• Fii alături de Echipa Țării

Ambasadorul Turciei, în vizită la FMF

02 feb 2024 de Svetlana Tataru
GALERIE

Federația Moldovenească de Fotbal a fost vizitată de Excelența Sa, dl Uygar Mustafa Sertel, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova. 

 

În cadrul vizitei, Președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco, a expus noile direcții ale Strategiei de dezvoltare a Federației Moldovenești de Fotbal, la care se lucrează în prezent și care este planificat să fie elaborată până la finalul anului 2024. 

În discuții s-a acordat o atenție deosebită suportului oferit fotbaliștilor profesioniști în procesul lor de tranziție către alte domenii de activitate la încheierea carierei sportive. 

Un alt aspect menționat ține de colaborarea și implicarea specialiștilor din Turcia în cadrul actvității Academiei FMF, cu scopul de a împărtăși experiența valoroasă în domeniul fotbalului.

În perspectiva atragerii viitorilor parteneri și sponsori pentru cluburi, școli și academii de fotbal din Republica Moldova, s-au conturat discuții referitoare la posibilitățile de identificare a investițiilor private în vederea construirii de facilități sportive moderne. 

 

De asemenea, Excelența sa a fost informată despre cantonamentele selecționatelor naționale ale Republicii Moldova, dar și despre cursurile de perfecționare destinate arbitrilor moldoveni ce se organizează anual în Turcia.

 

Vizita a evidențiat angajamentul reciproc pentru consolidarea relațiilor bilaterale, susținând astfel dezvoltarea acestui sport în ambele țări.

 

La întâlnire a participat și Secretarul General FMF, Sergiu Butelschi.