• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Under 21. Naționala de tineret a plecat în Gibraltar. Vezi lotul final

13 iun 2023 de Roman Cenușă

În dimineața zilei de marți, 13 iunie, la ora 9:50, delegația naționalei de tineret a Moldovei s-a deplasat pe calea aerului spre Gibraltar. Echipa condusă de antrenorul Ștefan Stoica urmează să întâlnească echipa similară a Gibraltarului într-un meci din preliminariile Campionatului European 2025, programat pe data de 15 iunie, la ora 14:00, pe stadionul Victoria.

 

Selecționerul U21, Ștefan Stoica, a stabilit lotul final de jucători, care au făcut deplasarea în Gibraltar pentru meciul de debutul din preliminarilor europeanului de tineret EURO 2025.

 

Portari: Roman Dumenco (Sheriff), Silviu Șmalenea (Spartanii)

Fundași: Vladislav Coliș (Sheriff), Cătălin Cucoș (Zimbru), Andrei Moțoc (Siena 1904, Italia), Iurie Iovu (Istra, Croația), Doru Calestru (CSA Steaua, România)

Mijlocași: Nichita Covali (Sheriff) Marius Curoș, Vlad Răileanu (ambii, Zimbru), Tudor Butucel (Petrocub), Daniel Danu (CSF Bălți), Daniel Lisu, Ion Borș (ambii, Sfîntul Gheorghe), Mihail Dolghii (Viitorul Cluj, România), Vicu Bulmaga (Isloch, Belarus)

Atacanți: Serghei Mișcov (CSF Bălți), Daniel Muntean (Foresta, România), Ilie Botnari (Dacia Buiucani), Andrei Stratan (Speranis Nisporeni)

 

foto: Alexandru Codru, team manager U21

Aceasta va fi a treia întâlnire între naționalele de tineret ale Moldovei și Gibraltarului, iar până acum băieții noștri au ieșit învingători în ambele meciuri. Cu un golaveraj de 5-0 în favoarea Moldovei, tinerii fotbaliști sunt hotărâți să obțină o nouă victorie și să înceapă campania de calificare în forță.

 

În preliminariile Campionatului European, ediţia 2023-2025, reprezentativa noastră va juca în grupa C, din care mai fac parte Țările de Jos, Suedia, Georgia, Macedonia de Nord și Gibraltar. Primul meci acasă tricolorii mici îl vor disputa pe 12 septembrie curent, împotriva echipei similare a Georgiei. Ora și locul va fi stabilit ulterior.

 

Calendarul meciurilor Naționalei U21 în preliminariile EURO 2025

 

Câștigătoarele celor 9 grupe preliminare și cele mai bune 3 echipe de pe locul 2 (nu se vor lua în calcul meciurile cu formația de pe locul 6) se vor califica la turneul final. Celelalte 6 echipe, care vor termina pe locul doi în grupe, vor juca în etapa play-off, în noiembrie 2024, și vor stabili ultimele 3 formații calificate la turneul final. Gazda turneului final, Slovacia, este calificată direct la EURO U21 2025.