• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Bulmaga, hat-trick în Belarus

28 apr 2025 de Sandu Grecu

Fostul internațional de tineret moldovean, Vicu Bulmaga a reușit să marcheze 3 goluri într-un meci din Liga Superioară a campionatului din Belarus. În etapa a 6-a, formația la care evoluează jucătorul nostru, Isloch a învins pe teren propriu gruparea Molodechno cu 4-0. 


Bulmaga (21 de ani) a marcat primele trei goluri ale echipei sale în minutele 39, 47 și 53. Jucătorul nostru a fost înlocuit în minutul 81.

Mijlocașul moldovean a înscris un gol și în etapa trecută, care a fost inclus în TOP-5 cele mai frumoase reușite ale săptămânii în Belarus. 


După 6 etape jucate în acest sezon, Isloch a acumulat 12 puncte și ocupă locul 3, la 2 puncte în spatele primelor 2 clasate.