• Fii alături de Echipa Țării

Fotbal de Plajă (Naționale)

Fotbal pe plajă. Moldova și-a aflat adversarii turneului de calificare pentru Cupa Mondială

16 iun 2023 de Roman Cenușă

În urma tragerii la sorți de pe 15 iunie a fost stabilită componența grupelor turneului de calificare, zona europeană, pentru Cupa Mondială de Fotbal pe Plajă din 2023. Echipa națională a Moldovei a fost repartizată în Grupa A, alături de Azerbaidjan, Italia și Estonia.

 

Cele 16 echipe calificate au fost împărțite în patru grupe:

foto: facebook.com/BeachSoccerWorldwide

 

Turneul de calificare se va desfășura în perioada 2-9 iulie în Baku, Azerbaidjan, oferind oportunitatea echipelor participante de a lupta pentru un loc în Cupa Mondială FIFA de Fotbal pe Plajă din 2023, ce urmează a avea loc în Emiratele Arabe Unite (UAE).

 

Amintim că, Azerbaidjan, Estonia, Franța, Germania, Italia, Moldova, Polonia, Portugalia, Spania, Elveția, Turcia și Ucraina și-au câștigat un loc în turneul de calificare urmare a poziției lor în clasamentul mondial de fotbal pe plajă.

Alte șapte echipe participante ( Grecia, Norvegia, Danemarca, Lituania, Cehia, Suedia și Malta) vor evolua în pre-calificări între 2 și 4 iulie pentru a completa cele 3 poziții din Grupa B, Grupa C și Grupa D.

 

Echipa noastră își va întâlni adversari din faza grupelor în perioada 5-9 iulie. Programul și orele de disputare a meciurilor vor fi stabilite ulterior.

Primele două echipe clasate din fiecare grupă se vor califica în faza eliminatorie.

 

În faza eliminatorie, se vor forma următoarele perechi de meciuri:

-        locul 1 din Grupa D se va confrunta cu locul 2 din Grupa C

-        locul 1 din Grupa C va juca împotriva locului 2 din Grupa D

-        locul 1 din Grupa B se va întâlni cu locul 2 din Grupa A

-        locul 1 din Grupa A va juca împotriva locului 2 din Grupa B

 

Cele 4 echipe câștigătoare din aceste meciuri se vor califica la Cupa Mondială de Fotbal pe Plajă din 2023 care va avea loc în Emiratele Arabe Unite (UAE).

 

Citește și...

Fotbal pe plajă. Lotul Moldovei și programul meciurilor la Jocurile Europene

Fotbal pe plajă. BSC Nistru Chișinău a încheiat onorabil Euro Winners Cup 2023

foto: fifa.com