Fostul selecționer al Moldovei, Igor Dobrovolski a povestit în autobiografia sa ”Cu cărțile pe masă” despre perioada în care a jucat la Servette Geneva, adversara Sheriffului din Europa League. Mai jos, lecturați capitolul dedicat perioadei de la Servette, cum a ajuns în Elveția și ce trăiri a avut Dobrovolski în țara cantoanelor. 

În vara anului 1991 îmi expirase împrumutul la Castellon. Urma să merg în sfârșit la Genoa. Abia așteptam să joc în Serie A. Mai ales că și Kolîvanov era în tratative avansate cu Foggia și avea să semneze cu formația, care abia promovase în elita fotbalului italian.

Ghinionul meu a fost rezultatul foarte bun obținut de genovezi în sezonul 1990-91: locul 4 și calificarea în Cupa UEFA. Echipa a avut un an de excepție și conducerea clubului a decis să nu schimbe nimic, atâta timp cât lucrurile erau aproape perfecte. Știți doar cum e la fotbal. Superstiții peste superstiții. Plus că toți cei 3 stranieri din lotul genovezilor, cehul Skuhravy, uruguayanul Aguilera și brazilianul Branco  erau jucători de bază, care nu puteau fi scoși din lot, pentru că anume ei au fost cei mai buni jucători ai sezonului abia încheiat atât de reușit pentru Genoa. Vă reamintesc că atunci, în Serie A puteau să joace doar 3 stranieri. Respectiv, singura soluție era încă un împrumut. Dar unde? Dal Cin a propus Elveția.

-        Gumești?, l-am întrebat. Următoarea destinație care va fi, Luxemburg?

La Genoa m-am întâlnit cu președintele clubului Aldo Spinelli și cu antrenorul Osvaldo Bagnoli. Aceștia mi-au explicat că Servette este un club cu care se află în relații de prietenie și care o să mă lase imediat să revin la Genoa în momentul în care clubul va reuși să vândă unul dintre cei 3 lideri stranieri.

-        Avem nevoie de tine și contăm pe tine, altfel te-am fi transferat defintiv, mi-a zis președintele Spinelli. Imediat ce vindem unul din cei 3 stranieri, tu vei fi rechemat de urgență.

Sincer, varianta cu Servette Geneva nu prea m-a încântat. Dar tot era mai bine decât să stau pe bancă la Genoa. Am acceptat fără mare entuziasm și am plecat în țara cantoanelor.

Spinelli, însă, m-a păcălit. În iarnă, Aguilera a fost vândut la Torino, însă eu așa și n-am mai fost rechemat la Genova decât la finalul sezonului. Sincer, atunci, la răscrucea dintre ani nici n-am regretat. Din contră, chiar m-am bucurat, pentru că în Elveția îmi mergea de minune și chiar îmi plăcea acolo. Dar asta a fost abia peste o jumătate de an. La început n-a fost nici la Servette totul roz.    

Servette a terminat campionatul pe locul 7. Conducerea a demis antrenorul și l-a adus pe belgianul Jean Thissen. În ziua în care am semnat contractul, acesta m-a așteptat la club să facem cunoștință. Era nervos pentru că conducerea n-a coordonat cu el împrumutul meu de la Genoa. Când m-a văzut m-a luat din start tare, fără măcar să se salute.

-        Ce cauți aici? Tu la mine nu vei juca.

Am rămas stupefiat. Eu, care toată cariera mea de până atunci eram invitat de cluburi cu tradiții și dorit de antrenori uriași, cum ar fi Lobanovskii, Bîșoveț, Beskov. Cine mai este și puricele acesta, m-am gândit? Alături de mine era translatorul echipei. I-am zis: tradu-i lui mister.

-        Eu abia am semnat. Nici valiza încă nu mi-am desfăcut. Dacă ai obiecții, du-te la conducere și spune-le lor asta. Pentru că ei m-au invitat aici și mi-au zis că au nevoie de mine. Eu pot să plec imediat. Și încă ceva. Mersi pentru ospitalitate.

