• Fii alături de Echipa Țării

Acreditări de presă pentru avanpremiera de gală a filmului “În inima Naționalei”

30 apr 2024 de Sandu Grecu

Federația Moldovenească de Fotbal împreună cu Federația Română de Fotbal anunță startul procesului de acreditare la avanpremiera de gală a filmului “În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania”. Este vorba despre un documentar realizat de FRF cu ocazia calificării Naționalei României la turneul final al Campionatului European din 2024. 

 

Jurnaliștii care doresc să asiste la evenimentul care va avea loc vineri, 10 mai, ora 17:30, la Cinema Patria Loteanu (str. Ștefan cel Mare, 103) sunt rugați să trimită solicitări nominale de acreditare pe adresa de e-mail presa@fmf.mdpână vineri, 3 mai, ora 18:00.

 

La eveniment vor participa membrii staff-ului tehnic, jucători ai echipei naționale și alți invitați speciali.

 

Vor putea fi acreditați, în limita locurilor disponibile, un reporter și un cameraman (post TV / trust), un reporter și un fotograf (presa scrisă și agențiile de presă) și un reporter (posturile radio). Prioritate vor avea instituțiile media de specialitate și cele care au reflectat evenimentele FMF.