiat de fotbal. El juca deja la academia Panelinios, începând de la vârsta de nouă ani, iar eu mergeam uneori la antrenamentele lui. Acolo am început să descopăr ce înseamnă fotbalul organizat, pentru că la Cărpineni jucam doar în curtea casei, cu mingile pe care ni le trimitea tata.

La început, fotbalul mi se părea destul de dificil. Vedeam că antrenamentele presupuneau disciplină și respectarea unor reguli, iar fratele meu îmi povestea despre cerințele antrenorilor. Părinții m-au întrebat ce sport aș vrea să practic, pentru că luau în calcul și înotul, însă eu nu știam să înot și am refuzat. Am ales fotbalul, în mare parte, pentru că îl practica fratele meu.

- Ai început fotbalul organizat la șapte ani, la academia Panelinios. Cum erau primele tale antrenamente și ce îți plăcea cel mai mult la ele?

- La începutul sezonului înțelegeam deja aproximativ 50-60% din limba greacă. În timpul verii, părinții ne găsiseră o profesoară care să ne ajute să învățăm limba și să ne pregătim pentru școală.

Îmi amintesc că, la începutul antrenamentelor, antrenorul ne așeza în fața lui și ne vorbea timp de 15-20 de minute, povestindu-ne diferite întâmplări din viața sa. Noi, copiii de șapte ani, îl ascultam cu atenție. La început, îmi plăcea chiar mai mult să-i ascult poveștile decât să joc fotbal.

Mai târziu, am înțeles că acele discuții reprezentau și o formă de pregătire psihologică, prin care antrenorul încerca să ne apropie de fotbal și să ne facă să iubim acest sport.

- Ți-ai dorit din start să fii fundaș?

- La început, antrenorul mă folosea pe mai multe poziții. Am început să joc atacant, iar postul de fundaș l-am descoperit mai târziu, după ce am ajuns la Olympiacos.

- La doar 10 ani ai ajuns la academia lui Olympiacos. Cum ai primit vestea că vei juca la unul dintre cele mai importante cluburi din Grecia?

- A fost o adevărată provocare pentru mine. În Grecia, Olympiacos are o armată foarte mare de suporteri și este unul dintre cele mai cunoscute cluburi ale țării. Faptul că urma să mă antrenez la academia Olympiacos mi-a provocat o bucurie nemaipomenită, dar mă și motiva să demonstrez că pot face față cerințelor.

În plus, fratele meu era deja acolo de un an, așa că aveam un exemplu de la care să mă inspir. Știam că urma să intru într-un mediu competitiv, în care trebuia să muncesc mult pentru a progresa.

- Ai crescut practic în academia acestui club. Ce ai învățat în toți acești ani, atât din punct de vedere fotbalistic, cât și ca disciplină și mentalitate?

- În primul rând, pentru a ajunge la Olympiacos trebuie să ai un nivel fotbalistic bun. Dar, dincolo de calitățile sportive, clubul pune un accent deosebit pe disciplină, seriozitate și atitudinea jucătorului față de antrenamente.

Am învățat cum trebuie să mă comport atât pe teren, cât și în afara lui. Am înțeles cât de important este să respecți programul, să fii responsabil și să tratezi fiecare antrenament cu maximă seriozitate. Treptat, mi-am format un stil de viață în care fotbalul ocupă un loc important.

- Care a fost cea mai dificilă perioadă din parcursul tău la Olympiacos și ce te-a ajutat să mergi mai departe?

- Cea mai mare provocare a fost schimbarea poziției, de la atacant la fundaș. A fost o transformare radicală, iar la noul post trebuia să câștig încrederea antrenorului și a întregului staff tehnic. Mai erau doi jucători care evoluau pe aceeași poziție, astfel că trebuia să muncesc și mai mult pentru a-mi câștiga locul în echipă.

Am reușit să depășesc această perioadă datorită atitudinii mele la antrenamente și dorinței de a răspunde cerințelor antrenorului. Discuțiile individuale cu el m-au ajutat să înțeleg ce trebuia să îmbunătățesc în jocul meu. În timp, am progresat și am câștigat un loc în primul 11.

- Cum arată o zi obișnuită din viața ta la Olympiacos? Cât timp îți ocupă antrenamentele, școala și recuperarea?

- Programul este foarte încărcat. Orele de școală sunt între 8:30 și 14:10, iar la 15:00 trebuie să fiu deja la club, deoarece avem o jumătate de oră de pregătire în sala de forță. Ulterior, de la 15:30 până în jurul orei 17:30, avem antrenamentul pe teren, cu mingea.

După antrenament, în funcție de adversarul pe care îl întâlnim, analizăm imaginile video pentru a ne pregăti cât mai bine. O dată la două săptămâni avem și o ședință de aproximativ o oră cu psihologul.

