• Fii alături de Echipa Țării

FIFA a desemnat laureații sezonului 2022/23

16 ian 2024 de Svetlana Tataru

FIFA a desemnat laureații sezonului fotbalistic 2022/23. Astfel, Leo Messi a fost ales cel mai bun jucător. Pep Guardiola a fost desemnat antrenorul sezonului în fotbalul masculin. La feminin, trofeele au fost câștigate de jucătoarea spaniolă Aitana Bonmati, mijlocașă la Barcelona și Sarina Wiegman, antrenoarea selecționatei Angliei.

 

Lionel Messi, Erling Haaland și Kylian Mbappe s-au clasat pe primele 3 locuri în topul FIFA. Deși s-au aflat la egalitate de puncte cu norvegianul celor de la Manchester City, argentinianul a fost desemnat câștigător în baza punctului 12 din Regulile de Alocare. Messi a devenit Cel Mai Bun Jucător în viziunea FIFA, păstrându-și titlul câștigat în 2022. 

 

În fotbalul feminin, mijlocașa Aitana Bonmati a fost desemnată jucătoarea sezonului. Aitana joacă la Barcelona și a cucerit Campionatul Mondial alături de naționala Spaniei.


Pep Guardiola a avut un sezon incredibil cu Manchester City. Spaniolul s-a ales cu titlul de Cel mai Bun antrenor. Acesta a câștigat Premier League, UEFA Champions League și FA Cup în sezonul 2022/23. Echipa lui Guardiola a mai adăugat alte două trofee până la final de 2023, ridicând Supercupa UEFA , dar și Cupa Mondială a Cluburilor FIFA. Guardiola s-a situat pe primul loc în voting, înaintea lui Luciano Spalletti și Simone Inzaghi. 

 

Sarina Wiegman a fost numită Cea mai bună antrenoare. Selecționera Angliei a stabilit noi recorduri, conducând leoaicele în finala Cupei Mondiale FIFA la fotbal feminin, și câștigând titlurile Arnold Clark Cup și Women’s Finalissima. Wiegman a depășit-o pe Emma Hayes și pe Jonatan Giraldez.

 

Ederson a fost desemnat Cel Mai Bun Portar. Brazilianul a primit această distincție după un an remarcabil în poarta echipei Manchester City. Ederson i-a surclasat pe Thibaut Courtois și Yassine Bounou.

 

Mary Earps a fost votată Cel Mai Bun Portar (femei) pentru al doilea an consecutiv, devenind prima câștigătoare din istoria acestui premiu care reușește această performanță. Earps (Anglia) s-a situat pe primul loc în clasament cu 28 de puncte, înaintea Catalinei Coll din Spania (14 puncte) și a lui Mackenzie Arnold din Australia (12 puncte).

 

Guilherme Madruga a luat Premiul FIFA Puskas 2023. Mijlocașul brazilian s-a ales cu acest trofeu pentru spectaculoasa sa lovitură de cap. Efortul starului de atunci al echipei Botafogo-SP s-a situat pe primul loc în votare înaintea unei rabone îndrăznețe a lui Nuno Santos de la Sporting și a unui șut fulgerător de la distanță al lui Julio Enciso de la Brighton. Premiul este oferit în onoarea legendarului atacant maghiar Ferenc Puskás, celebru pentru goluri sale impresionante.

 

Jucătoarea braziliană, Marta, a fost onorată cu Premiul Special FIFA, acordat pentru realizări remarcabile în carieră. Se alătură lui Christine Sinclair, Cristiano Ronaldo și Pele în primirea acestei distincții. Marta joacă încă pentru Orlando Pride și echipa națională a Braziliei, dar a declarat anterior că participarea la Cupa Mondială de anul trecut ar fi ultima pentru ea.

 

Premiul FIFA Fair Play a mers către jucătorii echipei naționale de fotbal a Braziliei.

 

Hugo Daniel „Toto" Iniguez a fost distins cu Premiul FIFA Fan Award în urma unui moment remarcabil petrecut la un meci din Argentine Primera Division în mai 2023. Fanul dedicat al echipei Colon de Santa Fe a devenit viral după ce a fost surprins hrănindu-și fiul de doar două luni în timpul partidei împotriva echipei Barracas Central. Scena emoționantă a ilustrat dorința profundă a tatălui de a construi o conexiune între micuțul său și pasiunea pentru club încă de la începutul vieții. 

 

Echipa feminină a anului în viziunea FIFA, adică FIFA FIFPRO Women’s World 11, este formată din: 

Portar: Mary Earps

Fundași: Alex Greenwood, Lucy Bronze, Olga Carmona

Mijlocași: Aitana Bonmati, Ella Toone, Keira Walsh

Atacanți: Alex Morgan, Alessia Russo, Lauren James, Samantha Ker

 

Echipa masculină a anului în viziunea FIFA, FIFA FIFPRO Men’s World 11, este formată din:

Portar: Thibaut Courtois

Fundași: John Stones, Kyle Walker, Ruben Dias

Mijlocași: Bernardo Silva, Jude Bellingham, Kevin De Bruyne

Atacanți: Erling Haaland, Kylian Mbappe, Lionel Messi, Vinicius Junior

 

Cum au arătat voturile Moldovei 

Pentru trofeul The Best votează căpitanii naționalelor, selecționerii și jurnaliștii. Pentru Moldova, reprezentanți au fost Vadim Rață, Serghei Cleșcenco, Natalia Munteanu, Nicolae Bunea și jurnalistul Mihai Goihman. 

 

Căpitanul naționalei a ales să îl pună pe primul loc pe Erling Haaland, în timp ce Lionel Messi a fost a doua sa alegere. Podiumul lui Vadim Rață a fost completat de Bernardo Silva. Selecționerul Serghei Cleșcenco l-a ales pe Leo Messi pe primul loc, urmat de Kylian Mbappe, în timp ce Erling Haaland a fost cea de-a treia alegere. Jurnalistul Miron Goihman l-a ales tot pe Lionel Messi pe primul loc, pe locul secund l-a pus pe Kylian Mbappe, podiumul său fiind completat de Erling Haaland. 

 

În topul celor mai buni antrenori, selecționerul Cleșcenco l-a pus pe primul loc pe Luciano Spalletti, urmat de Simone Inzaghi și Pep Guardiola, iar Vadim Rață i-a preferat pe Pep Guardiola, Luciano Spalletti și Simone Inzaghi.

 

Căpitanul naționalei feminine, Natalia Munteanu, a ales-o pe Jennifer Hermoso drept cea mai bună jucătoare, urmată de Aitana Bonmati și Rachel Daly. Selecționerul Nicolae Bunea a preferat-o pe Salma Paralluelo, urmată de Amanda Ilestedt și Aitana Bonmatí.  

 

Vezi pe site-ul FIFA.com cum au votat căpitanii și antrenorii tuturor naționalelor afiliate la FIFA, dar și zeci de jurnaliști din întreaga lume.

 

foto: FIFA