• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 19:00. Zimbru - Milsami

06 aug 2023 de Reporter FMF

 

Zimbru – Milsami

 

6 august. Chișinău, stadionul Zimbru

Arbitru: Dumitru MUNTEAN

Asistenți: Vladislav LIFCIU și Vadim VICOL

Al 4-lea oficial: Igor BOȘCA

 

Zimbru: 31.Igor MOSTOVEI, 3.Ştefan BURGHIU, 8.Jessie DJOU, 9.Marin CĂRUNTU, 10.Alexandru DEDOV, 18.Ibrahima Therna SOUMAH, 20.Emmanuel ALARIBE, 30.Andrei MACRIŢCHII, 33.Mihail ŞTEFAN, 69.Denys DEDECHKO, 77.Vlad RĂILEANU

Rezerve: 12.Iulian-Sebastian AGACHI, 2.Valeriu GAIU, 7.Ilie DAMAŞCAN, 19.Ștefan BÎTCA, 25.Alex-Mihai MISARĂŞ, 27.Dinis IEȘEANU, 44.Denis FURTUNĂ, 84.Shahrom SAMIEV

Antrenor: Lilian POPESCU

Milsami: 1.Emil TÎMBUR, 5.Yaroslav TEREKHOV, 6. Serghei SVINARENCO, 7.Daniel LISU, 10.Radu GÎNSARI, 11.Mamadou Harouna CAMARA, 13.Valerii MACRIŢCHII, 16.Alexandru ANTONIUC, 17.Artiom PUNTUS, 22.Dinu GRAUR, 23.Vadim BOLOHAN   

Rezerve: 31.Mihail CIOBAN, 9.Dumitru ROGAC, 14.Vitus AMOUGUI, 19.Igor LAMBARSCHI, 20.Vadim PAIRELI, 21.Vladislav ZAVALIȘCA, 32.Evgheni OANCEA

Antrenor: Vladimir GUDEV

 

Zimbru Chișinău și Milsami Orhei se întâlnesc astăzi, de la ora 19:00, în cel de-al treilea meci al etapei inaugurale a Super Ligii. Partida de la stadionul Zimbru din Chișinău va fi transmisă în direct de site-ul ligatv.md și în reluare de postul de televiziune We Sport.  

 

Accesul pe stadion va fi în baza biletelor, care pot fi procurate în casele stadionului Zimbru. Prețul unui bilet - 50 lei.

 

Jocul va fi arbitrat de către Dumitru Muntean din Tighina. El va fi ajutat de asistenții Vladislav Lifciu, Vadim Vicol, și al patrulea oficial Igor Boșca. Observator de arbitri FMF a fost delegat Victor Stînă, iar delegat FMF – Nicolae Dănilă.

 

În Super Liga, Zimbru și Milsami au disputat 46 de meciuri directe.  

 

Primul a avut loc pe 22 august 2009, la Chișinău, și s-a încheiat la egalitate 1-1. Alexandru Maximov a deschis scorul în minutul 50 pentru Viitorul (așa s-a numit formația orheiană în perioada 2005-2010), iar Radu Catan a stabilit scorul final în minutul 58.

 

În total, Milsami a obținut 25 de victorii, Zimbru - 12, iar alte 9 partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este favorabil "vulturilor roșii": 52-37.

 

În stagiunea trecută, cele două formații s-au întâlnit de 4 ori. Milsami a învins în 2 partide, Zimbru - 1, iar un joc s-a încheiat la egalitate.

 

Ultima dată adversarele de astăzi s-au întâlnit pe 30 aprilie 2023, la Chișinău. Meciul s-a încheiat cu victoria orheienilor cu 1-0, golul fiind marcat de Dumitru Rogac în minutul 51.

 

În Cupa Moldovei, Milsami și Zimbru s-au întâlnit de două ori.

 

Pe 23 mai 2018, cele două echipe s-au întâlnit în finala Cupei Moldovei. Învingătoarea s-a decis în prelungiri, când Maxim Antoniuc a reușit o “dublă” și a adus trofeul pentru Milsami.

 

Iar anul trecut, Milsami a învins Zimbru cu 3-0 în sferturile de finală ale Cupei Moldovei Moldtelecom, ediția 2021/22. Golurile formației orheiene au fost marcate de Sergiu Istrati, Igor Lambarschi și Mamadou Harouna Camara.

 

Ambele formații s-au duelat și în Cupa Federației 2020. Zimbru s-a impus categoric cu 5-0 prin golurile lui Ion Postica, Alexandru Vacarciuc, Nichita Murovanîi (dublă) și Boubacar Traore.

 

Ambele formații au evoluat recent în UEFA Europa Conference League. Milsami a fost învinsă de Panevezys Lituania, 2-2 și 0-1. Iar Zimbru s-a impus în dubla cu La Fiorita, San Marino, 1-1 și 1-0, dar apoi a fost eliminată din competiție de Fenerbahce, Turcia, 0-5 și 0-4.

 

Pentru noul antrenor al lui Milsami, Vladimir Gudev, partida cu Zimbru va fi prima la timona formației orheiene. Este interesant că actualul tehnician al Zimbrului, Lilian Popescu a debutat pe banca "galben-verzilor" cu ocazia unui meci cu Milsami.

 

Vladimir Gudev (50 ani) a mai lucrat la Milsami ca asistent al antrenorului principal în perioadele 2017-2019 și din iarna anului 2023, până în prezent. Pentru Vladimir, aceasta va fi prima experiență în calitate de antrenor principal. În trecut, el a făcut parte, de asemenea, din staff-ul tehnic al echipelor Zimbru (2016), Ventspils (Letonia, 2020-2021) și CSF Bălți (2022). De asemenea, el a lucrat timp de 6 ani în cadrul Academiei Zimbru, unde cu echipele U19 și U17 a câștigat de patru ori titlul de Campion al Moldovei și, de asemenea, de două ori Cupa Moldovei, a anunțat pagina de Facebook a clubului orheian.

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.