Franța și Norvegia și-au asigurat calificarea în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale FIFA 2026, după victorii spectaculoase în Grupa I. „Les Bleus” au trecut fără emoții de Irak, scor 3-0, într-un meci marcat de o întrerupere de aproape două ore din cauza unei furtuni puternice. Kylian Mbappé a fost din nou omul decisiv, reușind o dublă și ajungând la 16 goluri în 16 meciuri la turneele finale mondiale. O eroare uriașă în defensiva irakiană i-a facilitat al doilea gol, iar Ousmane Dembélé și-a trecut în cont prima reușită la un turneu internațional major, stabilind scorul final. Franța și-a confirmat astfel statutul de favorită și a obținut calificarea înaintea ultimei etape.
Norvegia a scris istorie la Toronto, obținând prima serie de două victorii la un turneu major după succesul cu 3-2 în fața Senegalului. După o primă repriză dominată, nordicii au deschis scorul prin Marcus Holmgren Pedersen, profitând de o gafă a lui Kalidou Koulibaly. Erling Haaland a făcut apoi diferența cu o dublă, ajungând la patru goluri la actuala ediție și menținându-se în cursa pentru Gheata de Aur alături de Mbappé. Senegalul a revenit de două ori prin Ismaïla Sarr, însă nu a reușit să evite înfrângerea. În ultima etapă, Norvegia și Franța se vor duela pentru primul loc în grupă.
În Grupa J, Algeria a revenit de la 0-1 și s-a impus cu 2-1 în fața Iordaniei, eliminând debutanta asiatică din competiție. Deși Nizar Al Rashdan a deschis scorul împotriva cursului jocului pentru iordanieni, nord-africanii au dominat partea secundă și au întors rezultatul prin Nadir Benbouali și Amine Gouiri. Golul victoriei a venit după o fază fixă și a fost validat cu ajutorul VAR. Algeria rămâne astfel în lupta pentru calificare și va disputa un duel decisiv cu Austria pentru poziția secundă a grupei, în timp ce Iordania va încheia aventura mondială împotriva Argentinei lui Lionel Messi.
Cristiano Ronaldo a scris o nouă pagină de istorie la Cupa Mondială FIFA, devenind primul fotbalist care marchează la șase ediții diferite ale turneului final. Căpitanul Portugaliei a reușit o dublă în succesul categoric, 5-0, cu Uzbekistanul, rezultat care o apropie pe selecționata lui Roberto Martínez de fazele eliminatorii și îi lasă pe asiatici la un pas de eliminare.
Portugalia a început în forță, iar după câteva ocazii importante create de Bruno Fernandes și Nuno Mendes, Ronaldo a deschis scorul cu o reluare la prima bară, semnând golul istoric. Mendes a surprins apoi întreaga apărare adversă cu o lovitură liberă executată inteligent, majorând avantajul lusitanilor. Uzbekistanul a crezut că reduce din diferență prin Aziz Ganiev, însă VAR-ul a anulat reușita pentru fault în faza premergătoare. Până la pauză, Ronaldo a punctat din nou, după o pasă inspirată a lui Fernandes.
După ce l-a depășit pe Eusébio și a devenit cel mai bun marcator al Portugaliei la Cupa Mondială, Ronaldo a fost aproape de hat-trick, însă Abdukodir Khusanov a respins de pe linia porții. În repriza secundă, Nematov i-a refuzat încă o dată golul, dar la faza imediat următoare presiunea portugheză a dus la un autogol al Uzbekistanului, după un corner executat de Fernandes.
Ronaldo a mai fost aproape de o reușită după o eroare a portarului Nematov, însă nu a profitat, iar Rafael Leão a închis tabela cu un șut puternic de la marginea careului.
În urma acestui eșec sever, formația pregătită de Fabio Cannavaro depinde acum de un loc între cele mai bune echipe clasate pe poziția a treia pentru a spera la calificare. De partea cealaltă, Portugalia a ajuns la 11 victorii în ultimele 15 partide și speră ca succesul de la Houston să reprezinte începutul unei campanii memorabile.
