• Fii alături de Echipa Țării

Istoria fotbalului. ”Cupa de iarnă” din RSS Moldovenească

14 ian 2024 de Andrei Prodan

În perioada 31 ianuarie – 22 februarie curent, FMF va organiza în premieră Cupa de iarnă, o competiție care are drept scop pregătirea echipelor din Super Liga și din Liga 1 pentru partea a doua a campionatului. Este interesant că un turneu cu denumire similară a mai avut loc în anii ’50 – începutul anilor ’60 ai secolului trecut, în Moldova sovietică.

 

A fost o competiție foarte populară în acea perioadă, care a stârnit un interes major în rândul amatorilor de fotbal din republică. Dacă la prima ediție au participat doar 8 echipe din tot atâtea orașe, în anii următori numărul competitoarelor a depășit cifra de 100 (la ultima ediției, cea din 1961, au jucat 136 de formații) din mai mult de 20 de localități.

 

În total s-au disputat opt turnee (1953-1961), iar câștigătoare au devenit 7 echipe, toate fiind campioane sau premiante ale campionatului Moldovei. Acest amănunt ne demonstrează valoarea ridicată a participantelor.

 

Ediția inaugurală a avut loc în perioada 13 – 17 decembrie 1953 și a reunit, după cum am amintit, opt formații din Chișinău, Tiraspol, Bălți, Bender, Cahul, Orhei, Dubăsari și Edineț. Turneul a avut loc la Tiraspol, iar toate meciurile s-au disputat pe stadionul „Spartak”.

Se juca în sistem eliminatoriu, iar cea mai interesantă confruntare din „sferturi” s-a dovedit a fi disputa dintre favoritele turneului, Burevestnik Bender și Dinamo Chișinău, campioanele Moldovei din 1952, respectiv, 1953. Chiar și după prelungiri scorul a rămas egal, 2-2. Rejucarea a dat câștig de cauză echipei din capitală, 1-0.

În semifinale Dinamo Edineț a surclasat echipa din Bălți, 4-0, iar gazdele au învins cu greu pe dinamoviștii din Chișinău, 1-0.

Victoria în partida decisivă a fost la discreția oaspeților, 3-1. Câștigătoarea a primit Cupa de iarnă acordată de... Ministerul sănătății al RSSM care a fost principalul organizator al turneului în colaborare cu Secţiei de fotbal a RSSM.

 

Să nu vă mire victoria dinamoviștilor din Edineț, deoarece pe atunci era una liderele campionatului Moldovei (în 1952 și 1953 a câștigat medaliile de bronz), iar din lotul echipei făceau parte fotbaliști valoroși, mulți dintre care erau militari în termen (în localitate se situa detașamentul de grăniceri). La această formație și-au început cariera fotbalistică frații Victor și Alexandru Proțenco.

 

A doua ediție s-a disputat la sfârșitul lunii ianuarie 1955, la Bălți. La turneu au luat parte deja 16 echipe. Câștigătoare a devenit Krasnaia Zvezda Tiraspol, campioana RSSM din 1951, care a întrecut pe rând de selecționata raionului Camenca (7-0), Lokomotiv Ungeni (1-0), Dinamo Bălți (5-0) și Burevestnik-2 Chișinău (4-1). Finalista era echipa de tineret-rezerve a formației care participa în campionatul Uniunii Sovietice.

 

La turneul din 1956 au participat 38 de echipe, care inițial au disputat Cupele de iarnă raionale și orășenești. În faza finală, desfășurată între 17 și 19 februarie, la Orhei, sau calificat Dinamo și Burevestnik (ambele din Chișinău), Spartak Tiraspol și Lokomotiv Ungheni. Campioni au devenit dinamoviștii.

Dinamo Chișinău, deținătoarea Cupei de iarnă a Moldovei din 1956.

 

La ediția cu numărul IV au luat parte deja peste 100 de echipe din toate orașele și majoritatea raioanelor republicii. Turneul final a avut loc la Bălți în a doua jumătate a lunii februarie 1957. În finală s-au întâlnit echipele Spartak din Tiraspol și Edineț (ultima a produs marea surpriză eliminând deținătoarea de anul trecut). Tiraspolenii au învins cu 3-1 și au primit Cupa decernată de Comitetul cultură fizică și sport al RSSM (organizație care între timp a preluat patronajul competiției). „Trebuie să menționăm jocul bun al tinerilor fotbaliști V. Vasiliuc și V. Diacenco din echipa orașului Tiraspol, S. Semionov, reprezentant al echipei din Edineț ș.a.”, scria în paginile ziarului „Moldova Socialistă” A. Marcenco, arbitru de categoria I.

 

În 1958 la Cupa de iarnă a Moldovei iarăși au luat parte mai mult de 100 de echipe din 22 de raioane și orașe ale republicii. Turneul final din nou s-a disputat la Bălți și a fost câștigat de echipa Moldavkabel Bender. În finală al treilea an la rând (record al competiției) a jucat Spartak Tiraspol.

 

În „careul de ași” al turneului din 1959 s-au calificat reprezentantele orașelor Chișinău, Tiraspol, Bălți și Bender. Gazdele (faza finală iarăși a avut loc la Bălți) în sfârșit au repurtat victoria. Lokomotiv din localitate a învins în finală echipa Fabricii de conserve Tkacenko din Tiraspol cu scorul de 2-1, în pofida faptului că era condusă după prima repriză.

 

Tiraspolenii și-au luat revanșa peste un an, la Ceadîr-Lunga, când în meciul decisiv au întrecut deținătoarea Cupei de iarnă a Chișinăului, echipa Fabricii de încălțăminte Serghei Lazo, 3-1.

 

Cu același scor s-a încheiat și finala din 1961, când la Anenii Noi, Moldavkabel Bender (singura echipă care a câștigat trofeul de două ori) a învins-o pe ATB-31 din Chișinău. Aceasta a fost ultima ediție a Cupei de iarnă a RSSM.

 

Moldavkabel Bender, singura formație care a câștigat Cupa de iarnă a Moldovei de două ori, în 1958 și 1961.