• Fii alături de Echipa Țării

Juniori (Competiții)

Juniori. Tragerea la sorți pentru Cupa FMF U16

24 noi 2023 de Svetlana Tataru
GALERIE

La Complexului Sportiv „Futsal Arena FMF” din com. Ciorescu a avut loc tragerea la sorți pentru sferturile de finală ale Cupei FMF Under 16, ediția 2023/24. Au fost stabilite următoarele perechi de echipe:

 

1/4 finală

CSF Bălți - CSF Umutluc

FC Sheriff - Dacia Buiucani

CSF Măgdăcești - AFRR LIMPS

ȘS Glodeni - FC Zimbru

 

Declarațiile reprezentanților echipelor au adăugat o notă de determinare înaintea confruntărilor ce se vor desfășura în primăvara anului 2024.

 

Octavian Onofrei de la AFRR LIMPS a afirmat că: „Suntem bucuroși că vom juca cu formația Măgdăcești. Nu am avut ocazia să ne întâlnim în meciuri directe până în prezent, dar urmează să facem cunoștință pe teren."

 

Dumitru Gușila, reprezentantul echipei Dacia Buiucani, a adăugat: „În urma tragerii la sorți, echipa noastră se va duela cu formația Sheriff, lidera campionatului. Cu toții știm că în finală ajung cei mai puternici. Dacă suntem printre ei, vom ajunge să luptăm pentru titlul de campioană în finală, în caz contrar ne vom opri în sferturi."

 

Dumitru Grebenco de la CSF Măgdăcești a ținut să precize că extragerea a avut loc conform regulamentului și că sunt mulțumiți de rezultatele tragerii la sorți.

 

În același timp, Sergiu Ungureanu de la FC Zimbru a transmis echipelor succes în etapa ce urmează. „Baftă tuturor participantelor. Sperăm să ne vedem în finală."

 

Meciurile din sferturile de finală vor avea loc în primăvara anului 2024. 

 

Amintim că în această ediție a Campionatului Cupa FMF U-16 s-au înscris 45 de echipe, formată din jucători născuți în 2008. La această competiție, formațiile au dreptul să legitimeze și câte 3 tineri născuți 2009.