Toate cele patru dueluri au fost transmise în direct ls postul de televiziune WE SPORT TV.
Anglia și Ghana au remizat fără goluri, 0-0, la Boston, rezultat care le menține pe ambele în cursa pentru șaisprezecimile Cupei Mondiale, însă situația din Grupa L rămâne deschisă înaintea duelului dintre Panama și Croația.
Englezii au controlat începutul partidei și au dominat posesia, însă defensiva bine organizată a Ghanei a limitat pericolul la câteva încercări ale lui Declan Rice. „Cei Trei Lei” au avut dificultăți în a-și crea ocazii clare, în timp ce africanii au încheiat prima repriză fără niciun șut la poartă.
După pauză, ritmul a rămas modest. Anthony Gordon a expediat primul șut pe spațiul porții, reținut fără emoții de Benjamin Asare. Finalul a adus însă cele mai mari emoții: Prince Kwabena Adu a fost blocat la timp de Jordan Pickford pe contraatac, iar la cealaltă poartă Asare a deviat șutul lui Bukayo Saka înainte ca Nico O’Reilly să lovească bara. În faza imediat următoare, Harry Kane a trimis peste poartă dintr-o poziție favorabilă.
Astfel, Ghana își păstrează invincibilitatea defensivă la acest turneu, în timp ce Anglia nu a mai repetat eficiența ofensivă din succesul cu 4-2 în fața Croației. Cu câte patru puncte după două etape, ambele selecționate așteaptă cu interes deznodământul celeilalte partide din grupă.
Confruntarea a putut fi urmărită în direct la postul de televiziune Jurnal TV.
Franța - Irak
Franța - Irak 3-0
Au marcat: Kylian MBAPPE (14, 54), Ousmane DEMBELE (66)
23 iunie 2026. Philadelphia Stadium, SUA. Spectatori: 68324
Arbitru principal: Drew Fischer (Canada)
Arbitrii asistenți: Micheal Barwegen și Lyes Arfa (ambii din Canada)
Al 4-lea oficial: Sandro Schärer (Elveția)
Arbitru video asistent (VAR): Joe Dickerson (SUA)
Cartonaș galben: Amir AL AMMARI (6)
Jucătorul meciului: Kylian MBAPPE (Franța)
Franța: 16. Mike MAIGNAN, 3. Lucas Digne, 4. Dayot UPAMECANO, 5. Jules KOUNDE (2. Malo GUSTO, 83), 17. William SALIBA, 6. Manu KONE, 14. Adrien RABIOT, 7. Ousmane DEMBELE (20. Desire DOUE, 68), 10. Kylian MBAPPE (9. Marcus THURAM, 90+1), 11. Michael OLISE (24. Rayan CHERKI, 68), 12. Bradley BARCOLA (25. Maghnes AKLIOUCHE, 83)
Rezerve: 1. Brice SAMBA, 23. Robin RISSER, 15. Ibrahima KONATE, 19. Theo HERNANDEZ, 21. Lucas HERNANDEZ, 26. Maxence Lacroix, 8. Aurelien TCHOUAMENI, 13. Ngolo KANTE, 18. Warren ZAIRE-EMERY, 22. Jean-Philippe MATETA
Antrenor: Didier Deschamps
