Marocul a făcut un pas important spre șaiprezecimile Cupei Mondiale FIFA după victoria cu 1-0 în fața Scoției, la Boston. Neînvinși de 30 de meciuri, „Leii din Atlas” au lovit rapid prin Ismaël Saibari, care a finalizat spectaculos în vinclu după o pasă a lui Brahim Díaz. Marocanii au dominat prima repriză, ratând alte ocazii importante prin Hakimi și El Khannouss, în timp ce Scoția a amenințat rar, cea mai bună șansă aparținând lui John McGinn.
După pauză, scoțienii au cerut un penalty și au încercat să forțeze egalarea, însă Marocul a rămas mai periculos. Saibari a lovit bara, El Khannouss l-a pus la încercare pe Angus Gunn, iar Scott McTominay a avut un șut blocat pe final. În ciuda posesiei mai bune în repriza secundă, Scoția nu a reușit să trimită niciun șut pe spațiul porții lui Bono. Marocul urcă pe primul loc în Grupa D și este foarte aproape de calificare, înaintea duelului cu Haiti.
Brazilia a răspuns cu autoritate după remiza cu Marocul, învingând Haiti cu 3-0 la Philadelphia și preluând șefia Grupei C. După un gol anulat lui Raphinha, Matheus Cunha a deschis scorul profitând de o respingere a lui Johny Placide, apoi a realizat dubla cu un șut imparabil după pasa lui Vinícius Júnior. Starul lui Real Madrid și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor înainte de pauză, după ce a speculat excelent defensiva avansată a haitienilor.
Haiti a arătat mai bine după reluare și a fost aproape de gol prin Ricardo Adé, însă Alisson Becker a avut o intervenție de excepție. Endrick a înscris și el, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Cu acest succes, Brazilia ajunge la egalitate de puncte cu Marocul și își poate asigura calificarea în duelul decisiv cu Scoția, în timp ce Haiti este deja eliminată.
Paraguay a învins Turcia cu 1-0 în Grupa D, deși a evoluat întreaga repriză secundă în inferioritate numerică. Matías Galarza a marcat după doar 65 de secunde, profitând de o eroare defensivă. Turcia a dominat apoi și a ratat ocazii uriașe: Arda Güler a tras peste poartă, Kenan Yıldız a încercat o foarfecă spectaculoasă, iar Mert Müldür a lovit atât bara transversală, cât și bara laterală la aceeași fază.
Meciul s-a complicat pentru sud-americani înainte de pauză, când Miguel Almirón a fost eliminat. Cu un om în plus, elevii lui Vincenzo Montella au asediat poarta adversă, însă Deniz Gül, Can Uzun și Merih Demiral nu au găsit drumul spre gol, iar cea mai mare șansă a venit chiar la final, când Uzun a șutat direct în Orlando Gill. Turcia este eliminată după a doua înfrângere consecutivă, în timp ce Paraguay este foarte aproape de calificarea în 1/16 de finală.
Dublele reușite de Brian Brobbey și Cody Gakpo au propulsat Țările de Jos către prima victorie la turneu și pe primul loc în Grupa F, după un categoric 5-1 în fața Suediei.
Selecționerul Ronald Koeman a fost inspirat să-l titularizeze pe Brobbey, atacantul răsplătindu-i încrederea cu două goluri în primele 17 minute. Mai întâi, acesta a finalizat din apropiere o centrare a lui Gakpo, apoi a deviat în plasă pasa lui Denzel Dumfries, reușind totodată golul cu numărul 100 al Țărilor de Jos la Cupa Mondială. Suedia a încercat să reacționeze prin Viktor Gyökeres și Yasin Ayari, însă Bart Verbruggen a intervenit decisiv de fiecare dată.
Scandinavii au crescut în joc și chiar au crezut că au redus diferența prin Gustaf Lagerbielke, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid. În schimb, Țările de Jos au lovit imediat după pauză: Gakpo a marcat pentru 3-0, iar șapte minute mai târziu și-a trecut în cont dubla după o acțiune creată de Crysencio Summerville.
