• Fii alături de Echipa Țării

Fotbal în școli. Antrenorii claselor specializate de fotbal au participat la un nou curs de instruire

23 oct 2026 de Serghei Cipilencu
GALERIE

Federația Moldovenească de Fotbal a organizat, pe 23 octombrie, la Chișinău, un nou curs educațional pentru antrenorii claselor specializate de fotbal din instituțiile de învățământ participante la proiectul „Fotbal în Școli”. La seminar au participat antrenorii din 23 de instituții de învățământ implicate în proiect.

 

Cursul a avut drept obiectiv prezentarea viziunii generale de dezvoltare a proiectului, dar și facilitarea schimbului de experiență și a dialogului dintre antrenorii claselor specializate de fotbal din diferite localități ale țării.

 

Programul a inclus mai multe sesiuni dedicate dezvoltării proiectului. Participanții au discutat despre viziunea strategică a proiectului „Fotbal în Școli”, primii pași în implementarea acestuia, precum și despre programul competițional și despre proiectul „Liga Futsal în Școli”.

 

O atenție aparte a fost acordată instituțiilor care au aderat recent la proiect, printre acestea numărându-se Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Orhei, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din satul Colibași, raionul Cahul, Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău și Liceul Sportiv din satul Lipoveni, raionul Cimișlia.

 

Un exemplu de bune practici a fost prezentat de reprezentanta Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Orhei, Anna Ceban, care a împărtășit experiența instituției în cadrul proiectului.

 

În cadrul sesiunii de totalizare și analizei experienței practice, antrenorii au avut posibilitatea să discute despre problemele și provocările cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi, să ofere sugestii și să propună soluții pentru dezvoltarea proiectului.

 

Partea practică a cursului a fost completată cu un workshop în cadrul căruia participanții au fost împărțiți în grupuri de lucru. Aceștia au analizat diferite aspecte ale activității din cadrul claselor specializate de fotbal și au formulat idei și propuneri pentru eficientizarea și dezvoltarea proiectului „Fotbal în Școli”.

 

Unele dintre propunerile formulate în cadrul workshopului ar putea fi puse în aplicare chiar în următoarea etapă competițională a proiectului, odată cu startul turneului „Liga Futsal în Școli”, programat pentru luna noiembrie.

 

Cursul a fost susținut de reprezentanții Federației Moldovenești de Fotbal implicați în dezvoltarea proiectelor Grassroots și a programului „Fotbal în Școli”. Din echipa FMF au făcut parte managerii proiectelor Grassroots, Cristina Soltan, Radu Corețchi și Andrei Garștea, precum și managerul Dezvoltare FMF, Vladimir Horoșilov.

 

Prin astfel de programe de instruire și schimb de experiență, Federația Moldovenească de Fotbal urmărește să consolideze activitatea claselor specializate de fotbal și să contribuie la dezvoltarea continuă a fotbalului școlar din Republica Moldova.