Irak: 22. AHMED BASIL, 3. Hussein Ali, 4. ZAID TAHSEEN (2. REBIN SULAKA, 60), 5. AKAM HASHIM, 23. MERCHAS DOSKI, 8. IBRAHIM BAYESH (21. MARKO FARJI, 68), 14. ZIDANE IQBAL, 16. AMIR ALAMMARI (20. AIMAR SHER, 68), 24. ZAID ISMAEL (7. YOUSSEF AMYN, 60), 11. AHMED QASEM, 18. AYMEN HUSSEIN (9. ALI ALHAMADI, 26)
Rezerve: 1. FAHAD TALIB, 12. JALAL HASSAN, 6. MUNAF YOUNUS, 15. AHMED MAKNAZI, 25. MUSTAFA SAADOON, 26. FRANS PUTROS, 19. KEVIN YAKOB, 10. MOHANAD ALI, 13. ALI YOUSIF, 17. ALI JASIM
Antrenor: Graham James Arnold

Norvegia - Senegal
Norvegia - Senegal 3-2
Au marcat: Marcus PEDERSEN (43), Erling HAALAND (48, 58) / Ismaila SARR (53, 90+3)
23 iunie 2026. New York/New Jersey Stadium, SUA. Spectatori: 80663
Arbitru principal: Wilton Sampaio (Brazilia)
Arbitrii asistenți: Bruno Pires și Bruno Boschilia (ambii din Brazilia)
Al 4-lea oficial: Campbell-Kirk Kawana-Waugh (Noua Zeelandă)
Arbitru video asistent (VAR): Rodolpho Toski (Brazilia)
Jucătorul meciului: Erling HAALAND (Norvegia)
Norvegia: 1. Orjan NYLAND, 3. Kristoffer AJER, 5. David MOLLER WOLFE, 17. Torbjorn HEGGEM (4. Leo OSTIGARD, 84), 8. Sander BERGE, 10. Martin ODEGAARD, 14. Fredrik AURSNES (6. Patrick BERG, 46), 7. Alexander SORLOTH (22. Oscar BOBB, 84), 9. Erling HAALAND, 20. Antonio NUSA (21. Andreas SCHJELDERUP, 71), 26. Julian RYERSON (16. Marcus HOLMGREN PEDERSEN, 13)
Rezerve: 12. Sander TANGVIK, 13. Egil SELVIK, 15. Fredrik Andre BJORKAN, 24. Sondre LANGAS, 25. Henrik FALCHENER, 2. Morten Thorsby, 18. Kristian Thorstvedt, 19. Thelo AASGAARD, 23. Jens Petter HAUGE, 11. Jorgen STRAND LARSEN
Antrenor: Ståle Solbakken
Senegal: 16. Edouard MENDY (23. Mory DIAW, 63), 3. Kalidou KOULIBALY (17. Pape Matar SARR, 72), 15. Krepin DIATTA, 19. Moussa Niakhate, 25. El Hadji Malick DIOUF (14. Ismail JAKOBS, 54), 5. Idrissa Gana GUEYE, 8. Lamine CAMARA (6. Pathe CISS, 63), 26. Pape GUEYE (20. Ibrahim MBAYE, 54), 10. Sadio MANE, 11. Nicolas JACKSON, 18. Ismaila SARR
Rezerve: 1. Yehvann DIOUF, 2. Mamadou SARR, 4. Abdoulaye Seck, 24. Antoine MENDY, 21. Habib DIARRA, 22. Bara Sapoko NDIAYE, 7. Assane DIAO, 9. Bamba DIENG, 12. Cherif NDIAYE, 13. Iliman NDIAYE
Antrenor: Pape THIAW
Clasamentul grupa I
| Poz | Echipa | M | V | E | Î | GM | GP | GD | Pct |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Franța | 2 | 2 | 0 | 0 | 6 | 1 | 6-1 | 6 |
| 2 | Norvegia | 2 | 2 | 0 | 0 | 7 | 3 | 7-3 | 6 |
| 3 | Senegal | 2 | 0 | 0 | 2 | 3 | 6 | 3-6 | 0 |
