• Fii alături de Echipa Țării

Feminin (Naționale)

Fotbal feminin. Victorie! Moldova – Muntenegru 2-1

14 iul 2023 de Roman Cenușă
GALERIE

 

Astăzi, 14 iulie, naționala feminină de fotbal a Moldovei a disputat primul meci amical din cele două programate împotriva naționalei similare a Muntenegrului. Partida s-a desfășurat pe terenul cu suprafață naturală de la Centrul de pregătire al selecționatelor Moldovei din Vadul lui Vodă.

 

Echipa națională feminină a Moldovei a reușit să obțină o victorie importantă, învingând naționala Muntenegrului cu scorul de 2-1. Golurile echipei Moldovei au fost marcate de Claudia Chiper în minutul 13 și de Anastasia Toma dintr-un penalty în minutul 19. Echipa Muntenegrului a reușit să înscrie un gol prin Medina Dešić în minutul 16.

 

Meciul a fost unul disputat și echilibrat, cu ocazii de ambele părți. Naționala Moldovei a reușit să capitalizeze mai bine șansele create și să obțină victoria. Este o performanță îmbucurătoare pentru echipa feminină de fotbal a Moldovei, care demonstrează progresul și potențialul acesteia.

 

Succesul echipei noastre a coincis cu debutul antrenorului interimar Nicolae Bunea la timona naționalei feminine. Este prima victorie a tricolorelor în ultimii 3,5 ani, după succesul cu Azerbaidjan (3-1) din Preliminariile Campionatului European 2022.

 

Cel de-al doilea meci va avea loc pe 17 iulie, în aceiași locație începând cu ora 18:30. INTRAREA LIBERĂ.

 

Această partidă va fi una jubiliară, a 100-a, pentru naționala feminină a Moldovei. Bilanț: 99 meciuri, 12 victorii, 8 remize, 79 înfrângeri. Golaveraj 54-383.

 

Moldova – Muntenegru 2-1 (2-1)

Au marcat: Claudia Chiper (13), Anastasia Toma (19 penalty) / Medina Dešić (16)

 

14 iulie. Ora 18:30. CPSM din Vadul lui Vodă.

Arbitru: Ana Maria Alexandra Terteleac

Asistenți: Daniela Constantinescu și Roxana Ivanov (toate, România)

Al 4-lea oficial: Elena Gobjîla (Moldova)

Cartonașe galbene: Carolina Ţabur (41), Claudia Chiper (78), Francesca Covali, (90+1), Nicolae Bunea (90+2), Lia Vlas (90+2), Nadejda Colesnicenco (90+4) / Jelena Karličić (71)

 

Moldova: 1.Evghenia Dumic - 6.Mihaela Burdeniuc (8.Francesca Covali, 46), 7.Carina Doiban (3.Mihaela Catarău, 46), 9.Anastasia Toma (13.Elina Coceanovschi, 58), 10.Carolina Ţabur, 11.Claudia Chiper (c), 15.Felicia Guțu, 16.Mădălina Bădiceanu, 17.Nadejda Colesnicenco, 18.Anastasia Cernitu (4.Valeria Vîrlan, 58) (5.Lia Vlas, 86), 19.Anastasia Sivolobova

 

Rezerve: 12.Denisa Bojenco, 23.Alina Șaitan - 2.Cristina Cerescu, 14.Andreea Costin, 21.Irina Topal, 20. Tatiana Pesterean, 22. Anisia Sau

Antrenor interimar: Nicolae Bunea

 

Muntenegru: 12.Anastasija Krstović – 15.Helena Božić, 4.Maja Šaranović (2.Milica Radunović, 75), 3. Aleksandra Popović, 18.Nikolina Caković (19.Nađa Stanović, 46), 20.Nađa Đurđevac (21.Andrea Janjušević, 53), 8. Jasna Đoković (7.Tatjana Osmajić, 88), 10. Jelena Karličić, 16.Anđela Tošković (14.Jovana Sarić, 88), 11.Kuč Armisa (c), 9.Medina Dešić (6.Jelena Vujadinović, 46)

Rezerve: 1.Ajša Kalač - 17.Ivana Boricic, 5.Sara Simonović

Antrenor: Mirko Maric

 

Reținem că cele 2 meciuri amicale internaționale cu Muntenegru reprezintă o reciprocitate la acțiunea naționalei din februarie, anul curent, care s-a desfășurat în Muntenegru și în cadrul căreia au avut loc două meciuri amicale cu țara gazdă: Muntenegru - Moldova 6-1 și Muntenegru - Moldova 2-0.

 

Acest cantonament și partide constituie o etapă de pregătire pentru meciurile din cadrul noii competiții, Liga Națiunilor. Naționala va face parte din Liga C, grupa C1, alături de Andorra, Letonia și Malta. Partidele vor avea loc în perioada septembrie - decembrie 2023.

foto: Anna Rotary