• Support National Team

Masculin (Competiții)

Arbitrul moldovean Viktor Bugenko va oficia finala UEFA U19 Futsal EURO 2025

05 oct 2025 de Serghei Cipilencu

Arbitrul internațional moldovean Viktor Bugenko a fost desemnat de UEFA să conducă finala Campionatului European de futsal U19, ediția 2025, care va opune selecționatele Portugaliei și Spaniei. Meciul decisiv se va disputa duminică, 5 octombrie, la Arena Chișinău.

 

Numirea lui Viktor Bugenko pentru această misiune reprezintă o recunoaștere importantă din partea forului european pentru profesionalismul și performanțele de care arbitrul moldovean a dat dovadă, atât în competițiile interne, cât și pe plan internațional.

 

Bugenko este arbitru FIFA din anul 2014 și a condus până în prezent peste 60 de meciuri internaționale oficiale sub egida UEFA și FIFA. De asemenea, el a fost delegat la partide din Campionatul European de futsal (2022, 2026 – Main Round) și a arbitrat în mod constant meciuri din Liga Campionilor la futsal, începând cu ediția din 2019.

 

În vârstă de 44 de ani, Viktor Bugenko devine primul arbitru moldovean care oficiază o finală a unui campionat european la futsal. Totodată, el este al doilea arbitru din Republica Moldova care a fost implicat în competițiile continentale de futsal, după Vladimir Colbasiuc, prezent la Campionatul European din 2007, unde a arbitrat finala mică dintre Portugalia și Rusia.

 

De-a lungul anilor, Federația Moldovenească de Fotbal se bucură de încrederea forului european, numeroși specialiști și oficiali moldoveni fiind delegați în competițiile organizate de UEFA și FIFA, confirmând astfel nivelul ridicat de profesionalism al reprezentanților fotbalului moldovenesc.

 

foto: UEFA.com