• Fii alături de Echipa Țării

Feminin (Naționale)

Fotbal feminin. Claudia Chiper, cele mai multe meciuri și goluri la Națională!

19 iul 2023 de Victor Daghi

Datorită titularizării din meciurile amicale ale Moldovei cu Muntenegru, Claudia Chiper a devenit jucătoarea cu cele mai multe prezențe și cele mai multe goluri la Naționala feminină a Moldovei. Este al 47-lea meci jucat de Claudia Chiper pentru prima reprezentativă a Moldovei, pentru care a marcat 7 goluri.

 

Până la meciul de luni, Claudia Chiper era la egalitate cu Violeta Mițul, cu câte 46 de meciuri.  Pe locurile 3-4 în acest TOP se află Cristina Cerescu și Nadejda Colesnicenco, cu câte 45 de selecții. Iar în Topul golgheterilor, Claudia Chiper este urmată de Natalia Munteanu și Carolina Țabur, care au marcat câte 5 goluri pentru tricolore.

 

Claudia Chiper a debutat pentru Naționala Moldovei pe 4 aprilie 2015, în meciul cu Lituania (2-0) din preliminariile Campionatului European 2017. Iată care sunt partidele în care a marcat goluri:

1. Moldova - Lituania 2-0 (04.04.2015) prel. CE 2017 - 1 gol (min. 68)

2. Luxemburg - Moldova 0-3 (09.04.2015) prel. CE 2017 - 2 goluri (min. 13 și 86)

3. Moldova - Azerbaidjan 3-0 (26.08.2016) amical - 2 goluri (min. 48 și 87)

4. Moldova - Andorra 4-0 (07.04.2017) prel. CM 2019 - 1 gol (min. 9)

5. Moldova - Muntenegru 2-1 (14.07.2023) amical - 1 gol (min. 13)

 

Claudia Chiper are 28 de ani și este originară din satul Delacău, raionul Anenii Noi. Ea joacă în România, la formația Carmen București, cu care a devenit deținătoarea Cupei României și medaliată cu bronz al campionatului național, ediția 2022/23. Anterior, jucătoarea a mai evoluat la Roma Puhăceni, Noroc Nimoreni, ACS Heniu Prundu Bârgăului (România), Famagusta Ayia Napa, Pyrgos Limassol, Omonia Nicosia, Nea Salamina (toate, Cipru), FK Smedjebacken (Suedia) și Apulia Trani (Italia).