Suedia nu a renunțat și a redus din diferență prin Anthony Elanga, lansat excelent de Alexander Isak. Totuși, orice speranță de revenire a fost spulberată pe final, când Summerville a închis tabela cu un șut spectaculos de la 20 de metri, stabilind scorul final, 5-1.
Succesul menține Țările de Jos neînvinsă în ultimele 14 meciuri de Cupă Mondială (fără a lua în calcul loviturile de departajare), în timp ce Suedia ajunge la 13 partide consecutive fără meci fără gol primit și rămâne în cursa pentru calificarea în șaisprezecimi.
Cele patru meciuri au fost transmise în direct la postul de televiziune WE SPORT TV.
Germania și-a asigurat calificarea în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale pentru prima dată după triumful din 2014, învingând Coasta de Fildeș cu 2-1 la Toronto, grație unei duble decisive semnate de Deniz Undav, intrat de pe banca de rezerve.
Nemții au dominat startul partidei și au fost aproape de deschiderea scorului prin Kai Havertz, însă Yahia Fofana a intervenit salvator. Germania a mai avut două goluri anulate în prima repriză, dar, împotriva cursului jocului, Coasta de Fildeș a lovit prima. După o acțiune excelentă a lui Yan Diomande, Franck Kessié a profitat de o respingere și a înscris pentru 1-0.
„Elefanții” au continuat să fie periculoși și după pauză, însă Germania a revenit în joc în minutul 71, când Nadiem Amiri a centrat perfect pentru Deniz Undav, care a restabilit egalitatea cu un voleu precis. Atacantul lui VfB Stuttgart a devenit eroul serii în prelungiri, finalizând cu sânge rece pasa lui Felix Nmecha și aducând victoria dramatică a selecționatei germane.
Succesul garantează prezența Germaniei în 1/16 de finală, în timp ce Coasta de Fildeș își va juca șansele de calificare în ultima etapă a grupei.
Partida a fost difuzată live la postul de televiziune Jurnal TV.
Scoția - Maroc
Scoția - Maroc 0-1
Au marcat: Ismael SAIBARI (2)
19 iunie 2026. Boston Stadium, SUA. Spectatori: 64146
Arbitru principal: Ilgiz Tantashev (Uzbekistan)
Arbitrii asistenți: Andrey Tsapenko și Timur Gaynullin (ambii din Uzbekistan)
Al 4-lea oficial: Adham Makhadmeh (Iordania)
Arbitru video asistent (VAR): Armando Villarreal (SUA)
Cartonașe galbene: Andrew ROBERTSON (65) / Issa DIOP (23)
Jucătorul meciului: Ismael SAIBARI (Maroc)
Scoția: 1. Angus Gunn, 3. Andy ROBERTSON, 5. Grant Hanley, 6. Kieran Tierney (17. Ben GANNON-DOAK, 60'), 13. Jack Hendry, 22. Nathan PATTERSON (24. Anthony RALSTON, 88'), 4. Scott McTominay, 7. John McGinn (14. Ross STEWART, 88'), 11. Ryan Christie (23. Kenny McLEAN, 71'), 19. Lewis FERGUSON, 10. Che Adams (9. Lyndon DYKES, 71')
