Aston Villa a cucerit primul său trofeu în UEFA Europa League. În finala disputată la Istanbul, pe stadionul Tüpraş Stadyumu, „leii” pregătiți de Unai Emery s-au impus cu scorul de 3-0 în fața formației germane SC Freiburg. Această victorie reprezintă al doilea succes european din istoria clubului englez, după triumful din sezonul 1981/82, când Aston Villa, condusă de legendarul tehnician Tony Barton, a cucerit trofeul Cupa Campionilor Europeni (Liga Campionilor).
Aston Villa devine astfel al șaselea club englez care triumfă în a doua cea mai importantă competiție europeană intercluburi, după Liverpool FC (3 trofee – 1972/73, 1975/76, 2000/01), Tottenham Hotspur FC (3 – 1971/72, 1983/84, 2024/25), Chelsea FC (2 – 2012/13, 2018/19), Manchester United FC (1 – 2016/17) și Ipswich Town FC (1 – 1980/81).
Totodată, Unai Emery devine antrenorul cu cele mai multe trofee UEFA Europa League câștigate în istoria competiției — cinci la număr: cu Sevilla FC în sezoanele 2013/14, 2014/15 și 2015/16, cu Villarreal CF în 2020/21 și cu Aston Villa în 2025/26.
FREIBURG - ASTON VILLA 0-3
Au marcat: Youri Tielemans (41), Emiliano Buendía (45+3), Morgan Rogers (58)
20 mai 2026. Tüpraş Stadyumu, Istanbul (Turcia). Spectatori: 42684
Arbitru: François Letexier (Franța)
Asistenți: Cyril Mugnier și Mehdi Rahmouni (ambii din Franța)
Al 4-lea oficial: Alejandro Hernández (Spania)
Cartonașe galbene: Philipp Treu (5) / Emiliano Buendía (15), Matty Cash (21), John McGinn (84)
FREIBURG: 1.Noah Atubolu, 3.Philipp Lienhart (37.Max Rosenfelder, 61), 8.Maximilian Eggestein, 17.Lukas Kübler (33.Jordy Makengo, 73), 19.Jan-Niklas Beste (30.Christian Günter, 86), 27.Nicolas Höfler (9.Lucas Höler, 61), 28.Matthias Ginter, 29.Philipp Treu, 31.Igor Matanović, 32.Vincenzo Grifo (7.Derry Scherhant, 73), 44.Johan Manzambi
Rezerve: 21.Florian Müller, 24.Jannik Huth, 5.Anthony Jung, 6.Patrick Osterhage, 22.Cyriaque Irié, 26.Maximilian Philipp, 43.Bruno Ogbus
Antrenor: Julian Schuster
ASTON VILLA: 23.Emiliano Martínez, 2.Matty Cash, 3.Victor Lindelöf (24.Amadou Onana, 66), 4.Ezri Konsa, 7.John McGinn, 8.Youri Tielemans (21.Douglas Luiz, 88), 10.Emiliano Buendía (19.Jadon Sancho, 81), 11.Ollie Watkins, 12.Lucas Digne (22.Ian Maatsen, 81), 14.Pau Torres (5.Tyrone Mings, 88), 27.Morgan Rogers
Rezerve: 40.Marco Bizot, 64.James Wright, 9.Harvey Elliott, 16. Andrés García, 18.Tammy Abraham, 26.Lamare Bogarde, 31.Leon Bailey
Antrenor: Unai Emery
Emiliano Buendía a fost desemnat jucătorul meciului, după o prestație impresionantă. Mijlocașul în vârstă de 29 ani a marcat și a oferit o pasă decisivă în meciul final. Prin urmare Aston Villa va juca în Supercupa UEFA contra câștigătoarei UEFA Champions League. Trofeul va fi disputat pe 12 august 2026, pe Red Bull Arena, iar adversara formației engleze va fi decisă pe 30 mai, în finala dintre Paris Saint-Germain și Arsenal.
De notat faptul că unicul post de televiziune sportiv din țară, WE SPORT TV, a transmis în direct cel puțin un meci din fiecare etapă a competiției UEFA Europa League, sezonul 2025/2026.
Trofeul actual al Ligii Europa UEFA are 65 cm înălțime și cântărește 15 kg.
Statisticile sezonului 2025/26:
Golgheteri: Igor Jesus (Nottingham Forest FC) și Petar Stanić (Ludogoreț) - ambii câte 7 goluri
Asistenții sezonului: Deniz Undav (Stuttgart) și Emiliano Buendía (Aston Villa) - ambii câte 6 pase de gol
Portarul cu cele mai multe meciuri fără gol primit: Lukáš Horníček (Braga) - 7 meciuri
Echipa cu cele mai multe goluri în acest sezon: Aston Villa - 31 goluri

EN
RO
RU
Aston Villa, noua câștigătoare a UEFA Europa League!