M-am întors și am plecat la hotel.

Primele 5 etape n-am jucat deloc. Doar mă antrenam cu echipa. Rezultatele erau proaste, doar o victorie, un egal și 3 înfrângeri și conducerea a insistat ca să fiu introdus pe teren. Dar Thissen m-a băgat abia în meciul cu Lausanne, care l-a momentul respectiv era lidera campionatului. A crezut că fiind fără practică de joc o să mă discreditez, voi juca prost. Dar eu am făcut un meci foarte bun, chiar dacă echipa a pierdut cu 0-4. Servette era la a 3-a înfrângere consecutivă în campionat și antrenorul a fost demis. Interimar a rămas un elvețian, Bernard Mocellin. În etapa a 7-a am marcat primul gol în campionatul elvețian. Am câștigat cu 4-2, în deplasare, la St.Gallen, iar eu am deschis scorul în minutul 4. Iar cu Lausanne aveam să mă revanșez în etapa a 17-a,  când le-am înscris în egalul de pe teren propriu, 1-1.

Peste câteva etape după demiterea lui Thissen, pe banca tehnică a fost instalat un alt belgian, Michel Renquin. Cu el antrenor am jucat toate meciurile. Era un băiat de gașcă. A fost o plăcere să lucrez cu el. La Geneva am avut unul dintre cele mai bune sezoane din carieră, dacă nu chiar cel mai bun. Simțeam că am susținere 100% din partea conducerii clubului. În etapa a 13-a a reușit prima dublă, într-un meci fantastic cu Luzern, încheiat cu un neverosimil 6-3 pentru noi. Primul gol l-am marcat în minutul 1. În acel meci ne-a ieșit toul. Parcă eram brazilieni. În general Renquin era un antrenor foarte interesant. La începutul anilor 90 el folosea în meciurile de pe teren propriu un sistem de joc, pe care nu-l mai utiliza nimeni de 20 de ani: cu 4 atacanți în teren! Servette juca ultra ofensiv. Totul pe cartea atacului. La finalul campionatului echipa noastră a avut cele mai multe goluri marcate: 60. Jucam un fotbal nebunatic, dar romantic. Unul ca în curtea școlii. Când toată echipa atacă, apoi adversarul te prindea pe contre și scăpau câte 2-3 singuri cu portarul. A fost vesel. Fotbal pentru suflet.

În etapa finală, în care intrau primele 8 echipe din campionatul regulat, eu am marcat 10 goluri. Unul în înfrângerea 1-2 cu Grashoppers. Încă un gol, de această dată al victoriei în meciul cu Lausanne. Un gol în egalul 3-3 cu Zurich. Ambele goluri în victoria cu St.Gallen 2-0, apoi încă unul în altă victorie, 4-0 tot cu St.Gallen. Două în egalul cu Zurich 2-2 și la final încă 2 în victoria 3-0 cu Young Boys.

La final, ne-am clasat pe 5. La 3 puncte de locul 3 și la 6 de campioana Sion. Dar eu am avut un sezon excelent, în care am marcat 14 goluri, deși eram mijlocaș. Am fost pe locul 2 în topul golgheterilor campionatului elvețian. Atacantul care începuse și el campionatul pe bancă, danezul Miklos Molnar, venit ca și mine sub formă de împrumut, a înscris 18, aproape toate din pasele mele. El a și fost golgheterul campionatului.  

-        Igor, nu-mi pasa mie. Șutează spre poartă, că eu o s-o deviez, îmi spunea el.

Și așa făceam. Eu pur și simplu șutam în direcția lui. Balonul îl lovea și intra în poartă. Altfel nu putea să marcheze, pentru că nu știa cu mingea.

În Elveția am mai marcat de două ori în Cupă. În acel sezon am trecut vreo 4-5 etape și am ajuns până în semifinale.  

Am plecat de la Servette înainte de ultima etapă de campionat, la Sbornaia, care se pregătea pentru Euro 92. Nici nu mi-am luat bine rămas bun de la coechipieri.