Rezerve: 12. Liam KELLY, 21. Craig GORDON, 2. Aaron HICKEY, 15. John SOUTTAR, 16. Dominic HYAM, 26. Scott MCKENNA, 8. Tyler FLETCHER, 18. George HIRST, 20. Lawrence SHANKLAND, 25. Findlay CURTIS
Antrenor: Stephen Clark
Maroc: 1. Yassine BOUNOU, 2. Achraf HAKIMI, 3. Noussair MAZRAOUI, 14. Issa Diop, 18. Chadi RIAD, 6. Ayyoub BOUADDI, 8. Azzedine OUNAHI (15. Samir EL MOURABET, 90'), 11. Ismael SAIBARI (9. Soufiane RAHIMI, 83'), 23. Bilal EL KHANNOUSS (7. Chemsdine TALBI, 83'), 24. Neil EL AYNAOUI, 10. Brahim DIAZ (21. Ayoube AMAIMOUNI, 83')
Rezerve: 12. Munir EL KAJOUI, 22. Ahmed Reda TAGNAOUTI, 5. Marwane SAADANE, 13. Zakaria EL OUAHDI, 19. Youssef BELAMMARI, 25. Redouane HALHAL, 26. Anass SALAH EDDINE, 4. Sofyan AMRABAT, 16. Gessime YASSINE, 17. Amine SBAI, 20. Ayoub El Kaabi
Antrenor: Mohamed OUAHBI

Brazilia - Haiti
Brazilia - Haiti 3-0
Au marcat: Matheus CUHNA (23, 36), Vinicius JUNIOR (45+3)
19 iunie 2026. Philadelphia Stadium, SUA. Spectatori: 68324
Arbitru principal: Alejandro Hernández Hernández (Spania)
Arbitrii asistenți: José Enrique Naranjo Pérez și Diego Sánchez Rojo (ambii din Spania)
Al 4-lea oficial: Sandro Schärer (Elveția)
Arbitru video asistent (VAR): Carlos del Cerro Grande (Spania)
Cartonașe galbene: Douglas SANTOS (65) / Carlens ARCUS (4), Frantzdy PIERROT (45+4), Danley Jean JACQUES (72)
Jucătorul meciului: Vinicius JUNIOR (Brazilia)
Brazilia: 1. ALISSON, 3. GABRIEL MAGALHAES, 4. MARQUINHOS, 13. DANILO, 16. DOUGLAS SANTOS, 5. CASEMIRO, 8. BRUNO GUIMARAES (2. EDERSON SILVA, 81'), 20. LUCAS PAQUETA (22. GABRIEL MARTINELLI, 64'), 7. VINICIUS JUNIOR (18. DANILO SANTOS, 81'), 9. MATHEUS CUNHA (19. ENDRICK, 64'), 11. RAPHINHA (26. RAYAN, 40')
Rezerve: 12. WEVERTON, 23. EDERSON, 6. ALEX SANDRO, 14. BREMER, 15. LEO PEREIRA, 24. ROGER IBANEZ, 17. FABINHO, 21. LUIZ HENRIQUE, 25. IGOR THIAGO
Antrenor: Carlo Ancelotti
Haiti: 1. Johny Placide, 2. Carlens ARCUS (25. Dominique SIMON, HT), 4. Ricardo Ade, 5. Hannes DELCROIX, 8. Martin EXPERIENCE, 22. Jean-Kevin DUVERNE, 10. Jean-Ricner Bellegarde (7. Derrick ETIENNE, 81'), 17. Danley JEAN JACQUES, 15. Ruben PROVIDENCE (16. Lenny JOSEPH, 71'), 20. Frantzdy Pierrot (18. Wilson Isidor, HT), 21. Josue CASIMIR (11. Louicius DEEDSON, 62')
Rezerve: 12. Alexandre PIERRE, 23. Josue DUVERGER, 3. Keeto THERMONCY, 13. Markhus LACROIX, 14. Garven METUSALA, 24. Wilguens PAUGAIN, 6. Carl SAINTE, 26. Woodensky PIERRE, 9. Duckens NAZON, 19. Yassin FORTUNE
Antrenor: Sebastien MIGNE
Clasamentul grupa C
