• Fii alături de Echipa Țării

Open Fun Football Schools

Sărbătoare fotbalistică la Șerpeni

09 mar 2020 de Ion Buga
GALERIE

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii, Complexul Sportiv din satul Șerpeni, r. Anenii Noi, a fost gazda unei sărbători fotbalistice. Cu suportul proiectului internațional Open Fun Football Schools Moldova a fost organizat un antrenament deschis cu participarea fetelor cu vârsta de 8-9 ani din satele Puhăceni, Delacău, Șerpeni.

 

Sub îndrumarea antrenorilor Școlii Sportive Anenii Noi, Larisa Lazar și Anatolie Țîrdea, fetele au avut parte de diverse exerciții cu mingea și alte acțiuni distractive. 

 

FMF a fost reprezentată la eveniment de către Svetlana Patraș, coordonator proiectului CCPA/OFFS Moldova, Victor Mardari, asistent al coordonatorului proiectului CCPA/OFFS Moldova, Natalia Ceban, inspector federal.

 

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în țara noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF din anul 2006, de asemenea fiind susținut de Guvernul Suediei. Scopul principal al proiectului este consolidarea societății, apropierea oamenilor prin intermediul fotbalului, acordarea asistenței metodice şi material-tehnice echipelor de fotbal formate.