• Fii alături de Echipa Țării

FMF, standarde înalte în Leadershipul Tehnic cu programul FIFA TLD

19 dec 2023 de Svetlana Tataru
GALERIE

Federația Moldovenească de Fotbal, prin reprezentanta sa, Diana Bulgaru, managera departamentului Grassroots, s-a alăturat altor 24 de lideri tehnici din întreaga lume pentru a afla mai multe despre abordarea Japoniei de a atinge excelența în domeniul leadershipului, ca parte a modului doi al programului FIFA Technical Leadership Diploma, desfășurată la Chiba, Japonia, în perioada 4-9 Decembrie.

 

Reprezentanta FMF a explorat „Kaizen”, principiul japonez al îmbunătățirii continue, în timpul atelierului de 6 zile care a inclus vizite de studiu la Toyota, Sumo Training Stables și FA japoneză.

Obținerea excelenței în domeniile de identificare și recrutare a talentelor, educație pentru antrenori, echipe naționale și asigurare a calității a fost, de asemenea, studiată de participanții care urmează cursul de 18 luni.

 

La Cursul TLD sunt acoperite cinci domenii de bază precum: Conducere tehnică, Performanță ridicată, Educația antrenorului, Fotbal amator și Management.

 

Al doilea modul al cursului FIFA Technical Leadership Diploma a fost găzduit de Federația japoneză la centrul tehnic al acesteia. Am avut 6 zile pline unde am explorat influența culturii și a valorilor, vizitând cele mai importante edificii ale fotbalului japonez și nu numai. Am discutat despre importanța managementul îmbrățișând „Kaizen” ceea ce reprezintă îmbunătățirea continuă, și nu este doar un concept, ci o mentalitate transformatoare, crucială pentru atingerea excelenței în identificarea talentelor și recrutarea, educația antrenorilor și asigurarea calității. Tutorii ne provocau pentru a ne scoate din zona de confort și a ne ajuta să implementăm informația însușită la întoarcere.”, afirmă Diana Bulgaru, Manager Proiecte Grassroots.

 

Prin participarea Dianei Bulgaru în cel de-al doilea modul al programului FIFA Technical Leadership Diploma în Japonia, ne consolidăm angajamentul FMF de a contribui la dezvoltarea competențelor de conducere tehnică în fotbalul moldovenesc. Împreună cu partenerii noștri de la FIFA, ne concentrăm pe formarea liderilor tehnici capabili să promoveze calitatea și standardele sportului, atât la nivel național, cât și internațional. Suntem deciși să aducem acasă cunoștințe și practici de conducere inovatoare, în vederea consolidării și avansării continue a fotbalului în Republica Moldova.”, susține Serghei Butelschi, Secretarului General al Federației Moldovenești de Fotbal.

 

FIFA Technical Leadership Diploma reprezintă o calificare recunoscută la nivel mondial pentru liderii tehnici unde fiecare participant a fost selectat și a primit o invitație personală pentru a participa la curs.

 

„Am fost încântați să urăm bun venit Dianei în modulul doi al programului nostru din Japonia care a avut loc recent.”, spune Jamie Houchen, șeful de conducere tehnică FIFA. „Japonia s-a dovedit a fi locația perfectă pentru modului doi al diplomei și concentrarea pe atingerea excelenței. Cultura și tradiția unică japoneză, precum și concentrarea pe planificarea pe termen lung și managementul calității totale au permis tuturor participanților să privească cum arată excelența într-un context diferit. Cel mai important, a existat o mulțime de planificare și luare în considerare amănunțită în ceea ce privește transferul acestor lecții în propriile asociații.”, adaugă șeful de conducere tehnică FIFA.

 

Diploma de conducere tehnică FIFA își propune să devină „calificarea recunoscută la nivel mondial” pentru liderii tehnici care lucrează în lumea fotbalui și pregătește participanții pentru provocările și oportunitățile distincte cu care se confruntă un lider tehnic din cadrul unei asociații membre.