Selecționata U19 a Moldovei va disputa două meciuri amicale în România, împotriva echipei CSM Odorheiu Secuiesc. Partidele sunt programate pentru 17 și 18 septembrie și se vor juca în Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc. Aceste confruntări constituie o etapă importantă de pregătire și o oportunitate de verificare a potențialului echipei înaintea turneului final al Campionatului European U19 din această toamnă.
Pentru aceste dueluri selecționerul Oleg Petrov a convocat următorii jucători:
Portari: Vlad Slavinschi, Alexandru Zugravu (ambii la FC Chișinău)
Jucători de câmp: Dorin Donoagă, Daniel Ciumacenco, Alexei Tumuruc, Alexandru Ghițău, Ion Răducan, Victor Baciu, Grigore Scobici, Vadim Chiriac (toți la FC Chișinău), Nelu Bejenaru (Rapid Lugano, Elveția), Vadim Bejenaru (Vedeggio Calcio, Elveția), David Moșneagu (Clic-Media), Daniel Petrari (AD Alcorcón FS, Spania)
Progrmaul meciurilor amicale:
17 septembrie 2025. Ora 18:00. CSM Odorheiu Secuiesc - MOLDOVA
18 septembrie 2025. Ora 18:00. CSM Odorheiu Secuiesc - MOLDOVA
Cele două meciuri amicale reprezintă un pas important în procesul de pregătire pentru UEFA Futsal U19 EURO 2025, care va fi organizat în premieră în Republica Moldova, la Chișinău Arena, între 28 septembrie și 5 octombrie 2025.
Reamintim că pe 15 mai 2025, la Chișinău, a avut loc tragerea la sorți a grupelor turneului final. Naționala Moldovei a fost repartizată în Grupa A, alături de Portugalia, Italia și Ucraina.
Programul Moldovei în faza grupelor:
28 septembrie 2025. Ora 13:00: MOLDOVA – Ucraina
29 septembrie 2025. Ora 18:00: Italia – MOLDOVA
1 octombrie 2025. Ora 18:00: MOLDOVA – Portugalia
Componența grupelor turneului final EURO U19:
Grupa A: MOLDOVA, Portugalia, Italia, Ucraina
Grupa B: Slovenia, Spania, Turcia, Cehia
Semifinalele sunt programate pentru 3 octombrie, iar finala va avea loc pe 5 octombrie, începând cu ora 20:30.
Aceasta va fi prima ediție a Campionatului European de futsal organizată în Republica Moldova, un eveniment de amploare pentru futsalul autohton. Timp de o săptămână, Chișinăul va deveni capitala europeană a futsalului U19, iar suporterii vor avea ocazia unică de a susține tânăra generație a naționalei noastre chiar de acasă.
-14931-1758006530.jpg)
Futsal U19. Naționala de tineret va juca două amicale în România