• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 20:00. UEFA Champions League, Sheriff – Maccabi Haifa

26 iul 2023 de Roman Cenușă

Astăzi, campioana Moldovei la fotbal, Sheriff Tiraspol va disputa meciul din prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor UEFA, ediția 2023-2024, contra campioanei Israelului, Maccabi Haifa. Partida se va desfășura pe Arena principală a Complexului sportiv Sheriff din Tiraspol, cu începere de la ora 20:00.

 

Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune WeSport.

 

Sheriff – Maccabi Haifa

26 iulie. Tiraspol. Stadionul Sheriff.

 

Arbitru: Sebastian GISHAMER

Asistenți: Roland RIEDEL și Santino SCHREINER

Al 4-lea oficial: Markus HAMETER

Arbitrul asistent video: Alan KIJAS (toți, Austria)

 

Sheriff: 35.Maxym KOVAL - 20.Armel ZOHOURI, 23.Cristian TOVAR, 4.Munashe GARANANGA, 16.Kostas APOSTOLAKIS - 14.Amine TALAL (c), 69.Peter ADEMO, 18.Moussa KYABOU, 8.João Paulo FERNANDES - 90.Henrique LUVANNOR, 17.Jerome NGOM MBEKELI

Rezerve: 1.Victor STRAISTARI, 33.Serghei PAŞCENCO - 10.Cedric BADOLO, 11.Ricardinho, 21.Cedric NGAH, 26.Artiom DIJINARI, 27.Vinicius PAIVA, 28.Alejandro ARTUNDUAGA MENESES, 30.David AKPAN ANKEYE, 31.Dan-Angelo BOŢAN

Antrenor: Roberto BORDIN

 

Maccabi Haifa: 16.Itamar NITZAN - 2.Daniel SUNDGREN, 30.Abdoulaye SECK, 3.Sean GOLDBERG, 27.Pierre CORNUD - 8.Dolev HAZIZA, 18.Goni NAOR, 4.Ali MOHAMED - 91.Diaa SABIA, 9.Frantzdy PIERROT, 10.Tjaronn CHERY (c)

Rezerve: 40.Shareef KEOUF - 11.Lior REFAELOV, 14.Aviel ZARGARY, 15.Ori DAHAN, 17.Suf PODGOREANU, 19.Erik SHURANOV, 21.Din DAVID, 23.Maor KANDIL, 26.Mahmoud JABER, 28.Ilai HAGAG, 31.Roey ELIMELECH, 55.Rami GERSHON
Antrenor: Mesaye DEGU

 

În premieră pentru această fază a competiției va fi utilizat video arbitrajul. UEFA a anunţat că în sezonul 2023-2024 va extinde utilizarea arbitrajului video (VAR) în Liga Campionilor, în toate fazele de calificare ale celei mai importante competiţii fotbalistice la nivel de club din fotbalul european.

 

Bilete puteți procura de pe site-ul nostru, TICKETS.FMF.MD sau din magazinul JAKO (Chișinău, Bulevardul Grigore Vieru, 9)

Prețul biletului de intrare începe de la 60 de lei.

Accesul în tribune se va face doar în baza tichetului imprimat sau de pe un dispozitiv electronic.

 

Returul meciului Maccabi Haifa – Sheriff Tiraspol se va juca pe stadionul Sammy Ofer din Haifa în Israel, miercuri, 2 august, cu începere de la ora 20:00.

 

Sheriff, locul 83 în clasamentul UEFA, va evolua pentru a 25-a oară în cupele europene și va susține astăzi al 156-lea meci. Bilanț: 47 victorii, 43 egalități, 65 înfrângeri. Golaveraj 139-161.

 

Va fi al 93-lea meci al tiraspolenilor în Liga Campionilor! Sheriff a obținut 34 de victorii și 19 remize, iar în 39 de partide a fost învinsă. Golaveraj 97-94.

 

Campioana Moldovei va juca pentru a 20-a oară în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. În 8 cazuri tiraspolenii au avansat în faza următoare a competiției.

 

În primul tur preliminar al Ligii Campionilor, Sheriff a trecut de Farul Constanța (România) cu scorul general de 3-1: 0–1 în deplasare și 3–0 (după prelungiri) în returul de la Tiraspol.