Pe lângă toate acestea, merg și la antrenamente individuale, aproximativ trei ore pe săptămână, pentru a-mi îmbunătăți calitățile. Sunt zile în care ajung acasă abia la ora 23:00. Nu este ușor, dar știu că toate aceste eforturi sunt necesare dacă vreau să progresez.

- Ești fundaș. Ce crezi că te caracterizează cel mai mult ca jucător?

- Ca fundaș lateral, trebuie să ai rezistență fizică, viteză și capacitatea de a câștiga duelurile. Este important să stăpânești bine jocul defensiv, inclusiv marcajul individual și duelurile aeriene, dar și să contribui în atac, prin urcări, centrări și implicare în fazele fixe.

Consider că aceste calități mă caracterizează, însă sunt conștient că mai am foarte mult de muncit. În fotbal, întotdeauna există loc pentru progres și trebuie să tinzi permanent să devii mai bun.

- Deși ai crescut în Grecia, ai ales să reprezinți Moldova. Ce înseamnă pentru tine să îmbraci tricoul echipei naționale?

- Pentru mine, naționala Moldovei a reprezentat o provocare într-un moment în care mă simțeam foarte bine pregătit, atât fizic, cât și emoțional. Am luat în calcul și posibilitatea de a juca pentru Grecia, însă, în lipsa cetățeniei, acest lucru nu era posibil.

Am discutat cu părinții și am decis să accept convocarea din partea Naționalei noastre cu dorința de a ajuta echipa națională și de a pune în practică tot ceea ce învăț la Olympiacos. Sunt mândru că reprezint Moldova și că port tricoul naționalei.

- Cum ai ajuns să joci pentru reprezentativa Moldovei? 

- Legătura cu Federația Moldovenească de Fotbal a fost posibilă datorită unei persoane apropiate de familia noastră. Tatăl meu îl cunoștea pe regretatul Sergiu Furdui, originar din Cărpineni și fost fotbalist la FC Rapid Cărpineni. Fiul dumnealui, Valentin Furdui, are o academie de juniori la Chișinău, Carpen FC. Tata l-a întrebat cum am putea lua legătura cu cineva de la FMF, iar prin intermediul lui am ajuns la domnul Valentin Chicu.

Pentru domnul Sergiu Furdui și fiul său a fost și este o mândrie faptul că un copil din Cărpineni a ajuns să joace la un club precum Olympiacos, care participă frecvent în competițiile europene. Sunt recunoscător tuturor celor care m-au ajutat să ajung aici și să am oportunitatea de a reprezenta Moldova.

- Cum a fost primul tău contact cu fotbalul moldovenesc și cu colegii de la națională?

- Cu băieții m-am înțeles foarte bine încă de la început. Am o relație frumoasă cu toți colegii, chiar dacă, în mod firesc, cu unii comunic mai mult decât cu alții. Atmosfera din echipă este una foarte bună.

Am fost deschis să aflu despre experiențele lor la cluburile la care evoluează, așa cum și ei au fost curioși să afle cum se desfășoară antrenamentele și viața la Olympiacos. Consider că avem cu toții de învățat unii de la alții.

Adaptarea la stilul și cerințele fotbalului moldovenesc a reprezentat o provocare, pentru că nu cunoșteam foarte bine particularitățile jocului de aici. Totuși, fiind atent la indicațiile antrenorului și ale staffului tehnic, am reușit să mă adaptez într-un timp scurt.

O altă provocare este comunicarea în limba română. Înțeleg ceea ce mi se spune, dar uneori îmi este greu să mă exprim corect și fluent. Sper ca, în viitorul apropiat, să fac tot mai puține greșeli și să comunic mai ușor cu antrenorii și colegii.

- Cum este să joci pentru Moldova în fața suporterilor de acasă, în condițiile în care ai crescut și te-ai format ca jucător în Grecia?

- Mă simt foarte bine și am emoții frumoase atunci când joc în fața suporterilor din Moldova, pentru că știu că reprezint țara mea. În Grecia sunt obișnuit cu tribunele plinee la meciurile la care particip. Uneori vin 500-600 de suporteri, iar atmosfera este foarte plăcută.

Este un sentiment aparte să știi că oamenii sunt acolo pentru a te susține și că evoluezi pentru țara pe care o reprezinți. Acest lucru îmi oferă motivație suplimentară.

- Pe 21 octombrie, Olympiacos a anunțat oficial că ai semnat primul tău contract profesionist, valabil trei ani. Care a fost primul tău gând când ai aflat că acest moment a devenit realitate?

- A fost o bucurie enormă, atât pentru mine, cât și pentru familia mea. Am simțit că echipa are încredere în mine și că vede un potențial de dezvoltare. Acest contract mă motivează să muncesc și mai mult, pentru a ajunge într-o zi să joc pe stadioanele marilor cluburi din Europa.

Un alt lucru care m-a bucurat foarte mult a fost gândul că, în viitor, voi putea contribui financiar la bunăstarea familiei mele. Părinții au investit sume importante în pregătirea mea, inclusiv în antrenamentele individuale, iar eu îmi doresc să le răsplătesc, măcar în parte, toate eforturile.