| Poz | Echipa | M | V | E | Î | GM | GP | GD | Pct |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Brazilia | 2 | 1 | 1 | 0 | 4 | 1 | 4-1 | 4 |
| 2 | Maroc | 2 | 1 | 1 | 0 | 2 | 1 | 2-1 | 4 |
| 3 | Scoția | 2 | 0 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1-1 | 3 |
| 4 | Haiti | 2 | 0 | 0 | 2 | 0 | 4 | 0-4 | 0 |

Turcia - Paraguay
Turcia - Paraguay 0-1
Au marcat: Matias GALARZA (2)
19 iunie 2026. San Francisco Bay Area, SUA. Spectatori: 68827
Arbitru principal: Iván Barton (El Salvador)
Arbitrii asistenți: David Morán (El Salvador) și Henry Pupiro (Nicaragua)
Al 4-lea oficial: Oshane Nation (Jamaica)
Arbitru video asistent (VAR): Khamis Al-Marri (Qatar)
Cartonașe galbene: Vincenzo MONTELLA (63 - antrenorul principal), Eren ELMALI (71) / Matias GALARZA (4)
Cartonaș roșu: Miguel ALMIRON (45+3)
Jucătorul meciului: Matias GALARZA (Paraguay)
Turcia: 23. Ugurcan CAKIR, 3. Merih DEMIRAL, 14. Abdulkerim BARDAKCI (6. Orkun KOKCU, 86'), 18. Mert MULDUR, 20. Ferdi KADIOGLU (13. Eren ELMALI, 77'), 10. Hakan CALHANOGLU, 16. Ismail YUKSEK (26. Can UZUN, 60'), 7. Kerem AKTURKOGLU (21. Baris Alper YILMAZ, HT), 8. Arda GULER, 11. Kenan YILDIZ, 19. Yunus AKGUN (9. Deniz GUL, 60')
Rezerve: 1. Mert GUNOK, 12. Altay BAYINDIR, 2. Zeki CELIK, 4. Caglar SOYUNCU, 15. Ozan KABAK, 25. Samet AKAYDIN, 5. Salih OZCAN, 22. Kaan Ayhan, 17. Irfan Can KAHVECI, 24. Oguz AYDIN
Antrenor: Vincenzo MONTELLA
Paraguay: 12. Orlando GILL, 3. Omar ALDERETE, 4. Juan Jose CACERES (26. Alexandro MAIDANA, 81'), 6. Junior ALONSO, 15. Gustavo GOMEZ, 8. Diego GOMEZ (2. Gustavo VELAZQUEZ, 67'), 10. Miguel ALMIRON, 14. Andres CUBAS, 23. Matias GALARZA (13. Jose CANALE, 90'+1'), 19. Julio ENCISO (21. Gabriel AVALOS, 90'+1'), 25. Isidro PITTA (16. Damian BOBADILLA, 46)
Rezerve: 1. Gatito FERNANDEZ, 22. Gaston OLVEIRA, 5. Fabian BALBUENA, 7. Ramon SOSA, 11. MAURICIO, 20. Braian OJEDA, 24. Gustavo CABALLERO, 9. Antonio SANABRIA, 17. Alejandro ROMERO GAMARRA, 18. Alex ARCE
Antrenor: Gustavo ALFARO
Clasamentul grupa D
| Poz | Echipa | M | V | E | Î | GM | GP | GD | Pct |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | SUA | 2 | 2 | 0 | 0 | 6 | 1 | 6-1 | 6 |
| 2 | Australia | 2 | 1 | 0 | 1 | 2 | 2 | 2-2 | 3 |
| 3 | Paraguay | 2 | 1 | 0 | 1 | 2 | 4 | 2-4 | 3 |
| 4 | Turcia | 2 | 0 | 0 | 2 | 0 | 3 | 0-3 | 0 |

Țările de Jos - Suedia
Țările de Jos - Suedia 5-1
Au marcat: Brian BROBBEY (5, 17), Cody GAKPO (47, 54), Crysencio SUMMERVILLE (89) / Anthony ELANGA (59)
19 iunie 2026. Houston Stadium, SUA. Spectatori: 68777
Arbitru principal: Michael Oliver (Anglia)