 

Iată care este lotul tiraspolenilor pentru meciul cu Maccabi Haifa:

Portari: Victor Straistari (Moldova), Roman Dumenco (Moldova), Serghei Paşcenco (Moldova), Maxym Koval (Ucraina)

Fundași: Didier Bueno (Columbia), Munashe Garananga (Zimbabwe), Kostas Apostolakis (Grecia), Armel Zohouri (Coasta de Fildeș), Cristian Tovar (Columbia), Artiom Dijinari (Moldova), Alejandro Artunduaga Meneses (Columbia)

Mijlocași: João Paulo Fernandes (Insulele Capului Verde), Cedric Badolo (Burkina Faso), Amine Talal (Maroc), Moussa Kyabou (Mali), Danila Forov (Moldova), Vinicius Paiva (Brazilia), Dan-Angelo Boţan (Moldova), Peter Ademo (Nigeria)

Atacanți: Ricardinho (Brazilia), Jerome Ngom Mbekeli (Camerun), Rasheed Akanbi (Nigeria), Henrique Luvannor (Moldova)

Antrenor: Roberto Bordin

 

Maccabi Haifa este de 15 ori campionă a țării sale și una dintre cele mai de succes echipe din Israel în competițiile europene. A fost prima echipă israeliană care a reușit să se califice în faza grupelor Ligii Campionilor, performanță pe care au reușit să o repete de trei ori. De asemenea, Maccabi Haifa s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Cupelor Europene, în optimile de finală ale Cupei UEFA și de trei ori în faza grupelor a UEFA Europa League, iar o dată în faza grupelor a UEFA Conference League.

 

De-a lungul anilor, Maccabi Haifa s-a confruntat cu echipe puternice din Europa precum Paris Saint-Germain, Manchester United, Liverpool, Bayern Munich sau Juventus.

 

Maccabi Haifa, locul 104 în clasamentul UEFA, va evolua pentru a 29-a oară în cupele europene și va susține astăzi al 149-lea meci. Bilanț: 60 victorii, 27 egalități, 61 înfrângeri. Golaveraj 232-213.

 

Va fi al 55-lea meci al celor din Haifa în Liga Campionilor! Maccabi a obținut 20 de victorii și 9 remize, iar în 25 de partide a fost învinsă. Golaveraj 93-86.

 

Campioana Israelului va juca pentru a 7-a oară în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. În 4 cazuri clubul din Haifa a avansat în faza următoare a competiției.

 

În primul tur preliminar al Ligii Campionilor, Maccabi Haifa a trecut de maltezii de la Ħamrun Spartans cu scorul general de 6-1: 4–0 în deplasare și 2–1 în returul de la Haifa.

 

Iată care este lotul lui Maccabi Haifa pentru meciul cu Sheriff:

Portari: Itamar Nitzan (Israel), Shareef Keouf (Israel), Noam Shavit (Israel), Royie Fucs (Israel)

Fundași: Daniel Sundgren (Suedia), Sean Goldberg (Israel), Ori Dahan (Israel), Maor Kandil (Israel), Pierre Cornud (Franța), Abdoulaye Seck (Senegal), Rami Gershon (Israel)

Mijlocași: Ali Mohamed (Niger), Dolev Haziza (Israel), Lior Refaelov (Israel), Aviel Zargary (Israel), Goni Naor (Israel), Mahmoud Jaber (Israel), Hamza Shibli (Israel), Basam Zaarura (Israel)

Atacanți: Frantzdy Pierrot (Haiti), Tjaronn Chery (Surinam), Suf Podgoreanu (Israel), Erik Shuranov (Germania), Din David (Israel), Anan Khalaili (Israel), Ilai Hagag (Israel), Diaa Sabia (Israel)

Antrenor: Mesaye Degu

 

În cazul în care va trece în turul doi preliminar de Maccabi Haifa (Israel), campioana Moldovei va juca în turul trei preliminar al Ligii Campionilor pe 8/9 august, în deplasare, împotriva câștigătoarei duelului HŠK Zrinjski (Bosnia și Herțegovina) - ŠK Slovan Bratislava (Slovacia). Returul va avea loc pe 15 august la Tiraspol. Dacă va ajunge în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, echipa pregătită de Roberto Bordin își va asigura cel puțin prezența în grupele Europa Conference League.

 

În cazul unui eșec, „galben-negrii” își vor continua parcursul european în Europa League, runda a treia preliminară, împotriva echipei învinse din confruntarea Aris Limassol FC (Cipru) - FC BATE Borisov (Belarus).

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.

 

Federația Moldovenească de Fotbal urează mult succes campioanei Moldovei în dubla cu Maccabi Haifa!