| 4 | Irak | 2 | 0 | 0 | 2 | 1 | 7 | 1-7 | 0 |

Iordania - Algeria
Iordania - Algeria 1-2
Au marcat: Nizar AL RASHDAN (36) / Nadir BENBOUALI (69), Amine GOUIRI (82)
23 iunie 2026. San Francisco Bay Area, SUA. Spectatori: 68371
Arbitru principal: Slavko Vinčić (Slovenia)
Arbitrii asistenți: Tomaž Klančnik și Andraž Kovačič (ambii din Slovenia)
Al 4-lea oficial: Oshane Nation (Jamaica)
Arbitru video asistent (VAR): Ivan Bebek (Croația)
Cartonașe galbene: Husam ABU DAHAB (64) . Ramiz ZERROUKI (44)
Jucătorul meciului: Ibrahim MAZA (Algeria)
Iordania: 1. YAZEED ABULAILA, 3. ABDALLAH NASIB, 4. HUSAM ABUDAHAB (17. SALEEM OBAID, 90+1), 5. YAZAN ALARAB, 23. EHSAN HADDAD, 8. NOOR ALRAWABDEH, 20. MOHANNAD ABUTAHA (2. MOHAMMAD ABUHASHEESH, 84), 21. NIZAR ALRASHDAN, 9. ALI OLWAN (7. MOHAMMAD ABUZRAIQ, 90+1), 10. MOUSA ALTAMARI (24. ALI AZAIZEH, 84), 13. MAHMOUD ALMARDI (11. ODEH FAKHOURY, 76)
Rezerve: 12. NOUR BANIATEYAH, 22. ABDALLAH ALFAKHORI, 16. MOHAMMAD ABUALNADI, 19. SAED ALROSAN, 26. ANAS BADAWI, 6. AMER JAMOUS, 14. RAJAEI AYED, 15. IBRAHIM SADEH, 18. MOHAMMAD ABUGHOUSH, 25. MOHAMMAD ALDAOUD
Antrenor: Jamal SELLAMI
Algeria: 23. Luca ZIDANE, 2. Aissa MANDI, 15. Rayan AIT-NOURI (13. Jaouen HADJAM, 85), 17. Rafik BELGHALI, 21. Ramy BENSEBAINI, 6. Ramiz ZERROUKI (19. Nabil Bentaleb, 46), 10. Fares CHAIBI, 14. Hicham BOUDAOUI (12. Nadhir BENBOUALI, 46), 22. Ibrahim MAZA, 7. Riyad Mahrez (11. Anis HADJ MOUSSA, 76), 9. Amine GOUIRI (5. Zineddine BELAID, 85)
Rezerve: 1. Melvin MASTIL, 16. Oussama BENBOT, 3. Achref ABADA, 4. Mohamed Amine TOUGAI, 26. Samir CHERGUI, 8. Houssem Aouar, 24. Yassine TITRAOUI, 20. Adil BOULBINA, 25. Fares GHEDJEMIS
Antrenor: Vladimir PETKOVIC
Clasamentul grupa J
| Poz | Echipa | M | V | E | Î | GM | GP | GD | Pct |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Argentina | 2 | 2 | 0 | 0 | 5 | 0 | 5-0 | 6 |
| 2 | Austria | 2 | 1 | 0 | 1 | 3 | 3 | 3-3 | 3 |
| 3 | Algeria | 2 | 1 | 0 | 1 | 2 | 4 | 2-4 | 3 |
| 4 | Iordania | 2 | 0 | 0 | 2 | 2 | 5 | 2-5 | 0 |

Portugalia - Uzbekistan
Portugalia - Uzbekistan 5-0
Au marcat: Cristiano RONALDO (6, 39), Nuno MENDES (17), Abduvakhid NEMATOV (60 - autogol), Rafael LEAO (87)
23 iunie 2026. Houston Stadium, SUA. Spectatori: 68777
Arbitru principal: Jalal Jayed (Maroc)
Arbitrii asistenți: Zakaria Brinsi și Mostafa Akarkad (ambii din Maroc)
Al 4-lea oficial: Abongile Tom (Africa de Sud)
Arbitru video asistent (VAR): Leodán González (Uruguay)
