• Поддержи национальную сборную

Hristo Stoicicov, în a doua zi a vizitei oficiale în Moldova

17 apr 2025 de Reporter FMF
GALERIE

Hristo Stoicicov, ambasador al programului FIFA Football for Schools și fost câștigător al Balonului de Aur, își continuă seria activităților dedicate educației prin fotbal în Republica Moldova. Alături de conducerea FMF și managerul F4S FIFA, Antonio Buenaño Sánchez, Stoicicov a participat la mai multe evenimente din Chișinău și suburbii care promovează accesul tinerelor generații la educație prin sport. 

 

Dimineața zilei de 16 aprilie a început la Liceul „Alexandru cel Bun” din Sîngera, una dintre instituțiile din Republica Moldova care găzduiesc o clasă specializată a programului național „Fotbal în Școli”. Fostul câștigător al Balonului de Aur a participat la o lecție deschisă, în cadrul căreia a interacționat cu profesorii și elevii din localitate.

 

Ulterior, delegația FIFA s-a deplasat la Liceul „Dante Alighieri” din Chișinău, unde a avut loc inaugurarea oficială, alături de autoritățile locale, a unui nou stadion. Terenul modern, cu gazon artificial, va fi utilizat de cei peste 1300 de elevi pentru orele de educație fizică, dar și pentru antrenamentele juniorilor și seniorilor echipei F.C. Chișinău. De menționat că evenimentul a fost onorat de prezența președintelui FMF, Leonid Oleinicenco, a președintelui de onoare al FMF, Pavel Cebanu și a directorului tehnic FMF, Dănuț Stelian Oprea.

 

Delegația a continuat programul la Arena FMF din Parcul „La Izvor” unde oaspeții au vizitat stadionul modern ce găzduiește tot mai des competiții naționale și internaționale. A urmat o deplasare la Centrul de Pregătire a Selecționatelor Moldovei de la Vadul lui Vodă, pentru prezentarea condițiilor și infrastructurii destinate echipelor naționale.

 

Echipa „La firul ierbii” l-a însoțit și în a doua zi a vizitei pe Hristo Stoicicov. O ediție specială dedicată evenimentului va fi difuzată în curând.

 

Programul oficial se va încheia joi, 17 aprilie, în regiunea Taraclia, unde sunt planificate vizite la liceele “Inzov” și “Vazov” în care există clase specializate ale programului „Fotbal în școli”.