Arbitrii asistenți: Stuart Burt și James Mainwaring (ambii din Anglia)
Al 4-lea oficial: Abongile Tom (Africa de Sud)
Arbitru video asistent (VAR): Jarred Gillett (Anglia)
Cartonașe galbene: Gebriel GUDMUNDSSON (53), Ysin AYARI (75), Lucas BERGVALL (80)
Jucătorul meciului: Cody GAKPO (Țările de Jos)
Țările de Jos: 1. Bart Verbruggen, 4. Virgil VAN DIJK, 6. Jan Paul VAN HECKE, 15. Micky VAN DE VEN, 22. Denzel DUMFRIES, 8. Ryan GRAVENBERCH, 14. Tijjani REIJNDERS (16. Guus TIL, 59'), 21. Frenkie DE JONG (20. Teun KOOPMEINERS, 59'), 11. Cody GAKPO (17. Noa LANG, 90'), 18. Donyell Malen (24. Crysencio SUMMERVILLE, 46), 19. Brian BROBBEY (10. Memphis DEPAY, 72')
Rezerve: 13. Robin ROEFS, 23. Mark FLEKEN, 2. Lutsharel GEERTRUIDA, 5. Nathan AKE, 12. Mats WIEFFER, 25. Jorrel HATO, 3. Marten DE ROON, 7. Justin KLUIVERT, 9. Wout WEGHORST
Antrenor: Ronald KOEMAN
Suedia: 23. Kristoffer NORDFELDT, 2. Gustaf LAGERBIELKE, 3. Victor LINDELOF, 4. Isak HIEN, 5. Gabriel GUDMUNDSSON (24. Elliot STROUD, 90'+3'), 21. Alexander BERNHARDSSON (11. Anthony ELANGA, 55'), 10. Benjamin NYGREN (7. Lucas BERGVALL, 55'), 16. Jesper KARLSTROM (22. Besfort ZENELI, 55'), 18. Yasin AYARI (26. Taha ALI, 79'), 9. Alexander Isak, 17. Viktor GYOKERES
Rezerve: 1. Jacob WIDELL ZETTERSTROM, 12. Viktor JOHANSSON, 6. Herman JOHANSSON, 8. Daniel SVENSSON, 14. Hjalmar EKDAL, 15. Carl STARFELT, 20. Eric SMITH, 13. Ken SEMA, 19. Mattias SVANBERG, 25. Gustaf NILSSON
Antrenor: Graham POTTER
Clasamentul grupa F
| Poz | Echipa | M | V | E | Î | GM | GP | GD | Pct |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Țările de Jos | 2 | 1 | 1 | 0 | 7 | 3 | 7-3 | 4 |
| 2 | Suedia | 2 | 1 | 0 | 1 | 6 | 6 | 6-6 | 3 |
| 3 | Japonia | 1 | 0 | 1 | 0 | 2 | 2 | 2-2 | 1 |
| 4 | Tunisia | 1 | 0 | 0 | 1 | 1 | 5 | 1-5 | 0 |

Germania - Coasta de Fildeș
Germania - Coasta de Fildeș 2-1
Au marcat: Deniz UNDAV (68, 90+4) / Franck KESSIE (30)
19 iunie 2026. Toronto Stadium, Canada. Spectatori:
Arbitru principal: Juan Gabriel Benítez (Paraguay)
Arbitrii asistenți: Eduardo Cardozo și Milcíades Saldívar (ambii din Paraguay)
Al 4-lea oficial: Mohammed Al-Bakry (Arabia Saudită)
Arbitru video asistent (VAR): Antonio García (Uruguay)
Jucătorul meciului: Deniz UNDAV (Germania)
Germania: 1. Manuel NEUER, 4. Jonathan TAH, 6. Joshua KIMMICH, 15. Nico SCHLOTTERBECK (2. Antonio RUEDIGER, 46), 18. Nathaniel BROWN, 5. Aleksandar PAVLOVIC (20. Nadiem Amiri, 60'), 10. Jamal MUSIALA (26. Deniz UNDAV, 60'), 17. Florian WIRTZ, 19. Leroy SANE (9. Jamie LEWELING, 60'), 23. Felix NMECHA, 7. Kai HAVERTZ (8. Leon GORETZKA, 85)
