Prima ediție a Cupei Moldovei la fotbal feminin a avut loc acum 28 de ani. Codru Chișinău a devenit prima deținătoare a Cupei Moldovei în 1997, după o victorie cu 2-0 în fața echipei Făclia Anenii Noi. Golurile au fost marcate de Marina Polișciuc și Victoria Chinceva.
Finala Cupei Moldovei la fotbal feminin din acest sezon va aduce față în față formațiile Agarista CSF Anenii Noi 2020 și Zimbru Chișinău. Pentru echipa din Anenii Noi va fi o nouă oportunitate de a-și confirma dominația în fotbalul feminin moldovenesc, în timp ce pentru Zimbru Chișinău aceasta va reprezenta prima finală de Cupă din istoria clubului.
Toate finalele Cupei Moldovei la fotbal feminin:
| 1997 | Codru Chişinău – Făclia Anenii Noi | 2-0 |
| 1998 | Făclia Anenii Noi – Constructorul Chişinău | 1-1 (prel.), 5-4 (dep.) |
| 1999 | Constructorul Chişinău – Făclia Anenii Noi | 6-1 |
| 2000 | Tiras Tiraspol – Făclia Anenii Noi | 2-0 |
| 2001 | Codru Anenii Noi – Făclia INEFS Chişinău | 5-0 |
| 2002 | Codru Anenii Noi – Gloria Chişinău | 5-0 |
| 2004 | Codru Anenii Noi – Green Team Chişinău | 5-0 |
| 2005 | Codru Anenii Noi – Narta Chişinău | 3-0 |
| 2006 | Narta Chişinău – Moldova Mîndreşti | 3-0 |
| 2007 | Narta Chişinău – Moldova Mîndreşti | 2-0 |
| 2008 | Narta Chişinău – Roma Puhăceni | 2-1 |
| 2009 | Narta Chişinău – Roma Puhăceni | 1-0 |
| 2010 | ŞS 4 Tiraspol – Roma Puhăceni | 1-1 (prel.), 6-5 (dep.) |
| 2011 | Goliador ŞS 11 Chişinău – UTM Chişinău | 1-0 (prel.) |
| 2012 | Noroc Nimoreni – ŞS Bălţi | 10-1 |
| 2013 | ŞS 4 Tiraspol – Goliador-ŞS 11 Real Chişinău | 1-1 (prel.), 4-3 (dep.) |
| 2014 | Noroc Nimoreni – Narta ŞS Drăsliceni | 2-1 |
| 2015 | PGU ŞS 4 Alga Tiraspol - Noroc Nimoreni | 1-1 (prel.), 4-2 (dep.) |
| 2016 | Noroc Nimoreni – PGU ŞS 4 Alga Tiraspol | 2-0 |
| 2017 | ŞS 11 Real Succes Chişinău – Belceanka Bălţi | 3-1 |
| 2018 | Agarista ŞS Anenii Noi – Noroc Nimoreni | 2-1 |
| 2019 | Agarista ŞS Anenii Noi – Noroc Nimoreni | 3-1 |
| 2020 | Agarista ŞS Anenii Noi - Ciobruciu GTC | 2-1 |
| 2021 | Narta ȘS Drăsliceni – FC Maksimum | 2-1 |
| 2022 | Agarista ŞS Anenii Noi – Noroc Nimoreni | 3-0 |
| 2023 | Agarista ŞS Anenii Noi - Noroc Nimoreni | 4-0 |
| 2024 | Agarista ŞS Anenii Noi - Real Succes Pudra Chișinău | 5-0 |
| 2025 | Agarista ŞS Anenii Noi - Nistru-Cioburciu | 1-0 |
Finala sezonului 2011/12 a fost cu cele mai multe multe goluri, în care Noroc Nimoreni a învins echipa Şcolii Sportive Bălţi cu scorul de 10-1. Claudia Chiper a înscris cinci goluri în acea finală, în timp ce Cristina Cerescu a marcat patru goluri.
Un număr impresionant de goluri a fost marcat și în finala din 1999, când Constructorul Chișinău a învins Făclia Anenii Noi cu scorul de 6-1, iar Nadejda Nasii a înscris patru goluri. În total, opt meciuri decisive în Cupa Moldovei s-au încheiat cu rezultate categorice.
