• Поддержи национальную сборную

Istoria echipei naționale feminine a Moldovei. Episodul 11

15 ian 2026 de Andrei Prodan

Continuăm seria articolelor despre evoluția selecționatei feminine a Moldovei și participarea ei la meciuri amicale, turnee internaționale, preliminariile Campionatelor Mondiale, Europene și în Liga Națiunilor. Astăzi veți afla despre partida de debut a reprezentativei noastre în preliminariile Campionatului Mondial din 2003.

 

În toamna anului 2001 echipa națională feminină a Republicii Moldova și-a făcut debutul într-o competiție oficială sub egida Federației internaționale de fotbal (FIFA), evoluînd în preliminariile Campionatului Mondial, turneul final al căruia urma să se desfășoare în Statele Unite ale Americii în anul 2003.

 

Moldova a făcut parte din grupa a IV-a alături de selecționatele Iugoslaviei, Irlandei și Greciei, iar meciul inaugural urma să-l dispute la 12 septembrie 2001 pe stadionul Republican din Chișinău în compania Irlandei.

 

Cu patru zile mai devreme, pe 8 septembrie, pe gazonul artificial al stadionului CSCT Buiucani fetele noastre au întâlnit într-un meci amical reprezentativa României și au pierdut cu scorul de 0-7 (0-4). Ca o curiozitate, șase din cele 7 goluri în poarta Inei Rusu le-au marcat stranierele românce din componența echipei Codru Chișinău, Gabriela Enache (4) și Mărioara Berințan (2).

8 septembrie 2001. Chișinău. Stadionul CSCT Buiucani. Banca de rezerve a naționalei Moldovei în meciul cu România. Antrenorul Igor Tudos dă indicații discipolelor lui. Foto: Vadim Caftanat. Prelucrată de IA

 

Ziua de 12 septembrie 2001 a intrat în istoria fotbalului feminin din Moldova ca fiind data debutului oficial al selecționatei pe arena internațională.

 

Moldova – Irlanda 0-4 (0-2)

Au marcat: Hughes (21), Thorpe (30, 79), O’Toole (50).

12 septembrie 2001. Chişinău. Stadion: Republican. Spectatori: circa 500.

Moldova: Ina Rusu, Viorica Grăjdean (cpt.), Diana Cercel, Paulina Capcanari, Valentina Ţurcanu, Olesea Sava, Elena Cara (Olga Tanschi, 54), Irina Creţu (Snejana Suhanova, 49), Natalia Bunduchi, Anastasia Slonova, Ala Darii (Elena Pavalachi, 85). Antrenor: Igor Tudos.

Irlanda: Emma Anne Byrne, Ronnie Suzanne Gibbons (Susan Elaine Heapes, 88), Sharon Mary Boyle, Dolores Deasley, Yvonne Tracy, Sonya Tanya Hughes, Ciara Mary Grant, Angela McNally (Laura Anne Hislop, 81), Caroline Carmel Thorpe, Claire Josephine Scanlon, Olivia Christina O’Toole (cpt.) (Marie Frances Gallagher, 88). Antrenor: Noel King.

A arbitrat Zsolt Szabo (Ungaria); asistenţi: Gyongyi Gaal, Brigitta Makkosne Petz (ambele din Ungaria).

Cartonaş galben: Bunduchi (84).

Foaia de joc a meciului Moldova – Irlanda din cadrul preliminariilor CM-2003

 

De menționat că partida s-a disputat a doua zi după seria de atacuri teroriste sinucigașe coordonate de gruparea extremistă Al-Qaeda împotriva SUA, care au provocat moartea a circa 3.000 de oameni.

 

Irlandezele veneau la Chișinău după o înfrângere usturătoare suferită în fața Iugoslaviei, 0-5, și erau ferm hotărâte să obțină un rezultat pozitiv în confruntarea cu reprezentativa noastră.

 

Începutul meciului a confirmat această ipoteză. Deja în minutul 14 balonul a poposit în plasa porții apărate de Ina Rusu, însă golul a fost anulat deoarece a fost marcat dintr-o poziție de offside. Foarte bine s-a prezentat perechea din atacul oaspeților: căptanul Olivia O’Toole, pe atunci în vârstă de 30 de ani, și Caroline Thorpe. Însă primul gol în poarta moldovencelor a fost marcat de Sonya Hughes, care în minutul 21 a înscris cu un șut plasat de la circa 30 de metri. Peste nouă minute Caroline Thorpe a dublat avantajul irlandezelor.

 

Paradoxal, dar după cel de-al doilea gol primit fetele noastre nu s-au descurajat și au devenit mult mai incisive în atac. La sfârșitul primei părți a jocului cea mai mare ocazie de a reduce din handicap a avut-o Irina Crețu. Primid o pasă ideală de la Valentina Ţurcanu, ea a nimerit bara porții apărată de Emma Byrne.

 

Începutul reprizei secune a fost de partea oaspeților. Deja peste 5 minute după reluare Olivia O’Toole a primit o pasă de la Claire Scanlon și a marcat golul trei.

 

În încercarea de a schimba cursul jocului în min. 54 pe teren și-a făcut apariția Olga Tanschi, care i-a luat locul Nataliei Bunduchi în centrul apărării, aceasta din urmă trecând să joace în linia mediană. Cea mai cunoscută fotbalistă a Moldovei (Natalia care a îmbrăcat tricoul naționalei după o pauză de 11 ani în acea perioadă evolua în Germania, la 1.FFC Turbine Potsdam) a organizat jocul de la mijlocul terenului. Spre regret această îmbunătățire nu s-a concretizat pe tabela de marcaj. Spre deosebire de adversarele noastre care au reușit să marcheze pentru a patra oară. Caroline Thorpe și-a trecut la activ „dubla”.

 

Următorul meci din cadrul preliminariilor CM-2003 echipa naționalei feminină a Moldovei l-a disputat la sfârșitul lui septembrie 2001 tot pe stadionul Republican din Chișinău contra favoritei grupei, Iugoslavia.

12 septembrie 2001. Chişinău. Stadionul Republican. Secvență din meciul Moldova – Irlanda. Luptă pentru balon Diana Cercel și Olivia O’Toole. Foto: Vadim Caftanat. Prelucrată de IA