Rezerve: 12. Oliver Baumann, 21. Alexander NUEBEL, 3. Waldemar ANTON, 22. David RAUM, 24. Malick THIAW, 13. Pascal GROSS, 16. Angelo Stiller, 25. Assan OUEDRAOGO, 11. Nick WOLTEMADE, 14. Maximilian BEIER
Antrenor: Julian NAGELSMANN
Coasta de Fildeș: 1. Yahia Fofana, 3. Ghislain KONAN, 5. Wilfried SINGO (17. Guela DOUE, 82), 7. Odilon KOSSOUNOU, 20. Emmanuel AGBADOU, 8. Franck KESSIE, 18. Ibrahim SANGARE (6. Seko Fofana, 75), 26. Christ Inao OULAI, 9. Ange-Yoan BONNY (22. Evann GUESSAND, 75), 11. Yan DIOMANDE (19. Nicolas PEPE, 85), 15. Amad DIALLO (10. Simon ADINGRA, 75)
Rezerve: 16. Mohamed KONE, 23. Alban Lafont, 2. Ousmane DIOMANDE, 13. Christopher OPERI, 21. Evan NDICKA, 4. Jean Michael SERI, 25. Parfait GUIAGON, 12. Elye WAHI, 14. Oumar DIAKITE, 24. Bazoumana TOURE
Antrenor: Emerse FAE
Clasamentul grupa E
| Poz | Echipa | M | V | E | Î | GM | GP | GD | Pct |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Germania | 2 | 2 | 0 | 0 | 9 | 2 | 9-2 | 6 |
| 2 | Coasta de Fildeș | 2 | 1 | 0 | 1 | 2 | 2 | 2-2 | 3 |
| 3 | Ecuador | 1 | 0 | 0 | 1 | 0 | 1 | 0-1 | 0 |
| 4 | Curacao | 1 | 0 | 0 | 1 | 1 | 7 | 1-7 | 0 |

Programul meciurilor, duminică, 21 iunie, ziua a 11-a:
03:00 Ecuador - Curacao (Grupa E), Kansas City - Kansas City Stadium - LIVE la WE SPORT TV
07:00 Tunisia - Japonia (Grupa F), Monterrey - Monterrey Stadium - LIVE la WE SPORT TV
19:00 Spania - Arabia Saudită (Grupa H), Atlanta - Atlanta Stadium- LIVE la Jurnal TV
22:00 Belgia - Iran (Grupa G), Los Angeles - Los Angeles Stadium - LIVE la WE SPORT TV
Citește și...
WE SPORT TV și Jurnal TV vor transmite Cupa Mondială FIFA 2026™
Campionatul Mondial 2026. Loturile echipelor participante
Campionatul Mondial 2026. SUA, Canada și Mexic gata să găzduiască spectacolul fotbalistic al anului
Campionatul Mondial 2026. Programul complet al meciurilor
Campionatul Mondial 2026. ZIUA 1: Fiesta mexicană
Campionatul Mondial 2026. Coreea de Sud - Cehia, LIVE la WE SPORT TV de la ora 05:00
Campionatul Mondial 2026. SUA - Paraguay și Qatar - Elveția. Avancronică
Campionatul Mondial 2026. ZIUA 3: Visul american începe în forță, iar Qatar ține piept Rossocrociati
Campionatul Mondial 2026. Maraton fotbalistic: de la samba braziliană la disciplina japoneză
Campionatul Mondial 2026. Coasta de Fildeș - Ecuador și Suedia - Tunisia, LIVE la WE SPORT TV
RU
RO
EN
Campionatul Mondial 2026. ZIUA 10: Marocul și Brazilia sunt la un pas de șaisprezecimi, Turcia părăsește competiția, Țările de Jos surclasează Suedia, iar Germania se califică mai departe