• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Under 15. Stagiu de pregătire la CPSN de la Vadul lui Vodă

12 sep 2025 de Serghei Cipilencu

Selecționata Under 15 a Moldovei se va reuni într-un cantonament în perioada 15–19 septembrie 2025. Stagiul se va desfășura la Centrul de Pregătire al Selecționatelor Naționale de la Vadul lui Vodă și face parte din procesul de selecție și formare a echipei U15, în vederea participării la Turneul de Dezvoltare UEFA 2025, programat în luna noiembrie. Competiția va fi găzduită de Republica Moldova în perioada 18–23 noiembrie 2025. Pentru această acțiune au fost convocați 35 de jucători care evoluează atât în campionatul intern, cât și în campionatele din Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Franța, Irlanda, Luxemburg și Rusia. Site-ul fmf.md vă prezintă lista jucătorilor convocați de selecționerul Vlad Goian pentru acest cantonament.

 

Pentru această acțiune, stafful tehnic condus de Vlad Goian a convocat 35 de jucători născuți în 2011-2012:

Portari: Alexandre Televca (RC Joinville, Franța), Alexandru Cioban (F91 Dudelange, Luxemburg), Alexandr Slanina (FC Sheriff), Ionuț Rotaru (Academia Rebeja-UTM), Vladislav Tincovan (CSF Spartanii-Sportul)

Fundași: Marius Burlacu (Paris 13 Atletico, Franța), Bogdan Băluță (CF Trival Valderas Alcorcón, Spania), Daniel Miron (ACD Campodarsego, Italia), Leon Revencu (Swords Celtic, Irlanda), Platon Ghinda (Crystal Palace Academy, Anglia), Alexandru Andriuța (CSF Spartanii-Sportul), Matei Mardare, Mihail Moțpan, Vasile Varaniță (toți de la Academia Rebeja-UTM), Alexandru Belescu (Dacia Buiucani), Nathaniel Sucner (CS Getica), Vladislav Frunză (Academia Rebeja-UTM)

Mijlocași: Cipriano Costin (Casa Pia AC, Portugalia), Damian Filimon (San Bartolomeo Brescia, Italia), Răzvan Cucerescu (SC Verl, Germania), Alex Nicorici (Tottenham, Anglia), Cristian Palici (FC Zimbru), Sebastian Tudos (Academia Rebeja-UTM), Dumitru Tcaci, Dragoș Condrat (ambii de la Academia Rebeja-UTM), Bogdan Talmațchi (FC Zimbru)

Atacanți: Danny Basiul (ACBB FC, Franța), Sebastian Săghin (Northampton Town/Peterborough United, Anglia), Maxim Esanu (FC Zvezda, Rusia), Justin Alexander Fesyuk (Wolverhampton Wanderers, Anglia), Maxim Creciun (St Mochtas FC, Irlanda), Vladislav Lungul (FC Sheriff), Roman Romandaș (Dacia Buiucani), Alexandru Pascal, Alexandru Gafeli (ambii de la Academia Rebeja-UTM)

Staff tehnic: Vlad Goian (antrenor principal), Dan Motricală (antrenor secund), Anatolii Chirinciuc (antrenor de portari), Alexandru Glinca (analist), Sergiu Bogdan, Valentin Chicu (manageri), Anton Coval (medic), Andrei Nasicovschi (fizioterapeut)

 

Dezvoltarea fotbalului la nivel de juniori este unul dintre punctele cheie ale filosofiei FMF. Competițile de tipul „Turneul de Dezoltare UEFA” oferă posibilitate jucătorilor tineri să obţină experienţă internațională. Decizia creării unor astfel de competiții, cu participarea juniorilor, a fost luată în toamna anului 2011, în cadrul unei ședințe de lucru, la solicitarea președinților și secretarilor generali ai asociațiilor membre ale UEFA. În prezent, turneele de dezvoltare ale UEFA reprezintă și o bună etapă de pregătire pentru selecționatele de juniori în perspectiva participării la competițiile majore.