Cartonașe galbene: Renato VEIGA (68) / Odildzhon KHAMROBEKOV (14)
Jucătorul meciului: Cristiano RONALDO (Portugalia)
Portugalia: 1. DIOGO COSTA, 3. RUBEN DIAS, 13. RENATO VEIGA, 20. JOAO CANCELO (2. NELSON SEMEDO, 46), 25. NUNO MENDES, 8. BRUNO FERNANDES, 15. JOAO NEVES (10. BERNARDO SILVA, 76), 23. VITINHA (17. RAFAEL LEAO, 83), 7. CRISTIANO RONALDO, 11. JOAO FELIX (16. FRANCISCO TRINCAO, 63), 18. PEDRO NETO (26. FRANCISCO CONCEICAO, 46)
Rezerve: 12. JOSE SA, 22. RUI SILVA, 4. TOMAS ARAUJO, 5. DIOGO DALOT, 14. GONCALO INACIO, 24. SAMU COSTA, 6. MATHEUS NUNES, 21. RUBEN NEVES, 9. GONCALO RAMOS, 19. GONCALO GUEDES
Antrenor: Roberto Martínez Montoliú
Uzbekistan: 12. Abduvohid NEMATOV, 2. Abdukodir KHUSANOV, 5. Rustam ASHURMATOV, 13. Sherzod NASRULLAEV (3. Khojiakbar ALIJONOV, HT), 18. Abdulla ABDULLAEV, 24. Behruzjon KARIMOV (10. Ruslanbek JIYANOV, 90+2), 7. Otabek Shukurov (23. Sherzod ESANOV, 90+2), 9. Odiljon XAMROBEKOV (6. Akmal MOZGOVOY, HT), 19. Azizjon GANIEV, 22. Abbosbek FAYZULLAEV (21. Igor Sergeev, 73), 14. Eldor SHOMURODOV
Rezerve: 1. Utkir YUSUPOV, 16. Botirali ERGASHEV, 4. Farrukh SAYFIEV, 15. Umar ESHMURODOV, 25. Avazbek ULMASALIYEV, 26. Jakhongir UROZOV, 8. Jamshid ISKANDEROV, 11. Oston URUNOV, 17. Dostonbek Khamdamov, 20. Azizbek AMONOV
Antrenor: Fabio CANNAVARO
Clasamentul grupa K
| Poz | Echipa | M | V | E | Î | GM | GP | GD | Pct |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Portugalia | 2 | 1 | 1 | 0 | 6 | 1 | 6-1 | 4 |
| 2 | Columbia | 1 | 1 | 0 | 0 | 3 | 1 | 3-1 | 3 |
| 3 | RD Congo | 1 | 0 | 1 | 0 | 1 | 1 | 1-1 | 1 |
| 4 | Uzbekistan | 2 | 0 | 0 | 2 | 1 | 8 | 1-8 | 0 |

Anglia - Ghana
Anglia - Ghana 0-0
23 iunie 2026. Boston Stadium, SUA. Spectatori: 63983
Arbitru principal: Saíd Martínez (Honduras)
Arbitrii asistenți: Walter López și Christian Ramírez (ambii din Honduras)
Al 4-lea oficial: Ma Ning (China)
Arbitru video asistent (VAR): Armando Villarreal (SUA)
Cartonașe galbene: Declan RICE (41) / Inaki WILLIAMS (60)
Jucătorul meciului: Jude BELLINGHAM (Anglia)
Anglia: 1. Jordan PICKFORD, 2. Ezri KONSA, 6. Marc GUEHI, 24. Reece JAMES, 25. Djed SPENCE (3. Nico OREILLY, 65), 4. Declan RICE, 8. Elliot ANDERSON (21. Eberechi EZE, 74), 10. Jude BELLINGHAM (17. Morgan ROGERS, 74), 9. Harry KANE, 18. Anthony GORDON (7. Bukayo SAKA, 65), 20. Noni MADUEKE (11. Marcus RASHFORD, 83)