- Ce a însemnat pentru tine faptul că la semnarea contractului au fost alături de tine părinții?

- M-am simțit foarte mândru că părinții mei au fost lângă mine în momentul semnării primului contratc profesionist. Pentru mine, acest contract reprezintă un pas important, dar nu poate compensa toate sacrificiile pe care le-au făcut părinții pentru mine de-a lungul anilor.

Le mulțumesc din tot sufletul pentru fiecare efort, pentru timpul și energia pe care le-au investit în dezvoltarea mea. Au lăsat adesea propriile probleme deoparte pentru a se ocupa de viitorul meu sportiv. Le voi fi întotdeauna recunoscător.

- Cât de mult au contribuit părinții tăi la drumul pe care l-ai parcurs până acum?

- Au avut un rol decisiv. Din punct de vedere financiar, fotbalul de performanță presupune cheltuieli importante: antrenamente individuale, echipament, încălțăminte și multe alte lucruri necesare pregătirii. Dar, dincolo de bani, există timpul pe care părinții îl dedică unui copil care își dorește să ajungă fotbalist.

Tata și mama au fost mereu alături de mine. Tata are o vorbă pe care o spune adesea: „Toată săptămâna alerg la antrenamente, iar sâmbăta sau duminica mă odihnesc când îl văd că joacă fotbal”. Pentru ei, să mă vadă pe teren și să știe că îmi urmez visul reprezintă o bucurie enormă. Sprijinul lor mă motivează să continui și să nu renunț atunci când apar dificultăți.

- Ai doar 16 ani, dar ai deja un contract profesionist cu un club important din Grecia. Ai avut timp să conștientizezi ce înseamnă acest pas?

- Da, sunt conștient de importanța acestui pas. La club avem parte de pregătire psihologică și suntem învățați că nu toți jucătorii vor ajunge să semneze un contract profesionist. Ni se explică faptul că trebuie să muncim constant și să fim pregătiți pentru responsabilitățile care vin odată cu acest statut.

De altfel, pregătirea pentru semnarea contractului a început cu multe luni înainte, atât prin intermediul clubului, cât și al managerului meu. Înțeleg că semnătura reprezintă o oportunitate importantă, dar și o responsabilitate. Trebuie să continui să muncesc și să demonstrez că merit încrederea care mi-a fost acordată.

- Ce îți dorești să demonstrezi în următorii trei ani la Olympiacos?

- În primul rând, îmi doresc ca în acest sezon să devenim campioni, așa cum își propune și clubul. Pentru sezonul următor, obiectivul meu este să continui să progresez, să joc la U19 și la Olympiacos B și, dacă voi avea posibilitatea, să mă antrenez alături de prima echipă.

În al treilea an, sper să fac următorul pas și să ajung în lotul echipei mari. Totuși, știu că fotbalul este imprevizibil și că toate aceste obiective depind de muncă, seriozitate și evoluțiile mele. Îmi doresc să progresez constant și, în același timp, să fiu deschis oportunităților care ar putea apărea de la cluburi importante din străinătate.

- Dincolo de fotbal, cine este Ștefan Colța? Cum te-ai descrie ca adolescent de 16 ani?

- Sunt un adolescent educat, care muncește foarte mult pentru a face lucruri bune, oriunde mă aflu. Părinții m-au învățat să fiu un om de caracter și să mă comport frumos cu cei din jur, indiferent de locul în care ajung sau de oamenii pe care îi întâlnesc. Pentru mine, este important să rămân cu picioarele pe pământ și să nu uit valorile cu care am crescut.

- Ce faci atunci când ai o zi mai puțin bună la fotbal? Cum treci peste momentele dificile?

- Există și zile mai puțin bune, iar acestea fac parte din viața oricărui fotbalist. În astfel de momente, antrenorul și stafful tehnic mă ajută prin analize individuale, îmi explică unde am greșit și ce trebuie să corectez.

După aceea, încerc să analizez singur situația sau discut cu părinții despre ceea ce s-a întâmplat. Cred că este important să înțelegi greșelile, să înveți din ele și să revii la antrenamente cu dorința de a face lucrurile mai bine.

- Ce te motivează cel mai mult: dorința de a ajunge la cel mai înalt nivel, familia, echipa, competiția sau altceva?

- În primul rând, mă motivează ceea ce fac în prezent și dorința de a deveni mai bun de la o zi la alta. Știu că mă așteaptă provocări dificile și că trebuie să muncesc mult pentru a le face față.

Încerc să mă concentrez pe fiecare antrenament, să învăț cât mai mult și să progresez constant. Știu că drumul este lung și că trebuie să trec prin multe etape înainte de a ajunge la cel mai înalt nivel. De aceea, prefer să muncesc în fiecare zi și să fac următorul pas atunci când voi fi pregătit.