Cel mai așteptat eveniment sportiv al planetei, Cupa Mondială FIFA 2026™, va începe pe 11 iunie, iar marea finală este programată pentru 19 iulie. Competiția va debuta cu meciul de deschidere dintre Mexic și Africa de Sud, într-o ediție care promite să intre în istorie prin amploare, intensitate și interes global.
În Republica Moldova, meciurile Cupei Mondiale FIFA 2026™ vor putea fi urmărite la WE SPORT TV și Jurnal TV, posturi care au obținut drepturile de difuzare pentru cea mai importantă competiție fotbalistică a anului.
Pentru iubitorii fotbalului, transmisiunile vor însemna nu doar acces la meciurile turneului final, ci și la ediții speciale, cu analize, comentarii și concluzii dedicate celor mai importante momente ale competiției. În platou vor fi prezenți analiști, specialiști și foști fotbaliști de top din Republica Moldova, care vor comenta fazele decisive, evoluția echipelor și poveștile din spatele marilor dueluri.
WE SPORT TV, singura televiziune de sport din Republica Moldova, dă startul spectacolului mondial joi, 11 iunie, odată cu partida inaugurală a Cupei Mondiale FIFA 2026™.
Ediția din 2026 va fi cea mai mare din istoria competiției: pentru prima dată, turneul final va reuni 48 de echipe naționale, va include 104 meciuri și va fi găzduit de trei țări — Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Telespectatorii pot urmări WE SPORT TV la următorii operatori:
Orange – 66 / 406
Moldtelecom – 303
Moldcell IPTV – 99
StarNet – 410
ARAX – 303
Multiplex Național A

EN
RO
RU
WE SPORT TV și Jurnal TV vor transmite Cupa Mondială FIFA 2026™