Rezerve: 13. Dean Henderson, 23. James TRAFFORD, 5. John STONES, 12. Trevoh CHALOBAH, 15. Dan BURN, 26. Jarell QUANSAH, 14. Jordan HENDERSON, 16. Kobbie MAINOO, 19. Ollie WATKINS, 22. Ivan TONEY
Antrenor: Thomas Tuchel
Ghana: 16. Benjamin ASARE, 4. Jonas ADJETEY, 14. Gideon MENSAH, 18. Jerome OPOKU, 26. Marvin SENAYA (21. Kojo Peprah OPPONG, 87), 3. Caleb YIRENKYI, 5. Thomas PARTEY, 8. Kwasi SIBO, 11. Antoine SEMENYO, 9. Jordan AYEW (25. Prince ADU, 66 (17, Baba RAHMAN, 90+5), 19. Inaki WILLIAMS (7. Abdul FATAWU, 66)
Rezerve: 1. Lawrence Ati ZIGI, 12. Joseph ANANG, 2. Alidu SEIDU, 6. Abdul MUMIN, 23. Derrick LUCKASSEN, 15. Elisha OWUSU, 20. Augustine BOAKYE, 10. Brandon THOMAS-ASANTE, 13. Christopher Bonsu BAAH, 22. Kamaldeen SULEMANA, 24. Ernest NUAMAH
Antrenor: Carlos QUEIROZ
Clasamentul grupa L
| POZ | ECHIPA | M | V | E | Î | GM | GP | GD | PCT |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Anglia | 2 | 1 | 1 | 0 | 4 | 2 | 4-2 | 4 |
| 2 | Ghana | 2 | 1 | 1 | 0 | 1 | 0 | 1-0 | 4 |
| 3 | Panama | 1 | 0 | 0 | 1 | 0 | 1 | 0-1 | 0 |
| 4 | Croația | 1 | 0 | 0 | 1 | 2 | 4 | 2-4 | 0 |

Programul meciurilor, miercuri, 24 iunie, ziua a 14-a:
02:00 Panama - Croația (Grupa L), Toronto - Toronto Stadium - LIVE la WE SPORT TV
05:00 Columbia - RD Congo (Grupa K), Guadalajara - Guadalajara Stadium - LIVE la WE SPORT TV
22:00 Elveția - Canada (Grupa B), Vancouver - BC Place de Vancouver - LIVE la Jurnal TV
22:00 Bosnia-Herțegovina - Qatar (Grupa B), Seattle - Seattle Stadium - LIVE la WE SPORT TV
Citește și...
WE SPORT TV și Jurnal TV vor transmite Cupa Mondială FIFA 2026™
Campionatul Mondial 2026. Loturile echipelor participante
Campionatul Mondial 2026. SUA, Canada și Mexic gata să găzduiască spectacolul fotbalistic al anului
Campionatul Mondial 2026. Programul complet al meciurilor
Campionatul Mondial 2026. ZIUA 1: Fiesta mexicană
Campionatul Mondial 2026. Coreea de Sud - Cehia, LIVE la WE SPORT TV de la ora 05:00
Campionatul Mondial 2026. SUA - Paraguay și Qatar - Elveția. Avancronică
Campionatul Mondial 2026. ZIUA 3: Visul american începe în forță, iar Qatar ține piept Rossocrociati
Campionatul Mondial 2026. Maraton fotbalistic: de la samba braziliană la disciplina japoneză
Campionatul Mondial 2026. Coasta de Fildeș - Ecuador și Suedia - Tunisia, LIVE la WE SPORT TV
RO
RU
EN
Campionatul Mondial 2026. ZIUA 13: Franța și Norvegia merg mai departe, Algeria reaprinde lupta pentru calificare, Ronaldo stabilește un nou record, iar Anglia remizează cu Ghana