• Fii alături de Echipa Țării

Un nou teren de fotbal la Cantemir, cu suportul FMF

18 aug 2023 de Reporter FMF

 

Federația moldovenească de fotbal continuă să dezvolte infrastructura sportivă din țară. Astfel, un nou teren de fotbal a fost inaugurat în orașul Cantemir. Este vorba de un teren cu suprafață sintetică, care a fost dat în exploatare astăzi în cadrul programului “Toţi împreună”.

 

La eveniment au participat vicepreședintele FMF, Dragoș Hîncu, șeful Serviciului control intern FMF, Vadim Șargarovschi, președintele ARF Cantemir, Piotr Malcov, secretarul general al ARF Cantemir, Veaceslav Cazacu, managerul de dezvoltare al Oficiului regional Sud FMF, Alexei Gheorghiu, primarul orașului Cantemir, Roman Ciubaciuc, președintele raionului Cantemir, Anatol Ichim, dar și alte persoane oficiale, foști și actuali jucători și antrenori de fotbal, printre care și fostul internațional, Sergiu Epureanu, care este originar din raionul Cantemir.  

 

Prin intermediul proiectelor implementate de FMF cu suportul FIFA și UEFA, în Republica Moldova au fost construite peste 600 de terenuri de fotbal de diferite dimensiuni.

 

Sursa: We Sport TV