Federația Moldovenească de Fotbal anunță startul procesului de acreditare pentru meciul amical al echipelor de tineret ale Moldovei și Albaniei din 13 noiembrie la Centrul de Pregătire a Selecționatelor Naționale din Vadul lui Vodă.
Under 21. Moldova – Albania
13 noiembrie, ora 13:00, Centrul de Pregătire a Selecționatelor Moldovei, Vadul lui Vodă
Instituțiile media care doresc să se acrediteze la acest meci sunt rugate să trimită solicitările nominale pe adresa de email serghei.cipilencu@fmf.md până pe data de 11 octombrie, ora 15:00. Obligatoriu de indicat numele complet și funcția persoanei, și de atașat copia legitimației pentru fiecare solicitant.
Solicitările vor fi aprobate în limita locurilor disponibile, iar cererile sosite după termenul menționat mai sus nu vor fi luate în calcul.
Acreditările se vor acorda utilizând criteriul numărului de partide recent organizate de FMF la care instituția media s-a acreditat. Totodată, vor fi considerate prioritare instituțiile media cu specific sportiv și care au reflectat evenimentele organizate de FMF.
Jurnaliștii care vor fi acreditați la aceste meciuri își vor putea ridica acreditările miercuri, 12 noiembrie, între orele 12:00 și 14:00, la Casa Fotbalului (Chișinău, str.Tricolorului, 39).

EN
RO
RU
Under 21. Acreditări de presă pentru meciul Moldova - Albania