• Fii alături de Echipa Țării

Alina Capațîna a fost aleasă membră a Bordului de administrare al Academiei UEFA

28 sep 2023 de Svetlana Tataru
GALERIE

Alina Capațîna, Secretarul Comisiei de Disciplină a Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), Delegată UEFA și Directoarea Stadionului Zimbru din Chișinău, a fost aleasă în Bordul de administrare al Academiei UEFA pentru următorii doi ani (2023-2025). Această nominalizare, din cadrul UEFA Academy Summit ce a avut loc recent la București, România, reprezintă o recunoaștere a contribuției sale semnificative la dezvoltarea fotbalului din Republica Moldova, dar marchează și prima dată când un reprezentant din țara noastră este inclus în acest înalt for european.

UEFA Academy reprezintă un centru de cunoștințe și dezvoltare în lumea fotbalului european și sunt profund onorată și emoționată de această alegere în Bordul de administrare al UEFA Academy. Această oportunitate reprezintă un privilegiu extraordinar pentru mine și vine cu o mare responsabilitate. Sunt decisă să lucrez neîncetat pentru a promova creșterea și excelența fotbalului în Europa și în întreaga lume.", afirmă Alina Capațîna.

Tot ea susține că: „În acest nou rol, voi colabora cu colegii din consiliu, părțile interesate și partenerii pentru a face fotbalul mai inclusiv, durabil și accesibil pentru toți. Sunt recunoscătoare celor care m-au susținut pe parcursul campaniei electorale, precum și Federației Moldovenești de Fotbal pentru încrederea și oferirea oportunităților de a crește, de a învăța constant și de a-mi prezenta potențialul. Aceasta este o realizare nu doar pentru mine, ci și pentru fotbalul din Moldova."

 
Despre numirea Alinei Capațînă în Bordul de administrare a menționat și Thomas Junod, Șeful UEFA Academy.
„Aș vrea să le mulțumesc tuturor candidaților și să le transmit sincere felicitări celor șapte membri noi aleși. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Alina Capațina și cu ceilalți membri ai bordul de administrare pentru a consolida în continuare serviciile oferite celor peste 3.000 de absolvenți ai programelor UEFA Academy.”, a mai menționat oficialul.

Această alegere reprezintă un moment istoric pentru fotbalul din Moldova și confirmă rolul important pe care FMF și Alina Capațîna îl dețin în promovarea sportului și a educației fotbalistice.

 

Federația Moldovenească de Fotbal aduce sincere felicitări Alinei Capațîna pentru această performanță și pentru contribuția ei la dezvoltarea fotbalului din Republica Moldova. 

foto: UEFA