Ludmila Caraman (Ninicu) de la Agarista a câștigat cele mai multe Cupe ale Moldovei - 13! O altă jucătoare de la Agarista, Cristina Musteață (Dolgovici) are în palmares 10 trofee, iar Liudmila Andone (Agarista) și Angela Toma (ex-Codru, Constructorul, Narta) - câte 8.
Claudia Chiper și Ludmila Caraman (Ninicu) sunt golgheterii finalelor Cupei Moldovei, cu câte 7 reușite în meciurile decisive.
Ludmila Caraman (Ninicu) este singura jucătoare care a marcat în cinci finale diferite, în anii 2006, 2009 cu Narta Chișinău, în 2010 cu Roma Puhăceni și în 2018 și 2024 cu Agarista ȘS Anenii Noi 2020. În finala din 2024 împotriva formației Real Succes Pudra Chișinău a reușit chiar un hat-trick.
Au existat patru finale în care câștigătoarea a fost decisă în urma loviturilor de departajare.
În ediția din 2011, Goliador ŞS 11 Chișinău a învins UTM Chișinău cu scorul de 1-0, în prelungiri, datorită golului marcat de Natalia Munteanu, actualul portar al selecționatei Moldovei.
Cele mai multe Cupe ale Moldovei în palmares, șapte la număr, le are Agarista Anenii Noi, iar câte cinci le au echipele Codru Chișinău și Narta Chișinău.
Povestea echipei Agarista CSF Anenii Noi 2020
Echipa Agarista CSF Anenii Noi 2020 este una dintre liderele fotbalului feminin din Moldova, iar succesul său rapid în competițiile naționale este remarcabil. Începutul promițător în 2017, odată cu numirea lui Iurie Purice în funcția de director al Școlii Sportive din Anenii Noi, a marcat o etapă importantă în dezvoltarea clubului.
Fotbalul este un sport popular în rândul tinerilor, inclusiv al fetelor, în regiunea respectivă, iar participarea echipei de junioare a școlii în campionatul Moldovei a contribuit la pregătirea viitoarelor jucătoare. Sub conducerea lui Ion Clipa, care a fost un antrenor dedicat și respectat, conducerea școlii a luat decizia de a crea o echipă de senioare cu ambiții mari în competițiile interne.
Această inițiativă a dus la succesul rapid al echipei Agarista CSF Anenii Noi. De-a lungul câtorva ani de existență, au câștigat șapte titluri de campioană și șase Cupe ale Moldovei, confirmându-și statutul de forță dominantă în fotbalul feminin din țară.
Este demn de remarcat că echipa s-a dezvoltat în cadrul Școlii Sportive din Anenii Noi, ceea ce evidențiază importanța investiției în dezvoltarea fotbalului la nivel de copii și juniori. Această abordare de a promova fotbalul feminin de la o vârstă fragedă a oferit clubului o bază solidă de jucătoare talentate și a contribuit la succesul lor ulterior în competițiile naționale.
Citește articolul integral - AICI.

Povestea echipei FC Zimbru Chișinău
Povestea echipei feminine FC Zimbru Chișinău a început în acest sezon, însă formația din capitală a reușit într-un timp foarte scurt să devină una dintre cele mai puternice echipe din fotbalul feminin moldovenesc. Noul proiect al clubului Zimbru a intrat direct în Liga Națională feminină și a produs imediat rezultate impresionante.
În sezonul de debut, „galben-verzile” au cucerit titlul de campioană a Moldovei cu o etapă înainte de finalul competiției, întrerupând dominația echipei Agarista CSF Anenii Noi 2020, campioana ultimelor trei ediții. Zimbru a încheiat campionatul pe primul loc, acumulând 59 de puncte în 24 de meciuri, după 19 victorii, două rezultate de egalitate și doar 3 înfrângeri. Echipa a avut și cea mai bună defensivă din campionat, cu doar 16 goluri primite, dar și unul dintre cele mai productive atacuri, cu 88 de goluri marcate.
