Zimbru Chișinău va lupta în această seară, de la ora 20:00, pentru un loc în turul trei preliminar al Ligii Conferinței. Chișinăuienii vor juca meciul tur contra deținătoarei Cupei Armeniei, FC Noah, la stadionul Zimbru. Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune Moldova 2.
Biletele pot fi achiziționate online pe tickets.fmf.md. Prețul acestora variază între 50 și 100 de lei.
Returul este programat pentru 30 iulie, pe stadionul din Abovyan. Începutul la ora 19:00.
Dacă va trece de formația armeană, Zimbru va evolua în turul al treilea preliminar, unde va întâlni câștigătoarea duelului BATE Borisov (Belarus) - Sion (Elveția). Prima partidă se va disputa la stadionul Zimbru, pe 6 august, iar returul este programat pentru 13 august, în deplasare.
Meciul Zimbru - Noah va fi arbitrat de către o brigadă din Estonia. La centru va fi Karl Koppel (32 de ani), arbitru FIFA din 2025. El va fi ajutat de asistenții Riivo Stolts, Saga Sander, și al patrulea oficial Kevin Kaivoja. Observator de arbitri UEFA la acest meci va fi Sven Bindels din Luxemburg, iar Delegat UEFA – Robert Kispal din Ungaria.
Zimbru, locul 271 în clasamentul UEFA, evoluează pentru a 21-a oară în cupele europene și pentru a patra oară în preliminariile Ligii Conferinței. Echipa din Chișinău va susține astăzi al 77-lea meci. Bilanț: 21 victorii, 20 egalități, 35 înfrângeri. Golaveraj 75-111. Cel mai bun rezultat: participarea în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor (edițiile 1999/2000, 2000/01), play-offul Ligii Europa (ediția 2014-2015). Cele mai categorice victorii: 5-0, de două ori, cu St Patric’s Athletic, Irlanda (1999). Cele mai severe înfrângeri: 0-5 cu Osmanlispor, Turcia (2016) și Fenerbahce, Tucria (2023).
Va fi al 9-lea meci al "galben-verzilor" în Liga Conferinței. Zimbru a obținut o victorie, 2 remize și a suferit 5 înfrângeri. Golaveraj 4-19.
Zimbru a mai întâlnit o formație din Armenia în cupele europene. În turul 2 preliminar al Ligii Conferinței, ediția 2024/25, chișinăuienii s-au înclinat în fața lui Ararat-Armenia, 0-3 acasă și 1-3 în deplasare. Noah joacă în premieră cu o echipă din Republica Moldova.
Rezultatele tuturor meciurilor Zimbrului în cupele europene le găsești AICI.
Lotul echipei Zimbru pentru meciul cu Noah îl găsești AICI.
Football Club Noah a fost fondat în anul 2017 cu denumirea de FC Artsakh. A cucerit un titlu de campion, în anul 2025, 3 Cupe și 2 Supercupe. În sezonul trecut Noah a terminat pe locul 2 și a cucerit Cupa Armeniei, 4-2 cu Urartu în finală.
Antrenorul Igor Picușceac a pus umărul la succesele adversarului de astăzi al Zimbrului. El s antrenat FC Noah, în 46 de meciuri în două perioade, iulie 2019 – octombrie 2020 și martie – iulie 2022. Cu Noah a câștigat Cupa și Supercupa Armeniei și s-a clasat pe locul 2 în campionat (2020). A fost desemnat cel mai bun antrenor al sezonului 2019/20 în Armenia. Și mijlocașul ofensiv Danu Spătaru a evoluat la FC Noah în anii 2020 și 2022. Cu Noah el a câștigat Cupa în anul 2020, când a marcat un gol în finală, și Supercupa în același an.
FC Noah, locul 152 în clasamentul UEFA, joacă pentru a 5-a oară în cupele europene și pentru a treia oară în preliminariile Ligii Conferinței. Bilanț: 13 victorii, 7 remize, 13 înfrângeri. Golaveraj 48-54. Cel mai bun rezultat – participarea în faza unică a Ligii Conferinței în edițiile 2024/25 și 2025/26.
Lotul echipei Noah pentru meciul cu Zimbru - AICI.
Potrivit site-ului Transfermarkt, Noah valorează 12,65 milioane de euro, iar Zimbru – 4,36 mln. Cel mai scump jucător de la Noah este atacantul sârb Marko Lazetici, transferat în intersezon de la Aberdeen, Scoția și care valorează 1 milion de euro. De partea cealaltă, mijlocașul Vlad Răileanu, cotat la 500.000 de euro, este cel mai scump jucător de la Zimbru.
Zimbru, cu 5 puncte, ocupă locul 5 în clasamentul Ligii 7777 după 4 etape. "Galben-verzii" au învins CSF Bălți cu 3-0, au remizat cu Milsami (0-0) și Real Sireți (1-1) și au suferit înfrângere de la Sheriff (2-4). FC Noah a susținut 5 meciuri amicale în interezon, 0-2 cu Koper, Slovenia, 2-0 cu Aluminij, Slovenia, 1-1 cu Mura, Slovenia și CFR Cluj, România, 2-0 cu Van și Syunik, ambele din Armenia. Campionatul Armeniei va începe pe 31 iulie.
Federația Moldovenească de Fotbal urează mult succes echipei noastre în meciul tur cu formația din Armenia!

RU
RO
EN
LIVE 20:00. Liga Conferinței. Zimbru - Noah (Armenia)