• Support National Team

Retrospectiva 2025. Subdiviziunea Infrastructura FMF

02 ian 2026 de Reporter FMF
GALERIE

Modernizarea infrastructurii sportive în Republica Moldova a reprezentat un pilon strategic al activității Federației Moldovenești de Fotbal în anul 2025. Forul național are o viziune clară și pe termen lung despre condițiile de antrenament și organizarea la cel mai înalt nivel a competițiilor pentru toate categoriile de vârstă. Departamentul responsabil de infrastructură a acționat coordonat și eficient, combinând inițiative de instalare a terenurilor noi cu programe de întreținere avansată și inspecții detaliate. Prin aceste acțiuni, FMF a urmărit nu doar extinderea parametrilor existenți, ci și respectarea cerințelor tehnice naționale și internaționale. Obiectivul general a fost crearea unui mediu sigur, funcțional și competitiv pentru jucători, cluburi și comunitate.

 

Au fost instalate 20 de terenuri noi
În anul 2025, FMF a instalat 18 terenuri de fotbal cu suprafață artificială, de diverse dimensiuni, adaptate cerințelor locale și specifice categoriilor de vârstă. La acestea s-au adăugat 2 terenuri de dimensiuni standard, care trebuie să respecte cerințele de organizare a meciurilor oficiale sub egida FMF. Aceste investiții s-au făcut pentru a mări posibilitatea de acces la facilități moderne pentru copii, juniori și seniori, în special în zonele în care infrastructura era deficitară.

 

Mentenanță activă și reparații specializate
În afară de instalarea noilor terenuri, echipa tehnică a FMF a desfășurat lucrări extinse de mentenanță la terenurile existente, atât naturale, cât și artificiale. Intervențiile au inclus tratamente speciale pentru suprafețele de joc, reparații ale infrastructurii de susținere și utilizarea echipamentelor profesionale pentru recondiționare. Aceste acțiuni au contribuit la menținerea unui standard ridicat al calității terenurilor, permițând desfășurarea competițiilor în condiții optime, indiferent de sezon sau regiune.

 

Inspecții tehnice și recomandări pentru licențiere
Un alt moment important în activitatea departamentului a constituit inspecțiile efectuate la stadioanele, care găzduiesc competițiile organizate de FMF. Echipele de specialiști au evaluat gradul de conformitate al infrastructurii cu normele impuse de federație și au identificat punctele vulnerabile. În urma acestor inspecții, s-au emis recomandări clare pentru optimizarea infrastructurii, având ca scop pregătirea corectă a bazelor sportive în vederea procesului de licențiere și desfășurarea în siguranță a meciurilor oficiale.