Un rol important în parcursul echipei l-au avut principalele marcatoare ale sezonului. Polina Mazur a devenit golghetera campionatului, cu 24 de goluri marcate, în timp ce Iuliana Colnic, transferată pentru a întări compartimentul ofensiv al echipei, a înscris 18 goluri.
Pe lângă triumful din campionat, Zimbru Chișinău s-a calificat și în prima finală de Cupă din istoria echipei feminine. Astfel, clubul are șansa de a realiza eventul încă din primul sezon de existență, performanță rar întâlnită în fotbalul moldovenesc. Finala Cupei Moldovei va avea loc pe stadionul Zimbru, unde formația din capitală va întâlni Agarista CSF Anenii Noi 2020.
Apariția echipei feminine Zimbru reprezintă și un pas important pentru dezvoltarea fotbalului feminin din Republica Moldova. Începând cu sezonul 2027/28, conform deciziei Comitetului Executiv al FMF, cluburile din Super Liga vor trebui să dețină și echipe feminine, măsură care urmărește dezvoltarea și consolidarea acestui segment al fotbalului moldovenesc.

Parcursul echipelor până în finala Cupei Moldovei la fotbal feminin
Actuala ediție a Cupei Moldovei la fotbal feminin a început cu faza preliminară, unde cele cinci participante au disputat câte opt meciuri. FC Zimbru și Agarista - CSF Anenii Noi 2020 au încheiat această etapă la egalitate de puncte, câte 21 fiecare, după șapte victorii și o singură înfrângere. Formația din Anenii Noi a avut un golaveraj superior, 39-5, în timp ce Zimbru a încheiat cu 24-4.
În faza finală, cele două favorite și-au confirmat statutul și au obținut calificarea în ultimul act al competiției. FC Zimbru a trecut fără emoții de RSDUȘOR Nistru-Cioburciu, după victorii categorice în ambele manșe: 7-0 la Chișinău și 5-0 în deplasare, cu scor general 12-0.
De cealaltă parte, Agarista - CSF Anenii Noi 2020 a eliminat formația Real Succes-ȘS-11. Echipa din Anenii Noi s-a impus cu 2-1 în prima manșă, disputată pe teren propriu, iar în retur a câștigat clar, scor 4-0, obținând calificarea cu scorul general de 6-1.
Meciurile directe dintre cele două echipe
Cupa Moldovei - etapa preliminară
Agarista-CSF Anenii Noi 2020 – FC Zimbru 2-1
FC Zimbru – Agarista-CSF Anenii Noi 2020 3-1
Campionatul Moldovei
Agarista-CSF Anenii Noi 2020 – FC Zimbru 1-0
FC Zimbru – Agarista-CSF Anenii Noi 2020 0-1
Agarista-CSF Anenii Noi 2020 – FC Zimbru 5-1
FC Zimbru – Agarista-CSF Anenii Noi 2020 2-1
Agarista-CSF Anenii Noi 2020 – FC Zimbru 2-5
FC Zimbru – Agarista-CSF Anenii Noi 2020 1-0
Agarista-CSF Anenii Noi 2020 – FC Zimbru 0-2
FC Zimbru – Agarista-CSF Anenii Noi 2020 4-0
Bilanț direct:
Victorii FC Zimbru: 6
Victorii Agarista-CSF Anenii Noi 2020: 4
Golaveraj: FC Zimbru 18-13 Agarista-CSF Anenii Noi 2020.
Brigada de arbitri și oficiali

La finala Cupei Moldovei la fotbal feminin dintre FC Zimbru și Agarista-CSF Anenii Noi 2020, brigada de arbitri va fi condusă de Elena Gobjilă, care se va afla la centru. Aceasta va fi ajutată de arbitrii asistenți Natalia Ceban și Ana Ciobotaru, în timp ce funcția de al patrulea oficial va fi îndeplinită de Maria Posmac.
Pentru această partidă au fost delegate și arbitrele adiționale Oxana Cruc și Cristina Borisov. Prestația brigăzii de arbitri va fi monitorizată de observatorul Olga Tanschi, iar funcția de Delegat FMF va fi exercitată de Cristina Braga.
EN
RO
RU
Fotbal feminin. Programul finalei Cupei Moldovei